La intrarea în comuna Tazlău, într-o casă mică, cu un liliac în colțul gardului – unul care face mai multe flori decât frunze, își duc traiul Maria Luca (75 de ani) și fata ei, Anișoara. Un sfert din bucătărioara în care găsesc loc să primească pe oricine le trece pragul, este ocupat de războiul de țesut. Anișoara, care are 50 de ani, țese, dar și coase de când era în clasa a VIII-a. Lucrează după o carte cu modele vechi, tradiționale. Este singura din cele 4 fete ale Mariei, care i-a moștenit îndemânarea și dragul de ie și catrință. Dar e singura care are și povestea cea mai tristă.
”Ea are o problemă de sănătate, de la vârsta de un an. Eram la Slobozia, dincolo de Roznov, unde am o soră și m-am dus la dânsa, cu fata. Anișoara a murit în brațe la mine. Avea un an și 6 zile, țin minte toată viața, ea pe 17 a făcut anul și pe 23 m-am dus la Slobozia. A murit pur și simplu. Când și când, mai dădea dintr-o mână. Am stat internată vreo două săptămâni la Piatra, nu i-a putut da de diagnostic, ba că are o infecție, ba m-a întrebat ce mâncare i-am dat. De la criza aceea, doi ani n-a mai avut deloc. Dar tot nu știam cauza bolii. Ba că are nevoie de sânge, ba că are microb în scaun, ba că nu știu ce, nu mi-a putut da nimeni niciun rezultat clar. La doi ani, tot așa a înțepenit în casă, am sărit, am frecat-o, și-a revenit. La 5 ani, la grădiniță, a făcut din nou și de atunci a mers pe mâna doamnei doctor Rodica Antohi. Pe urmă a tot făcut crize mai des, iar de la 14-15 ani n-a mai făcut până aproape de 20 și am crezut că a scăpat. Și în ziua de azi încă mai face. Are epilepsie. Nu s-a putut căsători, nu s-a putut duce nicăieri să se angajeze. În schimb a avut îndemânarea asta și lucrează așa lângă mine, că dacă se întâmplă ceva, eu sunt lângă dânsa. Nici n-am ce să-i fac să o scutur sau o înțep, dar măcar o sprijin să nu ajungă cu capul de undeva. De multe ori e în stative, de multe ori coase, durează 5-10 minute criza și după aia merge mai departe fără nicio problemă. Când era în construcție bucătărioara asta și ea croșeta ceva în casă, am găsit-o căzută. Pe marginea ușii aveam o țintă, un cuiuț și s-a julit, era plină de sânge, doamnă vă spun în credința lui Dumnezeu ce spaimă am tras, că nu știam de unde este atâta sânge. M-am dus la dispensar și a dus-o la Piatra, și a cusut-o”.
- ”Un costum complet ajunge cam 380- 400 de lei, mai negociem, că nu suntem la preț de magazin”
Viața Anișoarei a fost altfel din acel moment în care ”a murit” în brațele mamei sale. La școală, o parte din copii se speriau când făcea crize, alții se amuzau. Ea nu știa dacă se să se sperie sau să ia boala în glumă. Nu are niciun simptom, nu știe niciodată când va cădea și, deși ia tratament permanent, crizele fac parte din viața ei. Bucuria, dar și singurele lucruri care îi aduc un venit sunt războiul, acul și croșetul. Așa reușește să se întrețină, pentru că are o pensie de doar 350 de lei și, dacă tratamentul nu ar fi compensat, banii nu i-ar ajunge nici pentru pastile.
”Am țesut și țoale de pus pe jos, pe pereți, de toate felurile, și de cordele când se căutau și după aia m-am apucat de catrințe. Cam într-o zi jumătate, două zile fac o catrință. Cu tot cu cingătoare. Vindem puțin, oamenii nu prea știu de noi. Am avut, acum vreo 2 ani, câteva comenzi de la o școală de la Ruseni pentru un ansamblu, dar după aceea, cu pandemia asta, dansuri și serbări nu s-au mai dai, iar copiii n-au mai făcut nimic. Eu lucrez în fiecare zi. Când mă satur de țesut, mă apuc de cusut sau de croșetat dantelă pentru poale. O catrința e 150 de lei, o ie 200, bârnețul e 25 de lei, cine vrea poale, facem și poale. Un costum complet ajunge cam 380- 400 de lei, mai negociem, că nu suntem la preț de magazin. Plus că e vorba și de model, dacă modelul e mai complicat lucrezi 3-4 săptămâni dacă stai numai de el. Îndemânare trebuie să ai la orice lucru de mână. La țesut, trebuie să ai direcția firului, să meargă drept, să nu pui un fir de aici și unul de acolo că vine încălecat, dacă se rupe se cunoaște cărare și se vede urât”, spune Anișoara.
- ”Cât îi satul de mare, îl înconjor de vreo două-trei ori cu ce-am lucrat numai de când sunt căsătorită aici”
Maria Luca lucrează de când se știe. A învățat-o nașa de botez pe când avea 5-6 ani și fugea la ea cu ghemul sub braț, pentru că mama îi dădea doar andrele din surcele, de teamă să nu se înțepe.
”Eu dădeam fuga la nășica, că ea mă lăsa să împletesc cu andrele adevărate și mă învăța să bag ițe, să nividesc, de toate făceam cu ea. Tot timpul avea lucru de mână lângă laviță, și de la ea am învățat și eu. Am țesut și pentru sat, care avea nevoie de 10, 20 de metri de țoale îmi cerea și făceam. Am țesut și prosoape pentru mort – eu pentru mine le am pregătite, am făcut și artizanat cum era atunci, că aveam fete de măritat. Până am terminat eu de țesut, fetele mele s-au căsătorit. N-a făcut nuntă niciuna, s-au căsătorit în secret așa și eu am rămas cu prosoapele. Cât îi satul de mare, îl înconjor de vreo două-trei ori cu ce-am lucrat numai de când sunt căsătorită aici. Dacă nu cos cât de cât, câteva cruci măcar, înseamnă că n-am făcut nica în ziua ceea, chiar de am întors casa. Ieri am făcut oleacă de dulceață de cireșe cu vișine amestecate, pe afară am mai învârtit niște lemne, prin grădină pe la buruieni, ei dacă aseară n-am cusut olecuțică nu puteam dormi. Războiul are vreo 40 de ani sigur. Când m-am căsătorit, luam război cu împrumut, nu-l aveam pe-al meu, și apoi soțul a vorbit cu un om, a adus doi butuci de fag și m-am dus la un meșter și mi l-a făcut. Astea sunt ițele, apoi scripț, vatale, spată, urzale, bătătură, călcători și stativele. Trebuie să știi să le așezi fiecare, că dacă pui boii înaintea carului nu iese nimica”.
În camera de curat a casei, Maria Luca are pregătite lucrurile de dat de pomană când îi va sosi ceasul. Vorbește despre acel moment cu seninătate și cu împăcare. A învățat să accepte moartea, mai ales după ce omul ei s-a stins acum doi ani. Dar până va închide ochii pentru totdeauna, lucrează și-și veghează fiica, în fiecare zi. Zâmbește, glumește, este luminoasă și încrezătoare, și se bucură la gândul că munca ei și a Anișoarei va fi răsplătită de oamenii care țin la tradiție și-i vor trece pragul să cumpere o ie sau o catrință. Ea însăși, femeia care și-a petrecut aproape 70 de ani cu lucrul de mână, nu se îmbracă în costum popular la biserică, dintr-o modestie pe care numai țăranul simplu și curat o mai păstrează: ”Dacă nu vine nimeni în straie populare, nu pot să mă duc eu. Aș fi prea în față”.
Cristina MIRCEA
N.B. Pentru cine este interesat, Anișoara și Maria Luca locuiesc pe strada Crivățului, nr 11 B, la primul gard roșu înainte de Stația de gaze, într-o casă mică, cu un liliac la colțul gardului.
Cinste lor! Cu siguranta le vom face o vizita in luna lui august,trebuie neaparat sa vedem frumoasele costume populare si poate unul dintre ele il vom cumpara cu mare drag! Pana atunci multa sanatate doamnelor si spor la treaba!
Și eu țesut încă de copil și după ce m-am măritat. Cât am avut copiii mici și se găsea fir de urzeală am țesut țoale de cordele, macaturi,cuverturi,traverse. După ce am plecat în Italia terminato ci țesutul. Stativele cu tot ce are le-am dat la muzeu la grădiniță. Eu le apreciez pe aceste femei că au putut să țese în continuare sa mențină tradiția populară în Tazlău!
Cinste lor pentru ceea ce fac, și eu Cos ii dar după modele foarte vechi și cu totul diferit fata de ce fac doamnele, recunosc eu lucrez de la 4 luni in sus la o cămașă. Am Căutat pe cineva să-mi țese un valnic de Breaza un an și jumătate și nu am găsit pe nimeni in sfârșit am găsit și am cumpărat unul pe albastru ca de fapt mie așa ceva îmi trebuia. Felicitari doamnelor și spor la lucru mai departe.
Mâini de aur .Nimeni nu le poate ajuta sa si vanda produsele online ?Nu toti putem ajunge până acolo …🙏