După 10 luni în care a coordonat centrele de vaccinare din Piatra-Neamț și a participat la campanii prin județ, dr. Bogdan Mahu a anunțat primăria că demisionează, pentru că a ajuns la capătul puterilor și și-a neglijat propria-i sănătate. El rămâne totuși coordonator cel puțin până pe 1 noiembrie, dar a anunțat că dacă i se agravează starea va pleca imediat.
”Primăria poate să caute un înlocuitor, chiar sunt foarte bucuros dacă găsește, pentru că nu mai pot. Am 10 luni de când fac lucrul ăsta pe teren, cu echipe mobile, nu numai în oraș, am făcut tot felul de campanii pe ploaie, pe vânt, pe soare, prin tot județul. De doi ani de zile eu n-am avut o zi liberă, am lucrat sâmbăta, duminica, în continuu. La un moment dat starea de sănătate nu prea îți mai permite să muncești în ritmul ăsta de 14 ore pe zi, zi de zi. Nu mi-am mai făcut un RMN, o ecografie, trebuie să-mi fac analizele, am un anevrism care stă să pocnească, nu pot chiar să mor la datorie. Iar datoria mi-am făcut-o chiar cu prisosință față de societate în campania asta anti-Covid. Nu e o demisie avertisment, dar am anunțat primăria că dacă mi se agravează starea plec de urgență”, a declarat dr. Bogdan Mahu.
Conform legii, primăria trebuie să propună pe cineva în funcția de coordonator, să comunice la minister, iar după ce primește aprobare, urmează numirea și preluarea efectivă a atribuțiilor.
”Domnul doctor și-a dat demisia din funcția de coordonator al tuturor centrelelor, dar va rămâne să coordoneze doar centrul de vaccinare de la piața centrală”, a declarat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamț. ”Pentru centrul de la Liceul economic și cel drive thru de la mall trebuie găsit un coordonator”.
Cristina Mircea