De la pregătirea fizică a polițiștilor, la ”privilegiul” de a lua bătaie cu pistolul în toc

0

Nu putem spune că privim fără oarecare satisfacție faptul că ne vedem adesea în situația de a determina unele schimbări în interiorul Poliției Române. Până și probabila coincidență de a fi semnalat unele disfuncționalități sistemice, înaintea producerii unor schimbări reale ne arată că avem capacitatea identificării unor cangrene, astfel încât critica noastră – poate uneori prea acidă – este CONSTRUCTIVĂ. Din păcate, nefiind chemați la masa dialogului, mai marii MAI se bucură de consilierea celor cu statut de “reprezentativi” care vreo zece ani reclamau doar lipsa “hârtiei și a pixurilor” (și CNP, desigur, bishonul de casă!) și le-a luat mult timp să înțeleagă alte probleme – mult mai serioase – despre care SPR Diamantul tot atrăgea atenția, cum ar fi cele legate de neaplicarea HG 1/2017, Legea 153/2017, transferul de contribuții, sporuri de excelență date pe cumetrii, lipsa grupurilor sanitare la posturile de poliție și câte altele… Ultima era chiar în februarie, atunci când în zadar căutam să convingem partenerii de proteste că trebuie să introducem printre revendicări și problema reformării pensiilor prin PNRR. Li s-a părut de șagă, unii s-au grăbit să ne critice pentru “panica semănată” și acum îi vedem cum caută (doar unii) buimăciți să înțeleagă ce se întâmplă. Noi am luat deja pulsul clasei politice și ne-am lămurit: de la 01.01.2023 sigur vom avea parte de o “reformă” și oricare dintre variantele noi va fi agreată nu ARE CUM să fie favorabilă celei actuale. Asta e clar, doar că nu știm unde ne vor arde: la contributivitate, la creșterea vârstei de pensionare ori la ambele.

Dar intervenția de astăzi are conotații pozitive. Dacă în aprilie 2020 scriam că în Poliția Română nu se face pregătire sportivă, în august s-au demarat concursuri de recrutare personal în vederea formării structurilor de pregătire profesională. A durat, a fost greu pentru că atunci s-a văzut cât de varză eram, încât nu reușeam să găsim în întreg sistemul profesioniști capabili să-i pregătească pe ceilalți. A trebuit să se pregătească și ei o vreme și încă mai au nevoie, important e că angrenajul s-a urnit din loc și începe să miște.

Altă mare provocare e aceea legată de infrastructură și oricâte asigurări am primit de la MAI că nu sunt probleme în țară, în teren situația nu e chiar atât de roz. Apoi, înglodați fiind în dosare, cu un volum dincolo de orice normă, pentru un polițist judiciar câteva ore de pregătire tactică/sportivă/profesională este un lux.

De aceea între numărul orelor de pregătire profesională din norma legală și “din teren” este diferența de la cer la pământ. Tehnic vorbind, cu două ședințe de tragere pe an, două ședințe de autoapărare și un curs de conducere defensivă mai degrabă mimăm pregătirea dar față de NIMIC este un mare pas în față. O mișcare inteligentă din partea MAI ar fi să plătească polițiștilor câte 150 lei lunar pentru abonamente la sală (pe care oricum mulți dintre noi le fac plătind din buzunarul propriu), de forță ori lupte. Avem un ministru cu doctorat valid și deci, trebuie să nădăjduim că va înțelege sugestia.

Desigur, cursurile de pregătire profesională nu pot fi utile celor care nu le admit utilitatea, care oricum le știu pe toate sau care au alte lucruri mai importante de făcut. Dar pentru mulți alții, care cred că mai pot învăța câte ceva – chiar de la propriii lor colegi – pregătirea se dovedește extrem de utilă. E adevărat, până la formarea unor reflexe e cale lungă, dar începutul este încurajator.

Ieri am avut ocazia să particip la un curs de conducere defensivă. Știam că în domeniul privat acesta costă vreo 300 lei, colegii instructori ziceau chiar de 1700 lei. Începuturile sunt interesante: ziceau ei că nemții s-au trezit primii că au multe accidente printre polițiști și au pornit un set de studii, astfel încât prin anii 1980 au inițiat pregătirea polițiștilor la conducere defensivă… Austriecii le-au urmat exemplul după 10 ani, apoi prin anii 2000 s-au luat după ei și vecinii unguri! Nouă ne-a luat 20 de ani să furăm acest exemplu de bună practică…. cam asta e diferența de “civilizație”, mijloace, pregătire, dotări. 20 de ani! Și asta după evenimentul nefericit de la Brăila când un șef de post și o elevă au ars de vii într-o cutie de tablă, numită “autoutilitară”!

Au trimis atunci un grup de polițiști să învețe de la unguri, apoi, întorși acasă au format instructori în toată țara. Ieri am avut ocazia să particip la o instruire de acest fel, organizată de colegii mei din Neamț și am rămas plăcut surprins de consistența informațiilor UTILE comunicate, de câteva dintre abilitățile exersate, într-un traseu. Și am văzut, că oamenii își dau silința și se implică la modul cel mai serios cu putință.

Ce scriam noi, pe pagină de Facebook SPR Diamantul la 23 aprilie 2020 (când încă nu visa nimeni la crearea vreunei structuri de pregătire profesională):

Câteva cuvinte despre pregătirea polițiștilor!

În contextul ultimelor evenimente, s-a ridicat din nou problema capacității de intervenție a polițiștilor la fața locului. Concluzia generală nu le-a fost deloc favorabilă. Recent, un distins ales al neamului spunea că societatea plătește o Academie de Poliție, iar oamenii ies de acolo, încă din ”fabrică”, cu toate dotările necesare muncii de poliție! O afirmație perfect aplicabilă oricărui domeniu și chiar Parlamentului sau Guvernului, care nu știu cât își mai merită salariile, atâta vreme cât au pus serios la încercare încrederea publică privind reala capacitate a Statului în domeniul protejării cetățenilor în fața molimei, dar și în fața infractorilor.

Mulți au ridicat problema dotărilor, aceeași, veche, perpetuată încă din vremea Agiei: pistoale uzate moral și fizic, câțiva polițiști la o vestă antiînjunghiere și antiglonț, autoutilitare sparte de rugină (probabil ca să ne permită frânarea cu piciorul), stații de recepție proaste încă din țiplă (care se descarcă în câteva ore) și câte altele, cu care facem febră la încheietura mâinii bătând doba la urechea surdului.

Ce este astăzi un polițist?

Probabil voi dezamăgi multă lume care se așteaptă să vadă un Robocop sau măcar un Piedone, care rupe în bătaie o haită întreagă de răufăcători. Ne-ar plăcea și nouă dar… suntem ceea ce suntem din cauza legilor interpretabile și a investițiilor, aproape inexistente în formarea și pregătirea continuă a polițistului.

Realitatea este alta: polițiștii nu fac politică și deci nu au nici măcar capacitatea de a trage ceva spuză pe turta lor. Alții le-au reglementat activitatea, majoritatea din afară. Astfel, din apărător al liniștii și ordinii publice, polițistul s-a transformat într-un funcționar de birou, îngropat în dosare penale. Dacă, odinioară, munca în dosare penale a polițistului de judiciar era de 5% din volumul total, acum – realmente – această proporție s-a inversat!

Așadar, cât de siguri vă simțiți, dragi concetățeni, atunci când ați ști că sunteți apărat de un funcționar de la ANAF, de la Mediu ori de la Cultură (ca să dau câteva exemple), scoși dintre hârtii și trimiși la eveniment, în fața agresorului, ca să vă apere pe dumneavoastră sau pe copiii dumneavoastră? Pentru că – în acest fel – polițistul nu se deosebește prea mult, ca pregătire specială de intervenție, față de acești funcționari. Este funcționar ”special”, înțelegând prin aceasta privilegiul de a lua bătaie cu pistolul în toc. Statul ne-a dotat cu pistoale, dar regulile de folosire interpretabile, multe și confuze, le face, practic, inutile.

Auzeam din alte guri că nu pistolul e soluția, polițistul trebuie să știe să imobilizeze agresorul, într-o poziție cât mai confortabilă, fără durere, zgârieturi și – Doamne ferește! – fără lezarea demnității umane! Evident, din această perspectivă, capturile cu polițiști care nu reușesc să imobilizeze un infractor se bucură de o largă distribuire în public, cu generoase comentarii ale ”cunoscătorilor”.

Și pentru că am ajuns aici, că să nu ”discutăm discuții”, propun o dezbatere aplicată, legată de pregătirea fizică a polițiștilor, reglementată de Ordinul MAI 154 din 2004. Conținutul său este formidabil, obiective mărețe, în fața cărora realitatea zilei pălește de rușine ca o fată mare.

Așadar, încă din capul locului, aflăm că ”educația fizică” este o componentă a procesului de instruire și pregătire CONTINUĂ a polițistului și principala activitate de sprijin a îndeplinirii atribuțiilor și misiunilor, ce îi revin.

Și ca să nu pară lucru de șagă, șefii/comandanții sunt direct responsabili iar ”participarea la activitatea de educaţie fizică reprezintă o responsabilitate individuală şi constituie obligaţie de serviciu pentru poliţişti”. Sincer, nu știu câți șefi au plătit pentru neîndeplinirea acestei obligații, dar… unde legea dispune… dispune și gata!

Sunt două modalități de pregătire, una obligatorie, cum ar fi ”educația fizică” și cealaltă, individual-facultativă, cum ar fi ”sportul”. Voi rămâne la prima formă de pregătire, cea obligatorie, care interesează, în special. La art. 9, Ordinul ne spune că polițiștii au obligația să participe anual, la cel puțin 50%, din totalul orelor afectate educației fizice, care se efectuează cu personal specializat în domeniu, structură special creată, cu metodologii, norme, planuri, rapoarte… tot dichisul!

Cât o fi însemnând acel ”total al orelor”, ne lămurește ordinul imediat mai la vale: structurile operative beneficiază de pregătire accentuată de 6 ore/săptămână. Spre comparație, efectivele SAS (mascații, cum sunt cunoscuți în general) au alocate 10 ore/săptămână. Așadar, pentru un lucrător de operativ – adică polițistul de la care așteptați să vă apere, nu cel care învârte pixul pe la contabilitate ori cadre – ar trebui să facă 52 X 6 = 312 ore/an pregătire fizică ori nu mai puțin de 156 ore (50%)!

Ce structură din cadrul Poliției Române poartă pe umeri această responsabilitate privind asigurarea pregătirii fizice a polițiștilor? Armata de tocuri care a umplut birourile structurilor de Management și Resurse Umane! Direcția de la IGPR trebuia – măcar pe genunchi – să pună la cale o ”Concepție”… săi zicem ”strategie”, în termeni mai… provinciali. Sarcini de coordonare și îndatoriri ce-i face să se simtă importanți – măcar în această ecuație – au și purtătorii de vorbe de la Direcția Informare și Relații Publice! Te umflă râsul, să vezi și să nu crezi!

Sar peste câteva pasaje care copiază masiv din vreun manual de pregătire sportivă și ne oprim la genurile de sport practicate. Cred că aici ar vrea să știe cetățeanul cam ce sporturi practică un ”apărător al ordinii și liniștii publice”. E prea savuros, că să nu reproduc integral art. 39, așadar: ”Art.39 – (1) Pregătirea fizică generală se execută de către personalul din toate categoriile de solicitare fizică şi cuprinde teme şi şedinţe din atletism, gimnastică şi jocuri sportive: baschet, fotbal, fotbal-tenis, handbal, oină, rugby, tenis de câmp, tenis de masă şi volei”. Tare, nu?

Adică, ajuns la eveniment, în fața agresorului, polițistul cu pregătirea sportivă – am vrut să spun ”gândită” – a MAI-ului se va descurcă de minune la… FUGĂ!

Da… scrie undeva despre bătaie: ”bătaie desprindere unilaterală”, ”bătaie eficientă” dar acestea se referă la tehnicile de antrenare a săriturilor, în cadrul disciplinei atletism. Deci… nu era ceea ce ne așteptam! Și nu e de glumit, atletismul ocupă 30% din programul obligatoriu de pregătire fizică generală a polițiștilor, alt procent de 30% e pentru gimnastică și restul… jocuri sportive!

Pregătirea fizică generală – cu atletism, gimnastică, jocuri – ar ocupa 40% din programul total de pregătire sportivă a polițistului de operativ iar 60% ar fi alocat pregătirii specifice. Abia aici, găsim autoapărarea cu diverse genuri de lupte, care ocupă mai puțin de jumătate din acest timp, urmat de puțin culturism, puțin traseu, ceva înot cu patru procedee, orientare în teren, dacă prindem zăpadă… și ceva schi…

Semnat, Ioan Rus în calitate de ministru și Gabriel Oprea, cu ceva funcții și el pe-acolo.

Așadar, formă avem dar unde-i fondul?

Va trebui, stimate cetățean, brav plătitor de taxe și impozite, să afli că școala/academia de poliție și unitățile speciale de pregătire ale MAI sunt singurele unde se face pregătire sportivă cât de cât serioasă. Dincolo de acestea, în toată cariera, o singură dată pe an, polițistul este chemat la testarea sportivă. Aleargă câteva cercuri de stadion, face câteva abdomene, flotări… și gata! Ne vedem la anul!

Ordinul? Mă întreb dacă a citit vreun inspector șef acest Ordin. Nu există nici măcar un instructor, ofițer licențiat în domeniul sportului – așa cum se dispune – angajat la nivelul fiecărui IPJ. Avem în schimb sociologi, psihologi, juriști, secretare, contabili… toți pe funcții consistente de poliție, la care lucrătorii de ”operativ” nici nu visează.

Este o bătaie de joc la adresa cetățeanului și la conceptul de ”ordine și siguranță publică”, cu care se laudă MAI. Acest Ordin nu a fost conceput pentru a se aplică vreodată, e de genul acelor bife pe care Statul Român s-a silit să le adauge la îndeplinirea ”aquis-ului comunitar”. Cine este prejudiciat? Dumneata, stimate cetățean, împreună cu toți cei dragi dumitale.

Vitalie Josanu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here