Pelerin pe muntele sfânt: ”Am văzut sticle, șervețele și doze de aluminiu pe tot traseul”

2

Cam 3.000 de oameni au urcat astăzi,  6 august, Ceahlăul, mulți în mod organizat, în grupuri însoțite de fețe bisericești, ideea pelerinajului fiind ”un exercițiu de sănătate sufletească și trupească” și ”o mărturisire de credință”. Paradoxul este că, deși vorbesc aproape cu pioșenie despre muntele sacru al dacilor, unii dintre pelerini n-au niciun pic de respect față de frumusețea naturii, care li se dezvăluie la fiecare pas. Este de neînțeles cum cineva urcă până la cota 1900 cărând în spate sticle pline cu apă sau suc și doze de bere, și  îi este foarte greu să le coboare, în același rucsac, când sunt goale și mult mai ușoare. Este de neînțeles, în egală măsură, lipsa de bun simț concretizată prin multitudinea de șervețele, folosite în diverse scopuri și aruncate pe marginea potecilor turistice. Nu așa trebuie să arate un munte sfânt! În nicio zi și cu atât mai mult în zilele în care este sărbătorit!

A fost foarte multă lume, cred că a rulat un stadion de oameni în masiv”, ne-a declarat un turist, care a urcat cu băiețelul său până pe Toaca. ”Pe  scările care duc pe vârf era o mișcare continuă. Din păcate, au fost și mulți ”iubitori de munte”, cărora le e greu să mai care sticla goală și o aruncă pe potecă. Am văzut sticle, pahare de cafea și doze de aluminiu pe tot traseul. Nu mai zic câte șervețele și nu din alea de hârtie, care se descompun, șervețele umede cu care s-au șters oamenii de transpirație sau poate s-au șters pe mâni și le-au aruncat, pur și simplu. Când ești într-o rezervație naturală ți-ai dori să fie așa cum a lăsat-o Dumnezeu. Cred că ar trebui să ruleze niște mesaje publice la televiziuni în fiecare zi, poate așa ar conștientiza toți oamenii cât rău fac naturii”.

Cristina Mircea

2 COMENTARII

  1. Sigur ca e neplcut sa vezi gunoaie pe poteca! Dar a promova gunoaiele cu un elan demn de o cauza mai buna abate atentia de la esential !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.