”Adevărata viață la țară înseamnă meșteșuguri, tradiții, și povești. Prin taberele Viața la țară, noi le ducem mai departe, încercând să le arătăm tinerilor participanți valorile care se află chiar în comunitatea lor. Îi facem să înțeleagă faptul că fac parte dintr-o comunitate care are nevoie de susținerea și implicarea lor și îi ajutăm să își găsească și să înțeleagă rolul lor în acea comunitate. Vara asta, împreună cu PEPCO Romania, desfășurăm tabere în 5 noi comunități unde îi vom readuce pe tineri mai aproape de ei și mai aproape de natură”. Așa arată anunțul Fundației ”Noi orizonturi” care a organizat tabere pentru copii, în perioada 11-15 august, în 5 localități din Neamț, inclusiv la Tazlău.
- Muzeul ”nebotezat” făcut cu obiecte adunate din tot satul
Vasile Manolachi, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Tazlău, este omul iubitor de tradiții care a reușit să adune o colecție de obiecte gospodărești vechi, într-o casă de pe strada Mocăniței. În curte lângă casa mică, din lemn, pe temelie de piatră, cu prispă și două odăi, mai este un corp, făcut mai târziu, când familia care a deținut proprietatea s-a mărit cu 5 copii. După ani de zile, în care cele două căsuțe n-au fost locuite, Vasile Manolachi a făcut curățenie și a început amenajarea unui viitor muzeu al satului, care deocamdată nu are nume. I-ar plăcea să-i spună ”Casa bunicii”, cum de altfel și arată.
”Casa veche” are pe peretele din spate un jug pentru vaci și unul pentru boi, potcoave de iarnă, un clește (mucarniță) care se introducea în nările vitei, ca să stea la potcovit, un ciocan de bătut pene pentru despicat bușteni, o țesală, o greblă din lemn, bidineaua din păr de porc nelipsită din nicio gospodărie și, bineînțeles, lopata pentru cuptor și lingura pentru învârtit în magiun. Pe prispă sunt zolitoarele (arhaicele mașini de spălat), coveți, o mașină de tors și o oală pentru sarmale.
Înăuntru, spațiul cel mai generos este ocupat de un război de țesut, făcut din bucăți primite de la mai mulți săteni. Este funcțional și copiii vor putea vedea, pe viu, cum se făceau țoalele din cordele și covoarele. Anișoara Luca și mama ei, despre care am scris aici, le vor explica participanților la tabără fiecare operațiune în parte și le vor descrie piesele războiului.
Copiii vor primi explicații și despre utilitatea altor (multe) obiecte: opaiț, covățică, caier de lână și de buci – fir de cânepă, fuse, o crăticioară cu picioare, râșniță pentru piper, lăptare, untare sau putină pentru borș.
Interesant este un scaun din lemn, pentru așezat copilul la masă. Este făcut cu balamale și cu roți și poate fi transformat într-un premergător. A aparținut unei familii de învățători.
Vasile Manolachi va fi și el prezent în mijlocul copiilor (cam 50 la număr, între 8 și 14 ani) și le va povesti cum se făceau covețile, cu o teslă specială, și cât efort era necesar pentru debitarea verticală a lemnului, cu trașca (bușteanul se fixa, cu scoabe, pe o rampă, iar oamenii îl tăiau manual și-l transformau în scânduri de 5 cm grosime). De fapt fiecare obiect, de la cântare, baionete, plosca militară, ghearele folosite de muncitorii forestieri, montate peste încălțări ca să nu alunece pe buștenii înghețați, lămpile pentru mineri, secere și sfredele, până la mașina de tricotat sau telefonul cu disc, are povestea lui.
Iar curtea, cu nuci, gard viu, flori, o caleașcă rurală, scrânciob din lemn și corturi asigură suficient spațiu de joacă, de stat la un foc de tabără și de povestit.
”Echipa de facilitatori VIAŢA, mereu alături de participanţi, este formată din voluntari din comunitate, bine pregătiţi, devotaţi, inventivi şi distractivi. În VIAȚA la țară îi ajutăm pe tineri să devină cetăţeni responsabili, de încredere, integri şi perseverenţi, capabili să contribuie la propria lor dezvoltare și la binele comun”, anunță organizatorii.
Iar Tazlăul, prin ideea de comunitate care funcționează absolut admirabil, anunță că în curtea ”Casei bunicii” (probabil așa îi va rămâne numele) va fi montat, curând, un grajd vechi, care va întregi ansamblul. Spre bucuria oamenilor locului, care sunt mândri de părinții și de bunicii lor și vor să-și învețe copiii că au rădăcini pe care trebuie să le iubească și să le respecte.
Cristina Mircea
E bine că astfel de tabere sa se anunțe din timp,că dacă știam,mergeam și eu.