Dintre toate vocile care au pledat astăzi, 20 noiembrie, la întâlnirea organizată de primar pentru ”salvarea telegondolei”, cele mai (sincer) nedumerite au fost ale copiilor de 15-16 ani, care practică downhill. Ei urcă și de două ori pe zi, cu telegondola, în vârful Cozlei și coboară, cu bicicletele, pe traseele de antrenament. Unul dintre ei chiar i-a atras atenția primarului Carabelea că nu este vorba despre ”niște omuleți” care urcă cu bicicletele în spinare în cabine, ci despre sportivi pasionați, inclusiv campioni naționali.
”Toate antrenamentele pentru concursuri nu s-ar mai putea practica. Sunt aproximativ 200 de copii care în ultimii ani s-au aflat pe un trend ascendent, am depășit chiar și Brașovul, ca acum să ajungem în acest punct mort, să ajungem într-o situație aproape inevitabilă de a avea o telegondolă nefuncțională, mi se pare de neconceput. Pentru a organiza ”Tare ca piatra” am depășit impedimente – crize, reduceri bugetare, pandemie, 2 ani am fost singurul concurs care s-a organizat în România, ca acum să ajungem într-un punct în care nu avem altă soluție. Am făcut o postare în social media vineri legată de întâlnirea de aici, am avut un feedback extraordinar, ne-au scris oameni din toată țara, de la presă, de la publicații de specialitate. Nimeni nu înțelege. A și trebuit să ofer o explicație destul de apolitică. Nimeni nu înțelege cum s-a ajuns aici, de ce doar astea sunt singurele două soluții, de ce nu se face referendum, de ce nu primează bunăstarea socială, nimeni nu înțelege nimic. Din exterior pare că se întâmplă o opoziție, doar de dragul opoziției. Atâta tot”, a spus Delia Ilisei, reprezentanta ONG-ului care organizează concursul ”Tare ca piatra”, cu precizarea că probabil Piatra-Neamț a devenit unic în lume având o telegondolă pe care vrea să o închidă.
Andrei Carabelea i-a invitat pe copiii, ca de altfel pe toți cei prezenți, la ședința de consiliu local de mâine, 21 noiembrie, să-și exprime punctul de vedere.
”Imaginați-vă că, în 2006, s-a făcut un credit care din punctul meu de vedere este nedrept pentru că finanța o investiție privată cu bani publici, adică s-a garantat această investiție cu taxele și impozitele pe care dumneavoastră le plătiți. Eu nu spun că este o investiție bună, eu n-aș fi făcut-o, dar am plătit 10 milioane de euro pe ea, până astăzi am plătit 45 de milioane de lei și mai avem de plătit 1,8 milioane de lei. Este contract de executare silită și fie că salvăm telegondola, fie că nu, noi tot plătim 1,8 milioane de lei la bancă. Societatea Perla Invest are 2,5 milioane de lei datorie la primărie, deci mai mult decât avem noi de plătit, banii ăștia nu-i vedem înapoi decât dacă societatea generează venituri. Până la urmă primăria va rămâne acționar unic, deci profitul revine orașului. Dacă nu salvăm telegondola această instalație se oprește, intră în conservare, trebuie păzită și imaginați-vă că deasupra orașului avem 27 de tone de oțel, asta înseamnă costuri de mentenanță, de întreținere, chiar dacă ea nu operează. (…) Ne împotmolim la 3 voturi, mi-aș fi dorit să vină și PSD și PMP la discuție și dacă au o soluție mai bună sunt deschis să o ascult și să o implementăm. Avem nevoie de 16 voturi, ne mai trebuie 3 pe care nu le avem. PSD și PMP au boicotat acest proiect sistematic, iar mâine este ultima șansă să salvăm telegondola și baza hipică. (…) Vă invit să lăsați scrisori deschise la sediul PDS, vă dau adresele de e-mail ale consilierilor PSD și PMP pentru că până la urmă sunt persoane publice, să le spuneți că orașul Piatra-Neamț vrea telegondolă pentru că a plătit pentru ea, merită să dețină una din cele mai redutabile baze hipice din țară și că nu ne cedăm bunurile pentru care am plătit”, a afirmat primarul Andrei Carabelea.
La rândul lui, viceprimarul Marius Irimia a vorbit despre pasionații de biciclete, care au ținut ”pe linia de plutire această telegondolă”, dar mai ales despre proiectele turistice, care nu vor mai avea șanse la finanțare europeană, dacă telegondola – menționată drept cale de acces – se va închide.
Dintre cetățenii care au luat cuvântul s-au remarcat cei care au propus organizarea unui referendum sau a unui miting de proporții ”nu cu o mână de oameni” pentru ca acei consilieri locali care se opun intenției primăriei de a cumpăra stația de plecare a telegondolei să vadă că locuitorii orașului nu vor închiderea instalației de transport pe cablu.
Primarul a mai precizat că de 4 ani telegondola merge pe profit (800.000-900.000 de lei pe an), iar închiderea instalației ar însemna costuri de un milion de lei pe an doar pentru mentenanță și pază.
În final, dintre oamenii prezenți, mulți au fost de acord cu Costache Lupu care le-a propus să meargă mâine la ședința de consiliu local și să-i întrebe pe consilierii PSD și PMP care sunt motivele reale pentru care nu votează ”salvarea telegondolei” și care sunt interesele ascunse de care-l acuză pe primar.
Tot spre finalul întâlnirii și-a făcut apariția, pe bicicletă, un băiat de 15 ani, Narcis Buruiană, care urcă pe Cozla și de două ori pe zi: ”Transportul până în vârf e foarte greu și durează foarte mult dacă urcăm pe jos sau pe bicicletă. Iar pentru concursuri ne ajută foarte mult antrenamentele. Noi chiar avem nevoie de telegondolă”.
Cristina Mircea