Primarul Dumitru Bălăjel: ”Aș face pact cu oricine, mai puțin cu diavolul, spre beneficiul comunei Răucești”

Născut în Oglinzi, în cel mai mare sat al comunei Răucești, cu casa construită pe pământul străbunicilor lui, Dumitru Bălăjel este, fără îndoială, un om de-al locului. Vorbește cu drag despre comuna Răucești, e mândru că oamenii din zonă sunt ”mofturoși”, în sensul că au pretenții la confort, ceea ce-l ține mereu în priză, și vorbește despre sine cu siguranță și optimism. L-am ”prins” înaintea unei ședințe a Asociației comunelor, când dăduse o fugă până acasă, să mănânce repede înainte de a pleca spre Roman, și am ”povestit” la o cafea.

– Când este vorba despre confortul firesc în satul anului 2021 – sedii moderne pentru instituții, apă, canal, gaz, asfalt – investițiile se raportează întotdeauna la fonduri. Unii primari reușesc să acceseze acele fonduri, alții nu. De ce aceste diferențe?

– Se pot face lucruri foarte frumoase și cu bani puțini. Dacă aș avea un buget pe măsură, la cât mi-aș dori eu să fac, nici noaptea n-aș dormi. Sunt nebun să am șantiere, să fac lucruri, sunt pasionat, o fac cu atâta drag de nu vă puteți închipui. Adică nu mă joc, unde am început un lucru, îl învârt până iese cum vreau eu.

– Sunteți la al doilea mandat de primar, după ce anterior ați fost viceprimar. V-a ajutat experiența de vice?

– A fost un mandat chinuit, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am avut acel mandat pentru că din umbră, așa, am putut învăța multe lucruri. N-am avut o colaborare cu primarul de atunci, dar nu-i bai, a fost bine și așa. De ce spun chinuit, pentru că și atunci îmi doream și tot căutam tot felul de abordări să ne apucăm serios de treabă, că el n-avea niciun chef și nici pe mine nu mă lăsa. Primăria era veche, din anii 30, și el își dorea s-o renoveze și s-o mansardeze, lucru care nu avea niciun sens. Să faci pe grindă de lemn câteva birouri sus, la care să te urci pe o scară șurub, chiar nu putea fi o investiție. Și am blocat proiectele pe care voia el să le facă, în special ăsta cu mansardarea. Nu eram împotriva lui, dar unde vedeam că era ceva în neregulă, ne abțineam. Aveam consiliul local de partea mea, întotdeauna l-am avut. Și uitați că în 2 ani de zile am reușit și ne-am mutat în primărie nouă, făcută în perioada 2018-2020. Am dosarul cu toate desenele, arhitectul mi-a ascultat dorința și a ieșit un sediu foarte frumos. Așa a vrut Dumnezeu până la urmă. Că noi ne dorim, ne dăm cu capul de pereți, ne dăm buni, mari, tari, dar dacă nu-ți dă El startul degeaba.

• ”Cred că eu l-am uitat de multe ori, dar Dumnezeu nu m-a lăsat”

– Dacă arhitectul v-a ascultat, iar actualul sediu este rodul dorinței dumneavoastră nu pot să nu vă întreb de unde moșteniți bunul gust și priceperea?

– Nu știu, cred că e un dar, taică-miu e priceput, bunicul, Dumnezeu să-l ierte!, a fost priceput. În general, ca bărbat, trebuie să știi să bați un cui, să faci un cofraj, să îndrepți o scândură. Și la casă am făcut multe lucruri cu mâna mea, de exemplu șemineul este lucrat de mine cu un băiat din Oglinzi.

– Și fonduri pentru noul sediul a primăriei de unde ați avut?

– Din bugetul local și fiind vorba despre bugetul local, ne-am permis să mai facem modificări în timpul proiectului, că dacă era pe fonduri europene trebuia respectat totul la milimetru. În primă fază am zis că biroul primarului să fie la etaj, dar era un birou imens, l-am împărțit, am făcut 3 birouri din el și am mutat biroul primarului la parter, să fie la îndemâna omului care intră în instituție.

– Și în același timp cu primăria ați construit o grădiniță.

– Am avut întâi un proiect de extindere și reabilitare a Liceului tehnologic, pe fonduri guvernamentale, și după aceea am făcut o grădiniță nouă pe fonduri europene. Mare lucru dacă n-am început-o înaintea primăriei și am terminat-o mai târziu. Așa sunt constructorii de astăzi. Iar constructorul s-a plâns la tot județul că sunt mofturos și pretențios. Eu zic că sunt perfecționist. Am mai făcut vreo 12 km de asfalt, tot pe fonduri europene, dar și vreo câțiva kilometri pe fonduri guvernamentale, prin PNDL. Și tot cu fonduri europene am dotări pentru căminul cultural de 200.000 de euro. Mi-am dorit întotdeauna să fie o scenă mare în cămin, scaune noi, mese, canapele și sonorizare să se audă până în Suceava. Acum toate astea există.

– Ce tip de activități ați avut în minte când ați când ați început dotarea căminului cultural?

– În principal manifestări de 24 ianuarie, de 1 Decembrie, de Ziua Eroilor, dar și de alte ocazii importante pentru țară și, bineînțeles, activități cu școlile, din păcate imposibile deocamdată, din cauza pandemiei.

– Vă simțiți român?

– Eu chiar sunt român.

– Cum se manifestă la dumneavoastră patriotismul? Eu înțelegând prin patriotism inclusiv responsabilitatea de a-ți face treaba atât de bine acolo unde ești pus, încât să nu trebuiască să repare nimeni după tine.

– Apropo de șantiere, când era sediul primăriei în lucru, m-a întrebat constructorul: tu chiar vrei să faci ca la tine acasă? Și eu i-am răspuns imediat: ”Nu! Eu acasă fac cum pot, după banii pe care-i am. Aici am buget, mă încadrez și vreau să fie calitate”. Am fost două zile plecat la București. Când m-am întors era seară, după program, dar am intrat pe la primărie să văd cum merg lucrările. Și am găsit scările care urcă la etaj  făcute cu granit, ce-i drept, dar din bucăți. Le-am scos atunci, pe loc, că erau proaspăt puse și se scoteau ușor. Când au venit dimineață oamenii la treabă, și-au făcut cruce și tot spuneau că un nebun a scos granitul. Păi noi am stabilit altceva: granit de-a-ntregul frumos, șlefuit, nu ce făcuseră ei acolo. Balustrada pe care o am eu în casă, la scara care urcă la etaj, este făcută de mine, cu un prieten. În primărie e cam tot cam modelul ăsta, că mi-a fost drag, e fier forjat și e sănătos. Nu am vrut inox, urăsc inoxul. Și apropo de patriotism, cred că ține și de respectul față de înaintași. Pentru mine, bunicii mei sunt icoane. Chiar le țin pozele alături de icoane. Bunica Ana era o femeie extraordinară. Nu știai niciodată că ea ar avea o problemă, tot timpul era cu zâmbetul pe buze și era plăcută. Iar bunicul Vasile a făcut războiul și a ajuns până în Crimeea, război adevărat.

– Credeți că sunteți un om pe care-l iubește Dumnezeu?

– Da. Clar. Nu pot eu să răsplătesc asta. Chiar mă iubește. Și mă ajută. Simt. Strig la El și mă ajută. N-am niciun semn de îndoială. Niciodată n-am avut. Cred că eu l-am uitat de multe ori, dar Dumnezeu nu m-a lăsat.

* ”Când primarii se îngrămădesc la asfaltare, de sus, de acolo trebuie îndemnați să bage întâi utilitățile și pe urmă să pună asfaltul”

– Ce vă doriți să faceți în mandatul acesta pentru comună?

– Fostul primar a început un program de alimentare cu apă în satul Oglinzi și la Săvești, dar a rămas așa. A avut bani, a avut buget și n-a fost în stare să-l ducă la capăt. Când am devenit eu primar, am intrat în litigiu cu constructorul. Vreau să aduc apă în Oglinzi. Eu am fântâna mea și e bună apa, dar o să-mi trag și eu apă, dar în zona Cărpinișului, unde sunt vreo 1500 de locuitori, nu este apă. Eu am făcut în mandatul trecut vreo câteva fântâni. Am adus mașină, m-am dus adânc în pământ și am găsit apă. Însă este nevoie de rețea. Doar în ultima lună am avut 4 incendii. Pompierii vin cu mașinile încărcate, dar un hidrant este foarte important. Deci îmi doresc neapărat apă la Oglinzi. Am încheiat litigiul, am mers la Guvern, am discutat chiar cu ministrul Dezvoltării, am primit prelungirea proiectului cu 2 ani de zile, am primit finanțare și în primăvară dau drumul la lucrare să aduc apă la Oglinzi și la Săvești. Și oamenii vor apă. Sunt oameni buni, gospodari, dar și mofturoși cum le zic eu, adică pretențioși. Asta mă ține în priză. Alerg tot timpul. Urăsc statul la birou. Am un viceprimar, care stă mai mult la birou, dar cineva trebuie să alerge neapărat. Nu ai cum. Din birou nu se face treabă.

– Vă simțiți împlinit ca primar la fiecare proiect sau aveți unele pe care le considerați mai importante și realizarea lor vă aduce mulțumire mai mare?

– La fiecare proiect țin la fel de mult. Și când am pus un coș de gunoi, dacă l-am pus unde era nevoie, am fost mulțumit. Îmi doresc foarte mult să văd apa și canalul, cu toate că astea sunt costuri din partea cetățenilor pentru branșament. Și gazul. Am proiectul pentru gaz pe masă. Și o să fie, o să se rezolve.

– Îmi place optimismul dumneavoastră.

– Știți cum se spune? Pofta vine mâncând. Mulți zic ”m-aș apuca de casă, dar n-am toate materialele”. Contează să te apuci de temelie, să faci primul pas, că toate materialele n-o să le ai niciodată.

– Apopo de primul pas și de următorii, ce vă cer oamenii când discutați cu ei? Ce mai au nevoie?

– Mai sunt străzi care trebuie terminate de asfaltat. În comună avem 150 km de drum. Vă gândiți cât trebuie ca să-l putem întreține? Și din 150 de km de drum, nu este jumătate asfaltat. Mai este treabă. Dar nici nu m-aș îngrămădi acuma pentru asfaltare. Venim din urmă cu canalizarea, cu gazul și n-are sens să răscolim asfaltul. Ne batem joc de bani? Așa trebuia stabilit de sus. Când primarii se îngrămădesc la asfaltare, pentru că oamenii se bucură că nu mai există praf, nu mai există gropi, de sus, de acolo trebuie îndemnați să bage întâi utilitățile și pe urmă să pună asfaltul.

– De când sunteți liberal?

– Dintotdeauna, dar aș face pact cu oricine, mai puțin cu diavolul – cu el nu fac niciodată niciun pact – spre beneficiul comunei Răucești. Eu nu mă uit la televizor și poate de aceea nu sunt influențat de modul în care văd alții lucrurile. Dar repet, aș face pact cu oricine și aș face pact pentru orice, ca să pot reuși pentru oamenii din Răucești. Merită!

A consemnat Cristina Mircea