La data de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au identificat, în Târgu-Neamț, la imobilul a două persoane, cu vârste de 42, respectiv 43 de ani, 52 parazăpezi, care ar fi fost sustrase în noaptea de 14 spre 15 mai a.c., de lângă calea ferată, din compunerea secției secundare Pașcani-Tg.Neamt.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Timișești, ar fi sustras 52 de parazăpezi, acestea fiind transportate cu un atelaj hipo, cu ajutorul persoanelor anterior menționate, la imobilul acestora.
Împreuna cu polițiștii din cadrul Serviciului Regional de Poliție Transporturi Iași, sub îndrumarea procurorului de caz, în urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 39 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infractiunii de furt calificat.







