În timp ce toată lumea e cu ochii pe poduri, începe să cadă Cetatea Neamț

1

Arhicunoscutele și îndelung ignoratele probleme generate de umiditate la Cetatea Neamț se înscriu deja în zona definiției ”situației de urgență”. O parte din zidăria de piatră s-a prăbușit, experții constatând că ”acest tip de desprindere este cauzat de necoeziunea emplectonului și degradarea rosturilor paramentului, degradări ale mortarelor originale care prezintă decoeziuni manifestate într-o formă generală, fisuri zone de pulverulență, eroziuni etc”.

Emplectonul (stratul de umplutura dintre zidăriile exterioare de piatră) a început să împingă, efectiv, zidul dinspre interior, astfel că acum latura estică este bombată.

Orice perioadă ploioasă, mai ales dacă este vorba despre căderi de precipitații în mai multe zile consecutive, crește exponențial riscul de prăbușire, întrucât în masa minerală umedă apare fenomenul de clivaj”, ne-a declarat un specialist care observă, de câțiva ani, cum se deplasează zidăria de piatră.

Tot de câțiva ani, Consiliul Județean Neamț, în proprietatea căruia se află cetatea, promite lucrări de protecție împotriva infiltrațiilor din ziduri, prin vocea președintelui Ionel Arsene care declara, în ianuarie 2019, că instituția pe care (încă) o conduce se află în faza de achiziție a documentației tehnico-economice necesare pentru realizarea investiției. A trecut anul 2019, au urmat anii 2020 și 2021, iar pe 8 iunie 2022, Consiliul Județean, prin specialiștii care veghează neîntrerupt asupra stării patrimoniului cultural, a anunțat că prelungește perioada de evaluarea a ofertelor până pe 28 iulie, conform  prevederilor art. 214 alin 5 din Legea achizițiilor publice. Articolul respectiv stipulează că ”în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea conducătorului autorităţii contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar se poate prelungi o singură dată”. Despre motivul concret nu se pomenește nimic, deși au trecut deja alte 60 de zile de când se tot evaluează ofertele. Între timp, cetatea continuă să fie victima unei restaurări eșuate, făcute cu 3 milioane de euro,în perioada 2009-2012. Cum s-a lucrat spun specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului, într-o expertiză aflată, de câțiva ani, la dispoziția Consiliului Județean Neamț: ”Materialele istorice (piatra și mortarul) au o duritate de 2-3 pe scara Mohs, în timp mortarele adăugate au durități de 3-6, configurând un corp separat de cele vechi. Totodată densitatea mare care blochează umiditatea în interior, lipsa elasticității accentuează separarea elementelor vechi de cele adăugate. Degradarea teraselor este cauzată în principal de execuția deficitară, fiind vizibile contra-pante, neetanșeități ale barbacanelor, garguielor, a racordurilor între suprafețele orizontale și verticale, în general a modului de execuție a detaliilor”. (…) Degradările principale ale ansamblului au fost cauzate în special de umiditatea provocată de apele meteorice de infiltrație și de capilaritate. Astfel sunt vizibile: infiltraţii majore în spațiile interioare; cristalizarea pe arii importante a sărurilor la suprafața exterioară a zidurilor, bolților și arcelor cu efecte asupra structurii paramentului, dar și din punct de vedere estetic; existența biodegradărilor (provocate de alege, mușchi și licheni), situație vizibilă în special în spațiile interioare și pe fațadele nordice (interioare și exterioare); desprinderi ale fragmentelor litice. Cea mai gravă situație este cea a gresiilor verzui asociată etapei inițiale de construire”.

Specialiștii au elaborat două scenarii pentru lucrările care ar putea salva monumentul, unul cu o durată de un an și jumătate, iar al doilea cu o durată de 4 ani. Recomandarea lor, în 2019, reluată în 2020, era ca lucrările să înceapă ”imediat”. Am ajuns la jumătatea anului 2022 și încă se amână intervenția salvatoare. În condițiile în care orice ploaie contează și orice zi de întârzire agravează starea monumentului. Dar așa se manifestă ”grija față de moștenirea noastră”.

Cristina Mircea

N.B. Un articol despre efectele umezelii asupra cetății poate fi recitit aici.

1 COMENTARIU

  1. În România și în Neamț cu precădere, marile realizări se întâmplă o dată la 4 ani. Și, de cele mai multe ori, marile realizări sunt concretizate în dosare: proiecte de fezabilitate, prefezabilitate, caiete de sarcini, dosare de licitații, dosare cu contestații la licitații și tot așa.
    Pe lângă dosare sunt și nelipsitele postări pe rețelele de socializare unde avem deja un spital ultramodern (dacă nu cumva vreo trei, dacă numărăm terenurile oferite pentru construcții), avem și drumuri expres (ar trebui făcut unul și spre Brașov, ca celălalt nu-si mai are rostul), avem și monumente salvate de la pieire, și drumuri cu poduri ușoare și câte și mai câte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.