Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește lansarea cărții „Exil cu îngeri“ de Emil Ariton, apărută anul acesta la Editura Timpul din Iași, miercuri, 23 noiembrie 2022, începând cu ora 16:00, în Sala Cupola. Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași și Societatea Scriitorilor din Neamț, iar prezentarea va fi făcută de criticii literari Cristian Livescu și Lucian Strochi.
„A-mbătrâni într-un exil cu îngeri, unde vagabondez și păstoresc, pe țărm mediteraneean ce-mi pare înfloritor tărâm muntenegresc, se poate spune că-i o întâmplare de care umoriștii se crucesc“, scrie autorul pe coperta a patra a cărții.
Emil Ariton
Din notița biografică inserată la începutul volumului, aflăm că Emil Ariton s-a născut la 28 martie, 1949, la Bucșești, județul Bacău, este absolvent al Universității „Al.I. Cuza“ din Iași, și este profesor de matematică. După ce a debutat în 1969, în revista „Gaudeamus“ a Institutului Pedagogic din Bacău, a publicat versuri în diferite reviste din Moldova și a traversat o perioadă de tăcere de 15 ani, timp în care n-a încetat să iubească poezia. În prima etapă de „joc secund“ și de contaminare cu arta cuvântului, a frecventat asiduu cenaclurile literare „Calistrat Hogaș“ și „Petrodava“ din Piatra-Neamț. A mai publicat șase cărți: Transplant de sinceritate, Editura Crigarux, Piatra-Neamț, 2007, Răstălmăciri, fantezii, retrostihuri, Editura Timpul Iași, 2009, Chipul speranței, Ed. Corgal Press Bacău, 2012. Spre zări neștiute, spre stranii tărâmuri, Ed. Crigarux, 2014, și Jucăria de versuri a zodiacului, Ed. Nona, Piatra Neamț, 2015. Freamătul din claviaturile nostalgiei, Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2018. Este membru al Societății Scriitorilor din Județul Neamț, inclus cu un grupaj de poezii în Antologia Scriitori din Neamț, Editura „Răzeșu“, 2012. În 2014 apare în Dicționarul scriitorilor nemțeni, scris de Constantin Tomșa.