Cristian Timofte a plecat…

Acum câteva luni își strângea cărțile, hainele, amintirile și pleca spre București. Mi-a lăsat o carte ”Botanica poporană română” și a scris cu o carioca neagă ”Ptr. când ești în pană de subiecte. Cu drag, Cristian Timofte”.

Apoi mi-a trimis un e-mail: ”Azi mi-a telefonat, aiurea, de drag, un amic din Piatra, am acolo doi prieteni pe viață și mulți amici, printre altele, că am vorbit un ceas, amicul mi-a spus că ți-ai făcut gazetă, ceea ce nu e rău, vremurile sunt rele. Ce să spun? Am intrat pe net, văd că te adresezi oamenilor frumoși. Cristina, sincer, îți urez succes! Presupun că, în timp, ai înțeles și tu ce fel de om sunt, câtă cinste și gramatică este în scrisul meu, în felul meu de a fi, n-am vilă, n-am conturi, trăiesc decent, mă simt bine în pielea mea. Nu în vremurile astea, când încep mă panichez pentru ziua de mâine, dar nu prea tare, fiindcă, știu că mai am cât? Cât mai am de trăit? 10-15 ani?”.

Azi Cristian Timofte a plecat altfel. Fără cărți, fără bagaje…Amintirile ne-au rămas nouă, cumva, ca un dar…

Cu tristețe, Cristina Mircea