Vasile Mucenicu – omul care vrea să pună cartea, șahul și penelul în mâinile copiilor din Tarcău

0

A renunțat la firma de construcții pe care o avea în Italia și s-a stabilit la Tarcău ca să lucreze lemnul, care l-a fascinat de când era copil: ”Tata avea un mic atelier, cu bunicul. Nu eram la școală când îi ajutam la făcut scaune și uși. Am mai stricat câte o daltă, dar alte pagube nu-mi amintesc să fi făcut”.

Acum are (aproape) 40 de ani și pornind cumva de la nevoia copiilor lui (un băiat de 17 ani și două fetițe gemene, de 12 ani) de a face diverse activități după orele de curs, a înființat o asociație. Ideile au prins contur în doar câteva luni, astfel că zilele acestea se deschide un club de șah, urmează un atelier de pictură și, în scurt timp, un club de lectură. Iar pregătirile pentru primul târg de Crăciun de la Tarcău sunt în toi.

  • Victoria unei idei

Vasile Mucenicu s-a născut pe 21 decembrie 1982 la Bicaz, fiind cel mai mare dintre cei 4 copii ai părinților. Tatăl era tâmplar, iar mama o croitoreasă talentată, care știa să facă jucării de pluș. În acea mică lume a familiei, Vasile a fost atras de atelierul de tâmplărie, unde-și găsea rostul bătând cuie și mânuind rindeaua, însă dorința lui cea mai mare era să devină preot. Viața i-a pregătit un alt drum. După ce-a terminat liceul din Bicaz, la nici 20 de ani, a plecat în Italia și a început să muncească în construcții, mai întâi ca șef de echipă, apoi șef de șantier, până și-a făcut propria firmă, în regiunea Lombardia. Trăia într-o zonă frumoasă, se simțea fantastic și credea că va rămâne acolo toată viața.

Dar dorința de a se întoarce acasă, care-l ”încerca” tot mai des, a învins în cele din urmă. Și, de 7 ani, locuiește la Tarcău – satul natal al soției – unde s-a întors la prima dragoste (face mobilier pentru grădină) și și-a propus ca, odată cu proprii copii, să ridice o întreagă generație de tineri cu preocupare pentru construirea unei comunități armonioase.

Am înființat un ONG cu 3 arii de acțiune. În primul rând, promovarea zonei care este extraordinar de frumoasă, dar puțin cunoscută. Am pornit de la ideea de a face o drumeție, o dată pe lună, și ne-am dezvoltat spre 4 evenimente pe care vrem să le organizăm în fiecare an: primăvara – un maraton, vara – un concurs de ciclism, toamna – sărbătorile comunei și iarna – târgul de Crăciun. A doua linie de acțiune este implicarea în educație. Începem un curs de șah, sunt peste 30 de copii înscriși, iar domnul Ionel Pîslaru de la Palatul Copiilor din Piatra-Neamț, care a format deja câțiva campioni, va veni la Tarcău cel puțin 2 ore pe săptămână. Suntem foarte bucuroși pentru că reușim să facem acest curs și am atras oameni care ne-au donat table de șah, oameni din zonă chiar și din afara țării, care vor să se implice și le mulțumim foarte mult.  Cursurile vor fi la școală, doamna directoare este foarte încântată și ne susține. Colaborăm foarte bine și cu primăria, și cu Ansamblul Florile Tarcăului, și cu Gabriel Năfăreanu de la Asociația Oamenilor Simpli Bicaz, deci se strâng cumva rândurile și toată lumea vrea să contribuie cu ceva. Am demarat și un curs de pictură, școala noastră din Tarcău poartă numele doamnei Iulia Hălăucescu. Începem acest curs de pictură și ne dorim ca la centenar, când vor fi 100 de ani de la nașterea doamnei Hălăucescu, să sărbătorim acest eveniment printr-o expoziție de pictură a copiilor din Tarcău.

Un alt proiect pentru copii este Clubul de carte, la biblioteca de la primărie, unde vor veni cei mici o dată pe săptămână și vom dezbate împreună cărțile citite. Viziunea noastră este că dacă punem copiilor în mână cartea, șahul și penelul, vom avea în câțiva ani o generație care joacă șah, citește, pictează și face drumeții.

Intenționăm să demarăm și un curs de dezvoltare personală: comunicare, educație financiară, în general lucruri pe care copiii nu le învață la școală. Și a treia arie este sportul. În această comună frumoasă nu există niciun teren de fotbal, niciun teren pentru orice sport, iar copiii nu au unde să se joace. Avem în proiect două terenuri de fotbal, un teren pentru volei și baschet și un teren pentru cei mari, mai sus într-o poieniță frumoasă, pentru sporturi de duminică”.

  • ”Voluntariatul nu este cunoscut și, din păcate, s-au creat ceva polemici”

Lista proiectelor, care include câte o acțiune lunară de igienizare a Văii Tarcăului și o tabără pentru copii undeva, într-un colț de munte, s-a ”născut” din luna mai încoace, de când Vasile Mucenicu și alți 7 membri fondatori au pus bazele Asociației Victoria. Între timp, li s-au alăturat alți tineri, de 25-30 de ani, care-și doresc să facă lucruri bune și utile pentru comunitatea în care trăiesc.

Voluntariatul nu este cunoscut la Tarcău și, din păcate, s-au creat ceva polemici din ce-am auzit”, a punctat Vasile Mucenicu. ”La început, lumea credea că am fost puși de primărie să facem igienizare, apoi au apărut tot felul de discuții, ideea centrală fiind că am acționa cu scop politic și urmărim ceva. Vorbind și prezentându-ne la fiecare eveniment, spunând cine suntem și ce proiecte avem, încercăm să schimbăm această mentalitate. Mi-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă că totul este pe bază de voluntariat, din dragoste pentru comună, total dezinteresat și, în special, apolitic. Acest lucru vreau să-l subliniez, este foarte important să nu fim asociați cu nicio formațiune politică. Ideea de a face un ONG a apărut după ce ne-am înscris, ca voluntari, în Asociația ”Tânăr și liber ” de la Piatra-Neamț, o asociație foarte frumoasă, care se ocupă cu drumeții prin țară, tabere pentru copii, educație. Am văzut modelul de acolo, am vorbit cu familia, cu prietenii și cu tinerii cu care ieșeam la mișcare ba printr-o poiană, ba printr-o grădină, ba pe marginea unui râu. Și așa a apărut ”Victoria”. Discutam cu băieții din echipa de fotbal – copii de 14 ani, până la bărbați de peste 60 de ani – cu care ieșeam la mișcare, le-am prezentat viziunea și i-am întrebat ce nume să punem ONG-ului, iar cei mai în vârstă au spus ”Victoria Tarcău”. Prima lor echipă de fotbal se numea Victoria și acest nume li s-a părut potrivit, în amintirea acelor vremuri frumoase când Tarcăul avea teren de fotbal, bowling, cinema și sală de cultură. Nu știu ce s-a întâmplat de au dispărut toate și tocmai asta ne dorim: să renaștem acest spirit și să readucem acele vremuri în inima și în sufletul tărcăuanilor”.

  • ”Banii sunt o energie și dacă există dorință, voință și un scop bun, atunci banii apar cumva”

Clubul de șah, a cărui înființare a încântat de la copii, până la părinți, va funcționa pe bază de tarif: 10 lei de copil. La pictură, lucrurile sunt mai complicate și costurile mai mari, pentru că acuarele profesionale, șevalete, pânzele și pensoanele sunt foarte scumpe. Costul ajunge la 250 de lei de copil. Și apoi, trebuie plătiți și profesorii. Membrii asociației strâng ceva din cotizațiile personale, dar nu e de ajuns. Însă există soluții.

Ne dorim să nu fie niciodată banii un impediment. Dacă sunt copii care și-ar dori să participe, dar nu au posibilitate, am vorbit deja la școală, am vorbit cu doamna asistentă socială și vom face tot posibilul să-i susținem. Am găsit oameni în comună și nu doar în comună, ci și dintre cei plecați în afara țării, dornici să ne ajute. Banii sunt o energie și dacă există dorință, voință și un scop bun, atunci banii apar cumva. Sperăm să ne ajute și comercianții din comună, în ce măsură vor putea, sunt prieten cu câțiva antreprenori din Piatra-Neamț și cu ocazia asta vreau să le mulțumesc administratorilor firmelor Dinamic 92 și Volta, pentru că m-au ajutat când am avut nevoie, dar sprijinul cel mai mare este Bunul Dumnezeu. În numele Lui și cu ajutorul Lui se întâmplă toate aceste lucruri. Și văd că ne ajută când ne apar în cale oamenii frumoși, când apar idei, când vine de undeva susținerea.

Iar bucuria copiilor îți răsplătește orice efort depus și-ți dă curaj să mergi înainte. Dacă m-aș defini printr-un cuvânt, aș spune ”sunt”, iar printr-o propoziție ”viață dedicată lui Dumnezeu”, adică toate aceste activități, acțiunile și rodul vieții îi sunt dedicate Lui, asta m-a învățat viața că este cel mai important lucru. De mic copil, visul meu era să devin preot și cu timpul am citit, m-am documentat, am colindat lumea în lung și în lat, problemele vieții au fost unele mai mari, altele mai mici  și toate m-au făcut să ajung la concluzia asta: suntem suflet, trup și minte, iar sufletul e pe primul loc. Dacă-l punem pe primul loc, celelalte se reglează din mers și este mult mai ușor de gestionat totul. Îl simt pe Dumnezeu permanent în viața mea”.

Cristina Mircea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here