”În zona de munte, dacă nu știi să prelucrezi lemnul, nu știi să cosești, nu știi să crești un animal, mori de foame. Dar nu e destul să muncești. Trebuie să știi să fii om. Să respecți, ca să fii respectat, să iubești ca să fii iubit și să nu faci rău, că răul îl faci imediat și este iremediabil câteodată” – filozofia de viață a sătenilor din Grințieș.
Cristi Ceapă are 53 de ani, este tinichigiu, lăcătuș și fasonator mecanic, se ocupă cu creșterea animalelor, gătește orice, iar la evenimentele din comună îi uimește pe toți cu specialitățile la ceaun pe care le face cu răbdare, după rețete vechi, care nu dau niciodată greș. Ludovic Gabor e născut pe 10 februarie 1982. Știe secretele lemnului, bate draniță, se joacă și cu fierul, cântă, face parte din ”Banda lui Bujor” și e tare mândru când pensiunile de prin Durău, Farcașa și Tulgheș scriu în meniu că vor avea teatru haiducesc în noaptea de revelion. Amândoi sunt în spatele Festivalului Haiducilor din anul 2017, de la prima ediție.
- ”Coci acolo la foc vreo oră și e gata când se desprinde de pe margine și iese untul tot deasupra”
”Am început cu scena, am făcut-o mai mulți”, povestește Cristi Ceapă. ”Am cărat bolovani cu TAF-ul, i-am așezat și pe ei am ridicat-o, din butuci, și am acoperit-o cu draniță. În al doilea an, am mai făcut o clădire, cu vestiar, cu loc de stat la masă, în al treilea an am mai făcut una pentru protocol. Și încet, încet se face acolo un mic cartier. Cu 3-4 zile înainte de festival, mergem și facem curățenie în poiana lui Vasile, după aia începem să pregătim produsele brânza, carnea, jântuitul. Toate sunt din gospodăria noastră, nimic nu cumpărăm. Totul este natural. Fac balmuș tradițional, dar ca să iasă bun trebuie să știi cum să-l faci. Jântuitul este subprodus care iese din caș, nu e nici zer și nu e nici smântână, untul se face din jântuit. Se pune la fiert și când clocotește bine se pune făina de mălai și se învârte, și se învârte, până se desprinde mămăliga aia de pe ceaun și iese untul tot deasupra. Iese untul din jântuit. Și după aia se pune brânza și sare după gust. Brânza e mixtă, de oaie-vacă. Cel mai bun balmuș iese cu brânză macerată și frământată, să aibă iz de iute, cum e brânza de burduf. Brânza trebuie să se întindă. Coci acolo la foc vreo oră și e gata când se desprinde de pe margine și iese untul tot deasupra. Dar durează o oră, o oră jumătate. Se mai gătește la ceaun fasole cu ciolan, dar se fac și mici, fripturi la grătar, fiecare ne împărțim. Eu am mai făcut miel în jântuit. Se fierbe carnea în apă, se adaugă cât de multe legume, se lasă să scadă toată apa și după aia se pune jântuitul și se mai lasă doar un clocot. Noi folosim jântuitul și la acrit borșul, îl punem în sticle, punem și o aspirină să nu se amărască și toată iarna acrim cu el. Și la tocănița de hribi sau de orice fel de ciuperci folosim, în loc de smântână”.
Cristi știe să gătească orice. S-a perfecționat de când s-a despărțit de nevastă și a fost nevoit să-și crească singur cei doi băieți. Le-a scos din meniu mezelurile și pulpele de magazin și i-a trecut pe mâncărurile tradiționale. Știe să facă și checuri, clătite și alte dulciuri. Are un singur punct slab. Face o compoziție foarte bună pentru sarmale, dar nu reușește nicidecum să le învelească.
Cristi muncește de dimineață până seara. Și gătește mâncăruri la ceaun pentru mai toate evenimentele care se întâmplă în comună. Festivalul îi place într-un alt fel, mai de suflet.
”Sperăm la anul să fie mai frumos, în fiecare an e mai frumos decât înainte. Cel mai mult îmi place armonia, vin străini, care întreabă, care se bagă cu nasul prin ceaune, se afumă. Îmi doresc să fiu sănătos și toată lumea să fie sănătoasă și bine dispusă și să ne ajute Dumnezeu să avem un sponsor, ca să aducem niște artiști buni”.
- ”Eu am fost premiant cu un coleg de la Bradu, am tăiat bușteanul în 46 de secunde”
Ludovic Gabor este mezinul unei familii cu 5 copii. Tatăl lui, venit din Harghita, de la Tulgheș, a lucrat ca șofer la Întreprinderea Minieră. El a făcut școala de tâmplărie și după aceea s-a ocupat de construcțiile din lemn. Apoi a învățat să lucreze și cu fierul, inclusiv la potcovitul cailor. Acum muncește la școală, la întreținere și la centrală. Este prieten cu directorul școlii, profesorul Daniel Dieaconu și povestește cum ideea festivalului Haiducilor a prins contur într-o seară, la o bere.
”Ne-am gândit să facem ceva tradițional. Domnul director a scris o carte, a căutat prin arhive și i-a venit ideea unui festival. Eu lucrând în domeniul lemnului, am zis să ne apucăm. Cu lemnul m-au învățat unchii, frații mamei, au fost tâmplari, dulgheri și de la ei am învățat. Mi-a și plăcut. Mă puneau să fac scaune, uși, geamuri, pe urmă am făcut case, acoperișuri de draniță. Cu dranița trebuie să ai răbdare și să știi tehnica. Tot unchii mei m-au învățat, au cumpărat o casă din vecini și au bătut draniță pe ea, atunci am învățat. Mi-a plăcut, imediat am prins. Cu lemnul, cel mai greu este să-l sculptezi. La sculptură trebuie multe scule, migală și imaginație, nu se poate sculpta în orice lemn, mai mult teiul, paltinul, esențele moi. La prelucrat bradul e cel mai bun, dar dacă vrei un lemn mai trainic alegi stejarul, carpenul sau ulmul”.
Ludovic Gabor face parte din Banda lui Bujor, alături de alți 10-11 tineri. Revelioanele lui sunt pe la pensiuni, pe unde sunt chemați. Are costum popular, cu opinci, și cântă nemaipomenit cântecul Jianului și cântecul lui Bujor.
”Facem teatru haiducesc, cam 25 de minute, ne luptăm cu arme, cu săbii, cu puști. Fiecare are costumul lui. E frumos și oamenii ne primesc bine. Doar că nu știu cine o să ducă mai departe poveștile. Tinerii care au acum 20 de ani, sunt plecați mulți în străinătate, cei rămași nu mai vin, stau pe telefoane, pe jocuri. La treburi din astea trebuie sacrificii, seriozitate, să vii la repetiții, să cauți costume, cizme, nu e chiar ușor și costă. Le este mai comod să zică ”nu”. Primul festival a fost de 3 zile, cam prea mult, pe urmă l-am redus la două zile. Sunt concursuri de cai, de tracțiune, de călărie, de tăiat cu joagărul, eu am fost premiant cu un coleg de la Bradu, am tăiat bușteanul în 46 de secunde. Îmi doresc să fim sănătoși, să se termine cu Covidul că a fost mult stres. Și să ajungem până la anul, poate ne mai vin și alte idei pentru alte concursuri, să mai atragem gospodari. Se pot înscrie atunci pe loc. Sperăm să prindă curaj și alții. Sunt mândru de Grințieș, e o comună frumoasă, liniștită, într-o așezare cum mulți ar vrea să aibă, aproape de Ceahlău, muntele sfânt, și dincoace cu Măgura și Grințieșul, e foarte frumos, sunt multe oportunități de a face un traseu de off- road sau de o plimbare în natură pe oriunde. Și e liniște”.
- ”Istoriile cu haiduci le-am aflat, cele mai multe, în această zonă”
Despre creierul festivalului, profesorul Daniel Dieaconu și Cristi, și Ludovic vorbesc cu respect. Îl descriu ca fiind foarte serios, uneori tranșant, hotărât, dintr-o bucată, foarte gospodăros și cu dorința de a ieși totul cum vrea el: ”El a fost crescut de bunici și nu știa de joacă. Lăsa cartea, lua cârlanii și-i păzea pe șanț, pe urmă se ducea la vaci, la prășit, la cartofi, la fân. Toți se jucau, el muncea. E un om deosebit. Datorită lui s-a făcut festivalul, pe plan cultural el este creierul. Și deși e foarte deștept, muncește cot la cot cu oricare”.
Profesorul Daniel Dieaconu, prins întotdeauna în diverse treburi, mai ales cu începutul anului școlar, a preferat să ne scrie: ”Festivalul Haiducilor de la Grințieș este o consecință a păstrării tradiţiei teatrului folcloric, a poveştilor şi cântecelor haiduceşti la Grinţieş şi în celelalte comune din zonă, a faptului că istoriile cu haiduci le-am aflat, cele mai multe, în această zonă atunci când am cercetat această chestiune controversată a „jefuitorilor cu arme”. Ideea mi-a aparţinut, am dezvoltat-o în discuţiile cu Cristian Tabără în 2016, şi am pus-o în aplicare cu sprijinul gospodarilor din „Banda lui Bujor”, cu care am început a construi scena şi celelate anexe cu specific tradiţional muntenesc. La primele trei ediţii am beneficiat şi de sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ prin proiectele cu finanţare nerambursabilă, problemele ultimilor doi ani au făcut ca această colaborare să nu mai poată fi pusă în aplicare. Un aşteptat sfârşit al pandemiei poate va conduce la un nou parteneriat cu Consiliului Judeţean Neamţ, dat fiind faptul că festivalul nostru a crescut în valoare şi anvergură de la un an la altul. În acest an, sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei a fost unul mai însemnat faţă de anii precedenţi şi, de asemenea, mai important a fost şi sprijinul celor care activează în cadrul Primăriei. Deşi s-au încercat mici sabotaje din partea celor cu putere legislativă în comună. Un fiu al satului, Ionel Chiriac, a contribuit financiar în fiecare an la buna desfăşurare a festivalului. La ultimele trei ediţii ne-a fost alături şi domnul Vasilică Scripcaru, adminstrator al firmei Avcon Store din Poiana Teiului, unul dintre oamenii care au înţeles valoarea regională şi chiar naţională a turismului cultural festivalier din munţii Neamţului. Festivalul este o iniţiativă a A sociaţiei Pro Grinţieş, o organizaţie activă în ceea ce priveşte proiectele culturale, realizând colaborări deosebite cu Consiliului Judeţean Neamţ, Petrom, Moll România, Pro Park, Domeniul Hangu-Sturdza etc. Asociaţie care reprezintă societatea civilă în Consiliul Masivelor, Grupa Centrală, alături de Forumul Montan Român, Filiala Neamţ. A sprijinit un muzeu de istorie şi etnografie care, prin atelierele sale vivante, a intrat în circuitul naţional al „civlizaţiei lemnului”. A reuşit să strângă în jurul ei meşteri populari, rapsozi, oameni de cultură ai zonei şi nu numai…”.
- Legenda lui Vasile cel Mare, povestită de Cristi Ceapă
Vasile cel Mare a trăit la sfârșitul secolului XVIII. S-a scris puțin despre el, au scris doar câțiva învățători și preoți. El a fost din partea Bucovinei. A lucrat la un boier foarte bogat, dar foarte zgârcit. Mama lui înnebunise, tatăl lui și-a adus altă ibovnică și lui i s-a urât de stat cu slugile. Era un om foarte voinic, puternic, și frumos. Și a luat calea munților. Și când a ajuns aici, în zona noastră, pe vârful Grințieș, era seara târziu, și a văzut un foc. S-a dus la foc, erau 18 persoane în jurul focului, dar n-aveau nimic. Era atât de puternic încât a luat un bolovan mare și l-a pus în mijlocul lor, să aibă masă. Și bolovanul ăla, mulți ani, poate mai mult de un veac, a avut denumirea de masa tâlharilor. Dar îl știau numai vânătorii și ciobanii. Și a fost vameș aici, la frontieră, între Harghita și Neamț. Atunci comerțul se făcea numai călare. A haiducit prin zona asta 23 de ani, dar se ducea și la târguri. Lângă Fălticeni l-a jefuit pe marele vornic Radu Stroe, care era rudă cu Vodă. I-a luat banii și un sipet mare cu aur, cu bijuterii. Și atunci din ură, din orgoliu că toată lumea râdea de el că l-a jefuit Vasile cel Mare, s-a dus la Vodă, plus de asta a pus preț mare 10.000 de galbeni pe capul lui Vasile cel Mare, și a tocmit lefegii și străini, și români, plus arnăuți, și l-au prins pe un tovarăș de-al lui, Ghiță. I-a luat lui Ghiță copiii, nevasta, mama care era suferindă, i-a dus la Iași și i-a schingiuit. N-a mai rezistat Ghiță și a spus ascunzătoarea din muntele Grințieșului. Vasile cel Mare avea o ascunzătoare undeva într-un beci rămas de la țuțuieni, ungurenii cum le mai zicea pe care tot el îi trecea, cu turmele de oi, pe cărări ascunse, dincoace în regat. Își făceau izlazuri, dădeau foc la păduri ca să aibă unde pășuna animalele. Și-și făceau beciuri să țină brânza. El într-un beci de ăla stătea. A venit potera, l-a înconjurat și acolo i-a fost moartea. L-au împușcat, i-au tăiat capul, l-au pus într-un sac, să-l ducă la Iași pentru răsplată. Tovarășul lui, Ghiță n-a suportat și a venit și a strâns osemintele și l-a îngropat în vârful muntelui, cu ciobanii. După un timp, tot ciobanii care au făcut biserica monument de pe Grințieșul Mare, l-au dus în cimitir. Nu se știe unde este mormântul lui Vasile cel Mare, dar e acolo, în cimitir. Datorită lui, pentru că a ajutat multă lume să treacă din Ardeal, a luat ființă satul Grințieșul Mare.
Cristina Mircea
