Smart city: bărbat imobilizat, după ce-a căzut într-un șanț pentru coridorul de mobilitate

0

Un bărbat de 55 de ani, din Piatra-Neamț a căzut aseară (14 octombrie) în șanțul săpat între magazinul Petrodava și Camera de comerț. S-a ferit de o mașină care ieșea din parcarea din spatele magazinului, și a ajuns în șanțul despre existența căruia nu știa și, evident, nici nu este semnalizat în vreun fel.

Omul a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism genunchi stâng și fractură cu deplasare platoul tibial extern, și are de stat 45 de zile în ghips. Cum arată șanțul și astăzi, 15 octombrie, se vede clar în imagini: un test pentru vigilența pietrenilor, care suportă, pe oasele lor, (i)responsabilitatea firmei care se ocupă cu lucrările pentru îngroparea cablurilor aeriene.

Primarul și city-managerul n-au putut fi contactați (n-au răspuns la telefon), iar reprezentantul Serviciului de comunicare din primărie a declarat că va formula un punct de vedere. La rândul lui, cetățeanul nevoit să stea 45 de zile în ghips, a declarat că va da în judecată primăria: ”Nu se poate să nu verifice nimeni cum se lucrează, nu este admisibil să nu se pună podini peste șanțurile astea și să fie lăsate așa -un pericol pentru copii, pentru bătrâni, pentru oricine care trece seara pe acolo. Vorbim, totuși, despre o zonă circulată,  aproape de centrul orașului. Chiar nu vede nimeni? Chiar nu ia nimeni măsuri? ”.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.