Să luăm problema apei potabile, de exemplu. Într-un oraș de provincie locuitorii acestuia nu au parte de apă potabilă. Ar trebui să aibă? Bineînțeles. O chestiune elementară în secolul realităților virtuale. De ce nu au? Cumva simplu și complicat în același timp. Explicația simplă este că sunt sparte țevile. Ea se condimentează cu ceva furturi nemenționate și cu o perioadă mai secetoasă. Așadar, orașul nostru de provincie are parte, paradoxal, de furtuna perfectă care să-l lase însetat.
Explicația complicată este un mix de economie și politică. Consumatorii noștri sunt captivii unui monopol. Care este agravat de faptul că acesta este unul de stat, ceea ce înseamnă control politic. Pe o piață, monopolul este singurul vânzător, dar care are numeroși cumpărători captivi. Acest lucru le permite să-și stabilească prețurile fără a lua în calcul concurența cu prețuri mai scăzute. În al doilea rând, proprietarul rețelei este tot un monopol și tot de stat. Regulile de mai sus se aplică. Consumatorul nostru însetat este închis și expus la joaca de-a aruncatul pisicii moarte de sete.
Vrea furnizorul să depuncteze politic proprietarul, poate să o facă foarte ușor. Puțul, țeava și caneua sunt pretexte la fel de valide cât timp orașul nostru nu are apă.
Vrea proprietarul să puncteze politic, poate să o facă foarte ușor. CA-ul, șefulicii și sinecurile sunt pretexte la fel de valide cât timp orașul nostru suferă de deshidratare.
Dar vorbim despre proprietatea comună, deci cumva a tuturor și a nimănui, asta în același timp. Nimeni nu este responsabil, nimeni nu răspunde, clienții nu au nici apă, nici alternative.
Însă, cauza principală a lipsei apei din povestea noastră este mult mai simplă. Indolența și nepăsarea. Problema rețelelor se rezolvă prin investiții. Dar nu atunci când ele nu mai funcționează deja, ci în timp, gradual și cu inteligență. Nu reinventăm roata. Țevile se sparg, puțurile seacă, nimic nu este permanent. Dar dacă interesul este realmente bunul mers al comunităților, atunci cred că avem la dispoziție toate resursele să o rezolvăm. Pisica moartă de sete e ușor de aruncat, dar mai greu de înviat.
Cătălin Chiței
