Părintele Cleopa, fost stareț al Mănăstirii Sihăstria, considerat unul dintre marii duhovnici ai neamului românesc a avut și el, se pare, niște păcate. Deși se vorbește despre el că a fost hărțuit de Securitate, motiv pentru care s-a retras, în repetate rânduri, în munții Neamțului și a fost ridicat, dus la audieri, dar eliberat după câteva zile, un document obținut de preotul Constantin Țuțuianu de la CNSAS deschide o altă perspectivă asupra acestor ”audieri”.
Sub semnătura vicepreședintelui Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Valentin Blănariu, părintele Țuțuianu a primit o adresă oficială în care scrie: ”Numele conspirativ ”CODRIN” a fost asociat în actele Securității cu domnul Ilie Constantin, nume monahal Cleopa, născut la 12.04.1912, în Sulița, jud Botoșani, fiul lui Alexandru și Anica”.
Simpla existență a unui acord de colaborare cu Securitatea, obținut de cele mai multe ori, sub presiune, nu înseamnă neapărat că notele informative date de părintele Cleopa au condus la arestarea sau hărțuirea altor oameni. Există și posibilitatea să fi scris lucruri neutre, doar ca să pozeze într-un susținător al regimului și să fie lăsat să-și îndeplinească rolul de duhovnic și de stareț al Mănăstirii Sihăstria. Trebuie precizat totuși că părintele Cleopa este cel care l-a tuns în monahism pe actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dându-i numele Daniel. Conform unui text publicat de Adevărul: ”La Sihăstria, Daniel a parcurs extrem de rapid trei trepte ale vieţii monahale. La numai o săptămână după ce a fost tuns în monahism (6 august 1987), pe 14 august Daniel a fost hirotonit ierodiacon (călugăr cu funcţia de diacon). După zece zile de la intrarea în viaţa monahală, pe 15 august 1987 Daniel este numit ieromonah (călugăr care a primit slujirea preoţească pentru mănăstire). „În ziua de 14 august, monahul Daniel a devenit ierodiaconul Daniel, iar in 15 august, de hramul Manastirii Putna, PF Teoctist l-a facut ieromonah”, mai spunea Timotei Aioanei”.
Pe site-ul Mănăstirii Sihăstria este evocată personalitatea părintelui Cleopa, care a trecut la cele veșnice în ziua de 2 decembrie 1998: ”Aici trebuie neapărat amintit, în primul rând, cel mai mare ctitor duhovnicesc al mănăstirii de astăzi, marele pastor sufletesc al Sihăstriei, arhim. Cleopa Ilie, care a format obștea în duhul dragostei desăvârșite și care, într-o convorbire de taină, a spus odată unui ucenic: „Nu știți voi cât mă rog eu noaptea cu lacrimi, ca să aveți dragoste unii față de alții”. Această dragoste o simt toți cei care vin aici și ea mai ales aduce aici frați noi începători pentru a intra în viața monahală și a păși pe urmele vrednicilor înaintași, urmându-le credința și, după puterea fiecăruia, viața și nevoințele, spre slava lui Dumnezeu și a lor mântuire. Dacă cugetăm că vom muri, sigur că ne măsurăm cuvintele, gândurile și faptele noastre și nu avem nevoie de frica oamenilor. Știm că Dumnezeu este pretutindeni și știe și gândurile noastre, și de frica Lui noi facem fapta bună. De trei ori fericiți sunt aceia care în viața aceasta scurtă se îngrijesc de suflet și se împacă cu Dumnezeu”.
Cristina Mircea
Tutunaru este satanist. Împrăștie cu rahat peste tot. Chiar îl credeți?
Este vorba despre o adresă oficială de la CNSAS. Cine a cerut-o contează mai puțin. Oricum nu sunt de acord cu dumneavoastră în caracterizarea pe care ați facut-o.
Dacă ați ajuns să-l faceți și pe pr. Cleopa colaborator al Securității chiar nu mai aveți nici un Dumnezeu. Dacă tot v-ați obosit să cercetați dosarele de la CNSAS ale pr. Cleopa ar fi onorabil să o faceți în duhul adevărului și evidențiați adevărul istoric și nu să dezinformați și să manipulați opinia publică.
Ați citit știrea? Ați văzut cine a cerut adresă de la CNSAS? Un preot! Și nu contează cine a cerut informațiile, ci ceea ce scrie în document.
De acord cu CNSAS. DACĂ A FOST COLABORATOR, A AVUT TIMP DESTUL S A RECUNOASCĂ. ĂSTA ESTE UN MATRE PĂCAT. VÂNZĂTOR DE OAMENI. D-ZEU SA L IERTE!
Dumnezeu știe adevărul și îl va judeca,nu oamenii care sunt părtinitori.
Problema e că lumea se lasă dusă în eroare de chipurile blajine actuale ale acestor bestii ordinare și canalii care umplu sinodul bor. Oameni buni, să nu uitați că ăștia v-au vândut părinții, v-au turnat rudele și prietenii, poate chiar și pe voi, iar voi le pupați mâinile și vă prosternați umili în fața lor !EI SUNT DUSMANII DECLARAȚI AI POPORULUI SI AU ACTE ÎN REGULĂ CARE II DOVEDESC !!!
Am doar o întrebare, a să nu zic, mirare… oare cine poate afla cele mai ascunse secrete ale sufletului omenesc, unui noriaș, decât un duhovnic? Cine, în numele iertării, poate fi „îndoctrina” spre colaborare? Aș putea afirma că, bănuiesc? NU! Zic și eu așa, fără să știu.
Daca nici pe parintele Cleopa nu-l pretuim, nu apreciem comoara duhovniceasca pe care a incredintat-o acestui popor, rugaciunile si jertfa, atunci ce fel de specimene mai suntem?
Tot ce a avut omenirea mai bun, mai curat si mai frumos a fost improscat cu noroi pentru ca tindem spre mocirla. In loc sa luptam sa asezam la loc de cinste valorile pe care ni le -a lasat Dumnezeu, noi le anulam doar pentru ca pe o bucata de hartie scrie ceva ce nici macar nu arata ca ar fi facut ceva rau.
Pentru cei care se exprima cu astfel de cuvinte (bestie, canalie, etc.) nu simt decat mila. Cine sunteti sa judecati? Ati trecut pe la biserica sa invatati smerenia, iubirea, rabdarea etc.? Dupa exprimare inteleg ca nu cunoasteti sensul acestor cuvinte.
Sa ne amintim cate victime au facut conspiratiile de-a lungul istoriei. Chiar si sfantul Constantin Brancoveanu a fost victima unei conspiratii. Si cine credeti ca a inventat aceste minciuni? Tot un roman, un om de incredere, care exact dupa un an a avut aceeasi soarta.
Oameni buni nu mai demonizati pe nimeni! Parintele Cleopa este parintele neamului nostru. In toata lucrarea dumnealui a cultivat BINELE.
„Cine este nevinovat sa arunce primul cu piatra!”
CORECT SI ADEVARAT
DOCUMENT OFICIAL INCONTESTABIL