Medicament anti-Covid de vânzare la un restaurant din Durău

1

Taverna Ceahlău, din Durău, un restaurant recunoscut pentru mâncarea bună și decentă la preț, a scos la vânzare, fără nicio problemă, medicamentul Arbidol, pe pagina de Facebook.

Arbidol este un medicament antiviral administrat pacienților cu Covid-19. Medicamentul are substanța activă Umifenovir, este produsîn Rusia la sfârșitul anilor ’80, și are rezultate bune și pentru tratarea infecției cu noul coronavirus. Arbidol nu are reacții adverse importante și se poate administra și copiilor. Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași au avut rezultate foarte bune la pacienții infectați cu SARS-CoV-2 . Avem de vânzare la preț 150 ron cutia”, este anunțul postat de reprezentanții firmei.

Comentariile nu au întârziat să apară, în cele mai multe patronul Grigore, cunoscut că are legături cu ”rușii”, fiind lăudat pentru inițiativă, deși prețul e dublu față de Iași.

Grigore, rușii trebuie să te plătească cu bani grei pt reclamă!!! Preparatul e super ok. Nu înțeleg de ce românii nu vor să îl cumpere de la ruși?”, este unul dintre comentarii.

De când au apărut medici pe la televiziuni și au spus că Arbidolul este un medicament excelent anti-Covid, cu mai puține efecte adverse decât alte preparate, multă lume caută să cumpere, context în care inițiativa lui Grigore poate fi utilă, chiar dacă spiritul de întreprinzător l-a îndemnat să dubleze prețul.

Un singur comentator a întrebat direct ”V-ați schimbat profilul?”, dar n-a primit răspuns. Așteptăm, cu interes, completarea anunțului de vânzare, cu vreun stimulent pentru cumpărători. Ceva de genul ”la două cutii de Arbidol un șașlâc cu reducere 50% sau o ciorbă din partea casei”…

Cristina Mircea

N.B. După publicarea acestei știri, postarea de pe Facebook a fost ștearsă. Să ne dea Dumnezeu sănătate!

1 COMENTARIU

  1. Mi se pare mai puțin grav decât faptul că unii s-au vaccinat „la chiuvetă”.
    Asta nu înseamnă că e în regulă să iei medicamente după informațiile de pe Facebook.
    Cât despre comercianții descurcăreți, ce sa zic? Nu-i prost cine cere, prost e cine dă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.