Înainte de a stabili DNA cine este vinovat de prăbușirea podului de la Luțca și invocând (culmea!) grija pentru buget, Consiliul Județean Neamț ține neapărat să achiziționeze ”servicii juridice” pentru o cauză în care se poate constitui GRATIS parte civilă. Firesc, ne putem întreba ce avocați sau case de avocatură vor ”beneficia” de situație, și vor primi bani pentru un proces care nu are nicio șansă. Orice acțiune civilă ar fi introdusă acum în instanță (împotriva constructorului, conform contractului încheiat la începerea lucrărilor de ”cosmetizare” a podului) este sortită, previzibil, suspendării, până la soluționarea dosarului penal. Motivele sunt evidente: ancheta ar putea dovedi că firma Darcons a executat lucrările conform proiectului și, dacă în proiect scria că trebuie să încarce fiecare metru pătrat din calea de rulare cu două tone de beton și asfalt, asta a făcut. La rândul lui, proiectantul poate invoca expertiza tehnică (a treia, pentru că primele două nu vorbeau despre tencuirea podului, ci despre înlocuirea structurii de rezistență) și atunci expertul ar putea fi vinovatul principal. Dar și expertul poate spune că beneficiarul i-a cerut o soluție ieftină, iar podul să pară ”ca nou”. Discuțiile pot merge în multe direcții și astăzi, când onor consilierii județeni au decis să voteze o hotărâre (inițiată de vicepreședintele Dragoș Chitic) a cărei legalitate este sub semnul întrebării, ca să nu vorbim de oportunitate – pe principiul ”carul (mult) înaintea boilor” – un avocat (plătit, probabil, bine) era fix ce lipsea din ecuația dezastrului de la Luțca. Cu atât mai mult cu cât, partea civilă (în cazul de față UAT Județul Neamț care a pierdut podul) poate cere recuperarea prejudiuciului, în cadrul dosarului penal, fără să plătească un leu pentru asta. Dar atât inițiatorul proiectului de hotărâre, cât și consilierii care l-au votat au ignorat complet faptul că există o anchetă penală în desfășurare și au stabilit ei că e vinovat constructorul și trebuie să se îndrepte împotriva lui în instanță. Logic, din toată povestea nu poate câștiga decât avocatul sau casa de avocatură cu care se va încheia contractul de achiziții. Pentru formularea unei acțiuni și pentru reprezentarea la un termen, maxim două, până ce instața va suspenda procesul. Interesante sunt consecințele votului din ședința CJ de astăzi, 14 iulie, și anume cum va fi încheiat contractul pentru serviciile juridice: plătit pentru toată ”prestația” sau pentru fiecare termen în parte? Interesant va fi de văzut și cine își va asuma un astfel de contract, în condițiile în care în ziua prăbușirii podului au fost ridicate toate documentele referitoare la această investiție atât de la constructor, cât și de la proiectant și de la beneficiar. Este de presupus că un avocat serios, care nu are la îndemână baza pe care-și poate construi o acțiune judecătoarească, fie ea și sortită eșecului, nu ar accepta un astfel de contract. Și mai este ceva interesant de urmărit: poziția prefectului de Neamț, care a dovedit deja (chiar dacă a pierdut în primă fază) că nu ezită să atace orice hotărâre de consiliu local sau (de ce nu?) de consiliu județean care nu îndeplinește criteriile de ”necesitate și oportunitate”. În cazul de față, chiar în referatul de specialitate se precizează: ”Întrucât legea nu definește noțiunea de ”situații temeinic justificate” este de competența exclusivă a consilierilor județeni să stabilească necesitatea și oportunitatea propunerii, respectiv încadrarea în această categorie”. Și dacă onor consilierii au votat fără să-și pună vreo întrebare, firesc, ar fi de datoria prefectului să stabilească cât de ”temeinic justificat” este să dai bani de la buget pentru ceva de care beneficiezi gratuit, prin lege. Aia penală!
Cristina Mircea
N.B. De acord că juriștii Consiliului Județean sunt ”împovărați” de dosare și ”copleșiți” de îndatoriri, dar orișicât, când doar trebuie să-i întrebe DNA dacă au pretenții ar găsi timp să spună ”da”.