Fost alpinist căzut într-un horn de stâncă din Ceahlău, va fi extras dimineață

0

Sărbătoarea Schimbăriii la Față și cea a Muntelui Ceahlău debutează, anul acesta cu eveniment trist:un bărbat din București și-a pierdut viața, după ce a căzut, de la peste 20 de metri, într-un horn de stâncă de pe Ocolașul Mic.

Grupul de turiști din care făcea parte a fost ieri pe Ocolașul Mare, iar azi  pe Vârful Toaca”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Au ajuns, cu toții, la Ocolașul Mic iar, undeva la jumătatea  distanței e Jgheabul Ursăriei. Și acolo, bărbatul când a văzut ce pereți frumoși sunt în Ceahlău, a spus că vrea să se cațere. A fost alpinist la viața lui. Era ora 11. La ora 19, au venit cei din grup la Salvamont și au  spus că nu s-a mai întors la cabană. În condițiile  în care distanța din punctul în care l-au lăsat se parcurge într-un sfert de oră. Au mers băieții și l-au văzut, căzut într-un horn de stâncă și având un traumatism cranio-cerebral deschis, practic zdrobit de stânci”.

Mâine dimineață (6 august), când sute sau poate mii de turiști vor urca Ceahlăul, salvamontiștii vor extrage trupul dintre stânci. Au nevoie de un elicopter. În rest, încă o lecție despre cum funcționează un grup…

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.