De ani de zile, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț duce muncă de convingere cu proprietarii și administratorii de monumente istorice, care ori nu înțeleg ce obligații au față de patrimoniul cultural național, ori sunt plecați în străinătate și evaluează strict imobiliar clădirile și terenurile pe care le dețin. Nu le îngrijesc, nu le înstrăinează, ci doar le lasă să se ruineze. Situații și mai complicate sunt acolo unde există mai mulți moștenitori, care nu cad de acord asupra cotelor care le revin și lasă timpul și anotimpurile să-și facă ”treaba”. Acestea fiind datele problemei, am vorbit cu Rocsana Josanu despre dureri, dar și despre bucurii.
– Principala dumneavoastră bătaie de cap este cu proprietarii de monumente istorice care locuiesc în străinătate, cu care purtați corespondență fără succes. Ce este de făcut?
– Nu știu cum să deblochez această situație a monumentelor uitate de cei care le-au primit prin retrocedare și apoi au plecat în străinătate și nu-i mai interesează nimic. Avem câteva cazuri celebre, monumente care sunt într-o stare de conservare din ce în ce mai proastă din cauza lipsei de întreținere. Ca să mă refer întâi la Piatra Neamț, încep cu sediul fostului tribunal unde cei de la primărie au găsit o soluție pentru a curăța vegetația și s-au înțeles cu reprezentanta uneia dintre proprietare. Aceasta a venit de la București, împreună cu avocata dumneaei, au făcut o hârtie și măcar i-a dat voie primăriei să curețe curtea. De altfel primăria s-a oferit să toaleteze vegetația crescută haotic la toate monumentele din municipiu. La Casa Corbu, care este în apropiere, proprietarul a mai făcut câteva mici intervenții, dar tot nu sunt mulțumită, pentru că sunt insuficiente față de nevoile monumentului. La Casa Armatei încă nu este starea atât de gravă și am înțeles că este o persoană interesată s-o cumpere, sper să fie un om care să aibă drag de clădiri vechi și s-o întrețină cum merită. Iar dacă mergem puțin prin județ, conacul de la Gâdinți este în paragină și nu știm nimic de proprietar, pe unde mai este și ce face. Este clar că nu-l interesează. Și avem alte monumente, unele din ele fără documente, de exemplu Cetatea de la Gâdinți, unde tot așteptăm hotărârea de guvern, pentru ca Ministerul Culturii s-o predea în administrare unei alte entități, unei persoane juridice care să scoată monumentul din pădurea care l-a invadat. Nu s-a întâmplat nimic până acum. Poate este în curs de soluționare și nu știm noi. Și așteptăm vești de la Parohia Ceahlău, care are intenția de a prelua Palatul Cnejilor și caută o soluție pentru transferul de proprietate.
– Ați purtat corespondență, ați dat amenzi, ce posibilități de acțiune mai aveți?
– Ultima soluție, din punct de vedere legal, este doar exproprierea. Până nu vom face o expropriere, să dăm tonul și să arătăm că se poate și așa, nu cred că vom avea vreo șansă de a reuși. Consiliul Județean mi-a răspuns că singurul monument care se pretează la o asemenea procedură, potrivit legii, ar fi conacul din Tupilați. Proprietarul îl folosește pe post de crescătorie de căpșuni, depozit de utilaje agricole, nici schimbare de destinație n-are, deci pentru el acel imobil este doar un spațiu gospodăresc. Mai și susține că nu a știut că este monument istoric atunci când l-a cumpărat: i-am dat amendă, a contestat-o și a pierdut în instanță. În plus, a încercat să se sustragă de la toate verificările și controalele pe care le-am făcut. Acolo nu putem intra decât cu poliția și cu reprezentant de la primărie. El fiind și consilier local, are un fel de scut.
– Care sunt părțile bune?
– Părțile bune sunt că au început să se finalizeze proiectele finanțate din fonduri europene. Prima recepție a fost cea de la Mănăstirea Almaș, în luna aprilie, urmează recepția la Biserica Sf. Gheorghe din Roman. La Mănăstirea Secu este un proiect foarte amplu de restaurare și consolidare a mai multor obiective – biserică, turn, chilii, și la Mănăstirea Sihăstria ar trebui să se termine lucrările, deci încetul cu încetul începem să vedem rezultatele banilor investiți de Europa în monumentele din Neamț. La anul va fi gata restaurarea Mănăstirii Tazlău și a Hanului de la Șerbești – care nu se poate finaliza anul acesta din cauză că primăria are probleme cu cofinanțarea dar primarul chiar se zbate să obțină fonduri. În comuna Ștefan cel Mare este și Conacul Cantacuzino, o altă mare durere, dar nu este în proprietatea primăriei, ci a Consiliului Județean, care l-a predat la Compania Națională de Investiții. Tot la CNI este și Mănăstirea Bisericani, care împlinește 10 ani de când se chinuie pentru restaurare și s-a blocat în hățișul avizării la Ministerul Culturii.
– Dacă ar fi să faceți un top al monumentelor care se află în starea cea mai proastă și disperată, în ce ordine le-ați enumera?
– Mănăstirea Bisericani, Cazinoul de la Bălțătești, care dacă mai trece prin câteva episoade de precipitații se prăbușește, Conacul Caradja din Grumăzești, care are deja fisuri serioase și o parte din clădire se desprinde, conacele de la Tupilați și Podoleni, care sunt în ruină. Suntem experți în a ne bate joc de patrimoniu.
– La Palatul regal din Bicaz, actualul sediu al primăriei, unde se surpă terasa, se fac lucrări?
– Tocmai am trimis adresă să-mi comunice ce măsuri au luat și ce vor să facă pentru punerea în siguranță a acelei terase, pentru că n-au făcut absolut nimic până acum, măcar o structură de lemn pentru sprijin. Reprezentanții primăriei spun că au cerut să se facă expertiză, că le-a promis cineva de la minister că accesează niște fonduri, dar astea vor fi pentru proiectul mare dacă dă Dumnezeu. Până atunci trebuie făcut ceva pentru punerea în siguranță a terasei.
– Credeți că ne-am pierdut spiritul de gospodari? Deși dacă ni se întâmplă acasă să se fisureze un perete nu cred că stăm niciunul dintre noi până cade toată casa.
– Nu ne-am pierdut spiritul de gospodari, că dacă s-ar întâmpla la ei acasă sigur ar acționa repede. Ne-am pierdut simțul de răspundere, nu mai suntem atașați de ceea ce are valoare într-o comunitate. Eu consider că cei de la Primăria Bicaz nu conștientizează importanța obiectivului în care își au sediul. Și asta pleacă de la educație, de la faptul că omul se detașează de anumite valori, se lasă atras în tăvălugul vieții și în jocul de interese politice, și mă refer în special la cei care sunt în administrație.
A consemnat Cristina Mircea
