Oamenii care fac lucrurile să se întâmple: ”Muzeul de Istorie va rezista încă 100 de ani”

1

De aproape 2 ani, clădirea Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț, care a fost ridicată între anii 1910 și 1912, se află într-un amplu proces de restaurare. Nu se folosește deloc ciment, se păstrează toate elementele de arhitectură și se lucrează, cu migală, la fiecare centimetru din tâmplăria originală. Despre complexitatea intervențiilor am discutat cu Marius Leuștean, care conduce echipa de constructori, după principiul ”Trebuie să iasă bine!”.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră acum, astăzi, Muzeul de Istorie, care înainte probabil era doar o clădire pe care o admirați așa, ca trecător, sau în care ați intrat la o expoziție. Acum cum îl vedeți?

Acum e o imensă bătaie de cap, pentru că n-a fost colț în toată clădirea asta, și fie vorba între noi, nu e o clădire mică, în care să nu trebuiască să nu intervenim. Când ești constructor, vrei să ai o cameră în care colțurile, nu să aibă 90 de grade, dar măcar acolo 90 plus 5%, vrei să ai un perete drept, vrei să ai o tencuială care să nu se desprindă. Acum montăm tavane casetate, care au 60×60. Dintr-o parte plec cu o placă întreagă, în partea opusă trebuie să completez, că nu e camera dreaptă. Dar așa au zidit-o strămoșii noștri, nu putem schimba asta. Însă apare permanent elementul surpriză și niciodată nu știi ce te așteaptă a doua zi când vii la serviciu.

– Care a fost partea din lucrări care v-a dat cea mai mare bătaie de cap, în condițiile în care discutăm despre o clădire cu suprafața totală de aproape 4500 mp?

Consolidarea planșeului peste etaj a fost cea mai grea, pentru că soluția a fost de planșeu mixt, din grinzi de metal și placă de beton armat. Și vorbim de grinzi de metal, cu greutate 300-400 kg fiecare. Era imposibil să desfacem întreaga învelitoare a monumentului pentru a avea acces cu macaraua, de aceea doar le-am adus la nivelul podului cu macaraua, după care au fost transportate și așezate pe poziție prin purtare directă. Mergeam pe niște grinzi de lemn, vechi de 100 de ani și puteam avea oricând surpriza să ne trezim un etaj mai jos. Pentru a funcționaliza podul cu spații de expoziții și de birouri, a trebuit să facem un planșeu capabil să suporte încărcări de minim 250 kg/mp.

– Lângă liftul integrat foarte bine în arhitectura clădirii, am observat o scară interesantă.

Am muncit mult la scara de la etaj către mansardă, am păstrat dimensiunile treptelor, și am reușit să găsim un placaj din marmură cu o nuanță și un model foarte apropiat cu scara existentă. La mâna curentă și la balustradă execuția a fost mai pretențioasă, dar am reușit să imităm panourile din fier forjat de acum 100 de ani, păstrând aspectul de zici că aproape a fost același meșter.

– Ce faceți cu lemnul de cireș?

Lemnul de cireș are o frumusețe aparte, fiind considerat de specialiști drept lemnul eleganței. În principal, urmează să-l folosim la placări în zonele adiacente scărilor de la mansardă, pentru a pune în valoare zona de acces în cupolă.

– Partea cea mai minuțioasă a fost curățarea tâmplăriei de cele ”n” straturi de vopsea aplicate în timp?

Una dintre ele da. Încă mai curățăm, încă mai chituim, încă mai șlefuim.  Avem deja 4 luni de când lucrăm la tâmplărie. Un om face un toc cam într-o zi la prima mână. Se dau 2, 3 chiar 4 mâini de chit după care se șlefuiește. Am scos cantități mari de cuie din tâmplărie, am remediat deformări și crăpături, am ajuns să țin cont inclusiv de prognoza meteo ca să facem anumite operații. Când e umiditate mare în atmosferă nu poti lasa lemnul expus astfel încât să absoarbă umezeala și ulterior să apară fisuri prin contagere. Iarna fiind perioada cea mai uscată, am lucrat din plin la partea de tâmplărie, în mare parte, la temperaturi interioare de 5-10 grade. Când alegi să te faci constructor, gândești să faci lucruri care durează cel puțin 100 de ani. Am ales să facem lucrurile cum trebuie, așa cum scrie la carte, de multe ori am insistat poate mai mult decât scrie la carte, tocmai pentru a asigura o durata de viață cât mai mare.

– Din ce ați descoperit până acum muncind la acest monument istoric, v-ați dat seama care erau cei mai mari dușmani ai clădirii?

Apa este, în general, inamicul tăcut al construcțiilor, de aceea am găsit multe tipuri de mucegaiuri în demisol apărute din cauza infiltrațiilor, am găsit si multe elemente din lemn putrezite în mansardă. Pe de altă parte, clădirea a fost afectată și de multe cutremure în cei 100 de ani de existență. Și să știți că și omul este un dușman al construcțiilor, nespecialistul care face intervenții pentru a proteja zidurile, de exemplu, raportandu-se la cunoștințele pe care le are și, cred eu, și la sumele disponibile. În general, apar mucegaiuri pe sub straturile de gips-carton, sau sub termoizolația făcută pe interior.

– Ce fel de materiale ați folosit? Există adevărate dispute apropo de felul în care se fac restaurările, de diferența dintre materialele folosite acum 100 -200 de ani și cele cu care intervenim noi acum și de faptul că e o modă păguboasă în ultimii ani, în România, să se folosească foarte mult ciment la monumente.

Folosirea cimentului la zidăria de piatră este contraindicată total. Noi a trebuit să îndepărtăm tot ceea ce însemna rostuiri cu mortare de ciment la zidăria de piatră. La rosturi de la 5 mm, până la 1 cm să iei cu șurubelnița, cu tot felul de dispozitive și să curăți de pe 2000 și ceva de metri pătrați, nu e un lucru simplu. Cei care văd zidurile de piatră din exterior își închipuie că așa sunt toate de grosime de 1,20-1,50 metri, dar avem un rând de zidărie de piatră la exterior, un rând de zidărie la interior și între ele avem umplutură, emplecton se numește – o umplutură din cioburi de piatră, nisip, var și eventual lut. Această stratificație permite umezelii să circule foarte, foarte bine. Și dacă a ajuns umezeala în stratul de umplutură îți trebuie 3-4 ani să o scoți de acolo, să se usuce, asta în condițiile în care reușești să oprești infiltrațiile din exterior. Am folosit un liant pe bază de var hidraulic, care în timp ajunge la o duritate apropiată de cea a lianților cu ciment, dar obținem niște tenciuieli de bună calitate și mai ales permeabile la vaporii de apă care se află în interiorul zidului. Fiecare material care-l utilizam, este, în prealabil, aprobat de comisia de specialiști care supervizează lucrările.

 

– Având în vedere complexitatea lucrărilor, plus partea de surprize despre care vorbeați, cât credeți că se vor întinde lucrările peste termen, astfel încât  să continuați în ritmul în care ați început, să nu dați nimic peste cap și să respectați principiul ”Trebuie să iasă bine”?

Peste 3 luni avem 2 ani de când lucrăm. Trebuie să ținem cont în ce privește durata de execuție că noi am început lucrările când a început pandemia Covid în România. La două, trei luni după ce-am început, când s-au terminat stocurile de materiale la furnizori, nu găseam materiale. Făceau programări la livrări peste o lună. În străinătate și-au oprit toți producția. După aceea a venit ”distracția” cu creșterea prețului la materiale și echipamente. Guvernul a încercat să compenseze oarecum aceste creșteri de prețuri, prin niște actualizări la devizele de execuție, care nu acoperă creșterile pieței, dar în momentul în care ai de făcut și dotări, care sunt la 10-15% din valoarea totală a proiectului, de exemplu centralele termice, centralele de ventilație, stațiile de pompe, e destul de dificil.

Când am semnat preluarea muzeului de la beneficiar, am simțit așa o apăsare, o imensă răspundere o dată că e monument istoric, și apoi că lucrezi la niște intervenții care se fac o dată la 60-70 de ani. N-o să mai apuc eu să văd o intervenție de anvergura asta pe muzeu. Cel mai frumos e la predarea construcției către beneficiar. Înainte de asta este partea de pre-recepție, la care stresul este maxim și te pregătești ca pentru un examen, trebuie să răspunzi la orice fel de întrebări. Iar eu comisie de recepție cu mai puțin de 10 membri n-am prins niciodată.

– Ce vă doriți pentru această clădire?

Să fie vizitată de cât mai mulți oameni. Și în al doilea rând, îmi doresc să fie întreținută cât mai bine pentru că degeaba te implici și înțelegi să faci lucrurile bine, dacă nu ai un minim concurs din partea utilizatorului.

A consemnat Cristina Mircea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.