Două instituții caută bani pentru instalația electrică din Turnul lui Ștefan

0

Comisia care a evaluat astăzi, 23 august, pagubele din turnul lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț a ajuns la concluzia că paratrăsnetul a funcționat, iar pagubele sunt minore. Turnul se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dar fiind obiectiv turistic și monument istoric, atât Direcția pentru Cultură Neamț, cât și Prefectura Neamț vor face demersuri pentru a obține fondurile necesare înlocuirii instalației electrice.

Nu sunt pagube majore. Obiectivul nu este al Consiliului Județean, cei de la muzeu au doar expoziția din interior, dar turnul este proprietatea Mitropoliei și în administrarea parohiei. Pe părintele Cojan nu l-am găsit, era vorba să vină părintele Timofte, pentru că ar trebui să facă solicitarea de fonduri. Vom face noi un proces verbal,  o evaluare și va solicita domnul prefect bani din fondul de urgență al Guvernului. Însă vom depune și noi solicitare pe fondul de solidaritate deși nu știu cât de mare va fi investiția, dar în orice caz încercăm să ajutăm. Clar este că turnul nu va putea fi vizitat până ce nu va fi refăcută instalația electrică”,  a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț.

Prefectul de Neamț a spus,  la rându-i că va face demersuri pentru a obține fonduri și a precizat că paratrăsnetul a funcționat: ”Astăzi trebuie să mai meargă cei de la ISC cu un structurist, ca să fie sigur 100% că nu a fost afectată structura de rezistență. Obiectele de patrimoniu n-au fost afectate. Singura problemă este cu instalația electrică complet distrusă, noroc cu cea de  supratensiune, cu paratrăsnetul care avea priza în pământ, se vede exact unde a bubuit, acolo erau capetele îngropate. Noroc de acest paratrăsnet,pentru că altfel era mult mai rău”.

Trăsnetul de ieri nu a afectat doar turnul, care pe lângă înlocuirea instalației electrice necesită reparații la acoperiș și înlocuirea unor geamuri, ci și sediul primăriei.

La Direcția de Asistență Socială s-a stricat centrala telefonică și 6 calculatoare care sunt în evaluare, pentru a se stabili dacă doar sursa a fost afectată sau și placa de bază”, a declarat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamț. ”Au mai fost afectate câteva prize de telefonie internă și de internet, dar sunt în curs de remediere”.

Iluminatul public de pe platoul Curții Domnești a fost, de asemenea, afectat, semafoarele de la Petrodava și o stație 112 de la sediul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, care a fost înlocuită imediat.

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.