Intervenție Salvamont prin SMS, victima era surdo-mută

0

Ziua de ieri, 11 septembrie, a fost una plină pentru salvamontiștii nemțeni, care au asigurat, simultan, asistență participanților la Concursul ”Tare ca piatra” din Piatra-Neamț și turiștilor care au urcat masivul Ceahlău. Iar intervențiile s-au împărțit matematic: 3 la concurs unde, inevitabil, se produc accidente la toate edițiile, și 3 în zona masivului Ceahlău (o lipotimie la Durău, un traumatism de membru inferior în apropierea axialului și un accident în zona ”La Morminte”). Ultima intervenție a fost inedită, pentru că victima era surdo-mută și nu se putea comunica altfel cu ea decât prin SMS.

Este vorba despre o femeie cardiacă. A amețit și a căzut, s-a lovit la cap și și-a luxat o mână. Făcea parte dintr-un grup de surdo-muți din Cluj, oameni simpatici de altfel. A fost interesant pentru că scriam pe telefonul mobil când voiam sa comunicăm cu victima”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.