Urșii sunt diferiți de la exemplar la exemplar, sunt dacă vreți ca oamenii, buni, răi, jucăuși, fricoși, agresivi. Dintre toți prădătorii, poate cu excepția lupului, au o inteligență și un instinct de supraviețuire construite genetic aproape de perfecțiune. Tocmai de aceea este venerat și respectat în culturile străvechi, cu precădere în cea nord-americană, unde oamenii credeau că în fiecare urs este captiv un suflet de vânător, iar uciderea unui exemplar și modul cum trebuia făcută aveau semnificații profund mistice. Ursul mănâncă absolut orice, iar în perioada când hrana este puțină sau aproape deloc se retrage în adăposturile denumite bârloguri unde consumă din depozitele de grăsime în așa-zisul somn hibernal. Se înmulțește cam din doi în doi ani, ursoaica făcând în medie 2-3 pui a căror rată de supraviețuire este de peste 40%, în cele mai sumbre scenarii.
Interzicerea vânătorii în România a creat, în scurt timp, un dezechilibru între această specie dominantă și capacitatea biotopului de a o găzdui, iar întâlnirile din ce în ce mai frecvente cu omul (singurul dușman natural al ursului) a generat o isterie națională, alimentată de diverse exemplare humanoide eșuate genetic individual sau sub forma unor comunități ONG, pentru care mărețul prădător este asemuit unui ursuleț hazliu de pluș. Fiecare are dreptul la opinie și exprimarea ei liberă, dar una este să-ți exprimi sentimentele legate de problema ursului după vizionarea serialului de desene animate Grizzy și Lemingii, și alta este să trăiești cu el zi de zi, să-ți bântuie noaptea prin curte, să-ți intre în casă, să-ți spună copilul cum s-a întâlnit cu el în drum spre școală sau să-ți dezgroape morții din cimitir.
În ultimii 35 de ani am trăit mai mult prin păduri, atât ca vânător, cât și prin prisma profesiei pe care mi-am ales-o. M-am întâlnit de zeci de ori cu acest animal, experiențele fiind de fiecare dată diferite, un tipar comportamental fiind imposibil de creionat.
Într-o noapte de august 2002, un urs a intrat în curtea casei noastre din Ceahlău. Tatăl meu a avut proasta inspirație să iasă în curte când animalul a vrut să-i omoare câinele. Ursul l-a lovit, iar el a zăcut până dimineață pe terasa din spatele casei, unde s-a produs incidentul. Lovitura i-a afectat o proteză de valvă mitrală pe care o avea de mulți ani. A murit la câteva luni după incident. Personal, am fost în iminența de a fi atacat de urs de trei ori, ultima dată, în 2020, fiind împreună cu copilul meu de 8 ani, singura dată de altfel când nu am avut vreo posibilitate tehnică de a mă apăra. Nu am să uit acele câteva minute de confruntare psihică, minute lungi cât zilele, până când utilizând tot arsenalul de cunoștințe, am determinat animalul să facă pasul înapoi. Minute în care am avut timp să analizez și ultima opțiune viabilă în ecuația unui atac și anume sacrificiul pentru copil.
- ”Nu privi animalul în ochi decât dacă psihicul tău este convins că poate domina astfel fiara!”
A vedea un urs în sălbăticie este o experiență unică pentru orice excursionist. Deși este un moment incitant, este important să știm că urșii din zonele montane sunt sălbatici și pot fi extrem de periculoși. Comportamentul lor este uneori imprevizibil. Deși rare, atacurile asupra oamenilor sunt disproporționate, provocând răni grave și decese. Așa cum am spus, fiecare urs și fiecare experiență sunt unice; nu există o singură strategie care să funcționeze în toate situațiile și care să garanteze siguranța. Bineînțeles că putem încerca să creionăm niște linii cât de cât comune comportamental, dar în final, siguranța ta poate depinde numai și numai de capacitatea ta de a calma ursul și de a-l face să considere că interacțiunea cu persoana ta nu mai prezintă interes sau pericol.
Deși situația la noi tinde să devină critică la punctele de informare a parcurilor naționale, în stațiuni și zone turistice nu există mai nimic în afară de panouri sterile de genul „Atenție urși!”. Nimic despre locurile din care ai putea să achiziționezi device-uri non letale pentru a te apăra în cazul atacului unui urs (spray-uri cu piper sau ardei iute monojet ). Cât despre experiența rangerilor și a celor din centrele de vizitare, mai bine nu vorbim.
Majoritatea urșilor vor evita oamenii dacă îi aud venind. Dacă te afli într-o zonă frecventată de urs cum ar fi tufișuri cu fructe de pădure, poieni cu afiniș sau chiar iarbă proaspătă, fii concentrat și încearcă să te faci vizibil atât ca vestimentație, cât și producând sunete moderate ca intensitate.
Identifică-te vorbind calm, astfel încât ursul să știe că ești un om și nu un animal pe care l-ar putea vâna!
Rămâi nemișcat și flutură încet brațele deasupra capului. Ajută ursul să te recunoască ca om! Nu privi animalul în ochi decât dacă psihicul tău este convins că poate domina astfel fiara! Poți să te antrenezi în prealabil încercând această manevră pe câinii agresivi.
Ursul se poate apropia sau se poate așeza pe picioarele din spate pentru a obține un aspect sau un miros mai bun. Aceste manifestări nu sunt și nu denotă un comportament agresiv. Chiar dacă se ridică în două picioare, ursul poate fi doar curios și nu amenințător. Elementele care denotă agresivitatea sunt scuturatul capului, mârâitul, prezentarea dentiției și poziționarea urechilor anterior. Un urs care-și lasă urechile pe spate, este un urs defensiv care în scurt timp se va retrage din scenă.
Stai liniștit și amintește-ți că majoritatea urșilor nu vor să te atace; de obicei vor doar să rămână izolați. Ridică mâinile deasupra capului, iar dacă sunteți un grup de persoane, faceți acest lucru ținându-vă de mâini. Continuă să vorbești cu ursul în tonuri joase; acest lucru vă va ajuta să rămâneți mai liniștiți și nici nu va fi o amenințare pentru urs. Un țipăt sau o mișcare bruscă poate declanșa un atac.
Nu fugiți !!! Este inutil, fiindcă ursul aleargă cu peste 60 km/h și se cațără în copac mai bine ca o pisică. Nu imitați niciodată sunetele urșilor și nu scoateți un țipăt puternic!
Daca aveți copii, încercați să-i calmați, să aveți permanent priză asupra lor, pentru a evita ca aceștia, într-un impuls necontrolat de frică, să o rupă la fugă, fiind victime aproape sigura ale unui atac.
Nu mergeți pe munte niciodată singuri! Grupurile de oameni sunt de obicei mai zgomotoase și generează miros mai mult și mai complex decât o singură persoană. Prin urmare, urșii devin adesea conștienți de grupurile de oameni de la distanțe mai mari și, din cauza dimensiunii cumulative, grupurile sunt intimidante pentru urși.
Faceți-vă să arătați cât mai mari posibil (de exemplu, mutați-vă pe un teren mai înalt, urcați-vă pe o stâncă sau pe o buturugă).
Dacă ursul este staționar, îndepărtați-vă încet și pe cât posibil lateral. Acest lucru vă permite să urmăriți ursul și să evitați o eventuală împiedicare. Deplasarea lateral nu este considerată de urși amenințătoare.
În nici un caz NU ALERGA!!! Instinctiv, toate animalele de pradă vor ataca animalele care fug! Părăsiți zona sau faceți un ocol! Dacă acest lucru este imposibil, așteptați până când ursul se îndepărtează.
Există, cu siguranță, și situații agravante când aproape sigur poți fi victima unui atac si acestea sunt:
- când pătrunzi în habitatul unei ursoaice cu pui sau o surprinzi în locul de hrănire, iar neșansa te poziționează între aceștia și mamă
- când pătrunzi în habitatul sau în zona de hrănire a unui mascul dominant și acesta veghează sau are îngropată o pradă
- când ai neșansa să te intersectezi cu un urs rănit sau să nimerești în adăpostul unde acesta agonizează
- când pătrunzi accidental într-o grotă sau peșteră unde un urs și-a făcut bârlogul
Cu toate acestea, atacurile urșilor sunt rare, majoritatea urșilor fiind interesați doar să protejeze mâncarea, puii sau habitatul lor. După cum am spus, fiecare situație este diferită și cred că cel mai bine este, ca turist, să te ții departe de urs evitând să circuli noaptea, mergând doar pe trasee marcate și campând în locuri amenajate. Față de noi, cei care trăim în habitatul lor, tu, turistule ai această opțiune!
Raul Papalicef, șeful Asociației ”Lupul cenușiu”
Dacă tot criticați – pe bună dreptate – lipsa informațiilor, poate ar fi bine să scrieți partea a doua în care să spuneți oamenilor unde găsesc acele sprayuri împotriva ursului, care sunt cele bune și de ce, dar și care sunt celelalte instrumente din ”arsenalul” amintit, dar ținut secret – nu înțeleg de ce?
De exemplu, clopoțeii sunt buni la ceva? În Japonia pare a fi o veritabilă manie cu aceștia.
Sănătate!