Din motive de organizare și de menținere a destinației căsuțelor din lemn pentru târgul de Crăciun, Primăria Piatra-Neamț a renunțat la ideea centrului de vaccinare în ”Căsuța lui Moș Crăciun”, dar n-a renunțat la ideea de imunizare la fața locului. Mâine, 4 decembrie, pe platoul Curții Domnești va fi montat un cort ISU, în care va fi amenajat un centru de vaccinare, ocazie cu care locul cu destinație anti-pandemică nu va mai avea nicio denumire legată de Moș Crăciun sau de magia sărbătorilor. Asta în eventualitatea că nu-i mai vine cuiva vreo idee nefericită. Oricum, grație colaborării dintre Primăria Piatra-Neamț și Consiliul Județean, în centrul istoric al municipiului au fost aduse căsuțele din lemn și bradul artificial – din partea CJ, și patinoarul, plus cortul ISU, prin grija primăriei. Cât de reușit, util și adecvat va fi ansamblul rămâne de văzut. Deocamdată, începe să prindă contur bradul, care a fost împodobit cu globuri și fundițe, și urmează să fie decorat și cu beculețe.
La lucruri de remediat se califică un cablu (probabil electric), tras prin fața scărilor rulante, numai bun să se împiedice lumea de el. Dar na, dacă tot se montează un cort ISU pentru vaccinare, poate rămâne loc și pentru un punct de prim-ajutor.
Cristina Mircea
.
Ține, Doamne, mercurul peste 0! Măcar.
Sau, decât. Ca să fie pe înțelesul tuturor.