Tribunalul Bacău a decis astăzi, 27 mai (culmea ironiei, de Ziua Internațională a medicinei de Urgență) arestarea tuturor celor 8 angajați ai Substației de Ambulanță Târgu Neamț, sub acuzația de dare de mită. Mandatele pentru Cristina Dogariu, Aurel Lupu, Ilie Butnariu, Magdalena Epanu, Petru Mihăilă, Iuliana Ciobanu, Ion Răzvan Iftime și Alin-Bogdan Balan sunt valabile până pe 25 iunie. Procurorii DNA îi acuză pe cei 8 că au dat câte 6.000 de euro șpagă, pentru a promova concursul de angajare, după ce au lucrat pe perioadă determinată, în timpul pandemiei.
Din lotul de astăzi, care se adaugă șefilor (dr. Dan Dorin Morenciu și asistentelor Elena Preda și Luminița Rozonschi) arestați acum o săptămână, face parte Magdalena Epanu, soția lui Ștefan Epanu – fost polițist rutier. El a fost dat afară din sistem, după ce a fost condamnat, împreună cu 3 colegi, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru că lua mită de la șoferi. Nu mult, înte 50 și 200 de lei, în funcție de abatere, dar la cum se circulă prin zona Târgu Neamț, abaterile se adună. Și așa, se conturează imaginea reală a unor familii reușite de bugetari, care au drept bază solidă circuitul șpăgii în natură.
Revenind la subiectul angajării iresponsabile a unor oameni nepregătiți, care n-au fost capabili să răspundă decât la 7-8 întrebări din 50, dar ar fi trebuit să intervină în cazuri grave și să salveze vieți, rămâne de văzut cum va evolua ancheta și dacă procurorii vor verifica și alte concursuri de angajare. Sau poate se hotărăște Ministerul Sănătății să acționeze (până acum s-a comportat ca și cum doctorul Morenciu s-a pensionat și de aceea trebuia revocat din funcția de manager) și să testeze serios toți angajații, pentru a stabili dacă abilitățile lor chiar corespund cu ceea ce au de făcut pentru pacient. Asta, doar în situația ipotetică în care Ministerului Sănătății îi mai pasă de pacienți.
Cristina Mircea