Fostul primar de Girov reacționează: ”Cui nu îi convine că am închis drumul, să se ducă să ne dea în judecată!”

0

Vasile Olaru, fostul primar de Girov al cărui fiu a fost acuzat de săteni că a închis abuziv un drum sătesc, a reacționat susținând că localnicii nu au dreptate: ”Documentele pentru acel teren nu le are nimeni decât eu, socrul fiului meu și fiul meu, care are act de vânzare-cumpărare, cu cadastru, cu intabulare, cu tot ce trebuie. Pe vecini îi deranjează că s-a închis drumul, pentru că nu mai pot duce gunoaiele pe malul Cracăului. Acolo eu m-am născut, acolo am crescut, acolo au fost grădina și casa bunicilor mei de pe tată. În 1945 ei au fost nevoit să plece de acolo din cauza Cracăului, că a venit mare, erau nemții aici cu războiul și i-a scos cu bărcile de acolo și le-a dat un alt teren, unde și-au făcut casă. În 1982, grădina aia a devenit a CAP-ului, în zona acolo erau grajdurile cu vite și ca să scoată vitele la pășune au folosit o porțiune din grădină ca drum. Când s-au emis titlurile de proprietate, noi am primit titlul conform ultimei hărți, din 1983, pe care nu apare niciun drum acolo, sub nicio formă. Acolo a fost un drum sătesc 442, eu am nomenclatorul stradal, nu vorbesc așa aiurea și în cadastrul fiului meu, care a cumpărat terenul de la socrul lui și în cadastrul socrului lui, care are două grădini acolo – bunicii cuscrului au fost vecini cu bunicii mei și tot din cauza inundațiilor s-au mutat de acolo, nu apare niciun drum. Apare drumul ăsta 442, care acuma se cheamă Gheorghe Cioată, eu i-am dat denumirea de Gheorghe Cioată, în nomenclator, cu o lungime de 400 de metri. Dovadă este faptul că acei 400 de metri de drum sunt asfaltați, după care n-am putut să continui cu asfaltarea, pentru că atât e lungimea din nomenclator. Eu am actele, cu cadastru, cu tot ce trebuie și dacă acolo apare undeva drum care să facă legătura cu 443 sau cu 444, eu vând casa din Girov și plec. Cui nu îi convine că am închis drumul și crede că am ocupat abuziv un metru pătrat din terenul public, să se ducă să ne dea în judecată. Acolo este autorizație de construire și pe garduri, și pe tot. Cine-i dădea fiului meu autorizație de construire fără cadastru și fără intabulare în cartea funciară? Nimeni”.

Între timp au făcut și polițiștii verificările de rigoare și au stabilit că fiul fostului primar are documentele în regulă și titlu de proprietate pe porțiunea de teren pe care a închis-o cu gard (ceea ce i-a determinat pe săteni să spună că a blocat drumul abuziv). Singura problemă care le rămăsese de clarificat polițștilor era montarea indicatorului care interzice accesul, dar între timp a fost luat de acolo, așa că și aceasta s-a rezolvat.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.