Situată ”într-un mediu defavorizat” din punct de vedere economic, o școală de la marginea județului, cu doar 220 de elevi, construiește caractere și formează oameni, care-și doresc să devină, să fie, să facă, să știe. Drumul lor spre reușitele notabile începe cu participarea la olimpiade și concursuri, sub îndrumarea unei echipe de cadre didactice care-și dorește (și reușește) să diminueze diferențele dintre învățământul de la țară și cel de la oraș. Liantul acestei echipe este, de mai bine de 3 ani, profesoara Monalisa Violeta Lupu Marinei, un om cald, care îmbină rigoarea științelor exacte (predă fizică și chimie) cu pasiunea pentru cultura indiană. Un om care, împreună cu echipa, a înveselit curtea școlii, cu jocuri și desene, și a adoptat deviza „Cu un laptop şi un videoproiector în fiecare clasă se poate începe o revoluţie a sistemului de învăţământ”.
- ”Copiii sunt conștientizați de mici că ei trebuie să învețe ca să poată ieși din acest colț de lume, să meargă mai departe și să realizeze mai mult decât părinții lor”
– Ce înseamnă pentru dumnevoastră școala ”I.I. Mironescu” Tazlău?
– Școala nu este doar o clădire, școala este o echipă formată din oameni unici, adevărați profesioniști, care știu să inspire și părinții, și elevii. Și mai fac ceva: știu să creeze dintr-o singură idee două idei sau chiar mai multe. Suntem o echipă, nimeni nu este mai presus de nimeni, ne ajutăm și ne completăm unul pe altul. E multă dragoste și e multă armonie, la asta țin foarte mult.
– Unde este copilul în toată această poveste?
– Copilul este pe primul loc pentru că în momentul în care noi intrăm într-o sală de clasă zâmbind și dornici să facem ceva, este clar că transmitem acea energie și acele vibrații copilului. În școala noastră sunt foarte mulți copii fericiți. Dați-mi voie să vă dau doar un exemplu: acum un an s-a mutat la noi o familie din București, doamna este avocat, domnul lucrează în IT și au doi copilași – băiatul în clasa a VII-a și fetița în clasa a IV-a. Acum câteva zile m-am întâlnit cu doamna și mi-a spus așa: ”Știți ce-am câștigat venind la Tazlău? Copilul meu cel mare a început să zâmbească, este fericit. Mi-era frică, era într-o stare de tristețe în București, a prins primul an al pandemiei acolo și nu se mai regăsea, nu mai comunica… Aici copilul e fericit, aleargă, zburdă, glumește, se joacă, merge cu drag la școală”.
– Care este mulțumirea cea mai mare a acestei echipe ce gravitează în jurul copilului?
– Mulțumirea noastră este că ne vedem copiii realizați peste ani. Copii care ajung să te întâlnească pe stradă și să spună cât de bine le-au prins cunoștințele dobândite aici, la Tazlău. Eu, fiind profesor de chimie, ce mulțumire mai mare pot să am decât când îmi văd o fostă elevă că-și dă doctoratul la chimie? Copii din Tazlău, când merg la liceu, reușesc să depășească acele bariere dintre elevul de la țară și cel de la oraș. Munca noastră include armonie, dedicație, profesionalism, gândiți-vă că sumtem foarte puțini cu baza aici, mulți colegi sunt navetiști și au ore în diverse școli, dar în schimb au reușit să se desăvârșească în cariera lor profesională: 99% au gradul I. Am și o colegă cu doctorat.
– În acești 3 ani care a fost momentul cel mai greu?
– Atunci când am intrat în școală, în perioada pandemiei, și am văzut copilașii de clasa I cu măștile pe figură. Stăteau speriați, se uitau așa ca și cum se așteptau să vină ceva urât peste ei, pe mine m-a pufnit plânsul atunci. Iarăși, a fost foarte greu când intram în școală și făceam lecțiile online. M-a durut distanța.
– Și ajungem la aspectele pragmatice: pe lângă dăruirea și profesionalismul echipei, mai sunt necesare și lucruri materiale fără de care nu se poate desăvârși opera de construire a oamenilor. Cât de multă vă ajută la ore computerele și videoproiectoarele?
– Știm că se merge spre educația digitală, copiii deja au evoluat și știu de la vârste mici să folosească un laptop, un telefon sau o tabletă. Imaginați-vă că la fiecare oră apar cunoștințe noi. Dacă ar fi să ne gândim la învățământul primar, acolo unde trebuie să-i faci pe elevi să înțeleagă ce este un delfin, de exemplu. le arăți o imagine. Colega noastră de la clasa pregătitoare, care a venit de acasă cu videoproiector și cu laptop, era încântată că a putut să le predea copiilor despre flori sau fructe. Mulți dintre ei nu știau cum arată un avocado. Eu, la ore, nu mai am voie să fac reacții chimice în laborator, și în perioada de online trebuia să le arât niște reacții copiilor de clasa a VIII-a. Am găsit atunci experimente video, făcute de profesioniști, elevii au rămas cu ceva în minte, au fost extrem de receptivi la imagine și au reținut cu ușurință. Mi-am dat seama că ei înțeleg altfel când văd. Aceste lecții cu ajutorul laptopului și al videoproiectorului sunt interactive, îi ajută pe profesori să-și exprime mai ușor anumite concepte, iar pe elevi să înţeleagă fenomene și procese care în mod obişnuit le sunt prezentate doar teoretic.
– Care credeți că este partea cea mai importantă a eficienței unui sistem de educație?
– Conștientizarea. Copiii sunt conștientizați de mici că ei trebuie să învețe ca să poată ieși din acest colț de lume, să meargă mai departe și să realizeze mai mult decât părinții lor. De aceea perfectăm ceea ce am predat cu foarte mult exercițiu, dar și cu dăruire, nu e nimic forțat. Am văzut copii care vor să se implice, au nevoie de activitate. Acești copii, mai puțin virusați, pentru că fiind la distanță de oraș nu au acces la un bar, la o discotecă, la găști, doar învață și-și ajută părinții în gospodărie. Și probabil văd că nu le ajunge și-și doresc mult să iasă de aici și să aibă o meserie.
– V-ați dorit să fiți director? Aveți un model?
– Modelul meu de director a fost domnul Țucu. Era stâlpul școlii. Niciodată nu mi-am propus și nu mi-am dorit să fiu director. M-am dus la concurs pentru că mi-am fost datoare mie. Îmi place atmosfera pe care am creat-o în școală. Le-am spus colegilor că detest bârfa, detest puturoșenia și hoția. Vreau să nu plece nimeni nemulțumit acasă și orice decizie pe care o luăm este rodul țeserii ideilor tuturor. E un management colegial și participativ. Îmi place să fac și dorința mea este să fac mai mult decât am găsit. Visez la înfrățirea cu o școală din India.
Cristina Mircea
N.B. Cine vrea și poate ajuta școala din Tazlău cu câte un laptop și un videoproiector pentru fiecare clasă (conducerea a făcut un apel pe platforma hartaedu.ro) va contribui, implicit, nu doar la facilitarea procesului de învățare și la acumularea cunoștințelor, ci și la foarte importanta instruire a copiilor care le garantează continuarea studiilor la liceele de elită din mediul urban.
