16 mașini de poliție au fost trecute în ”rezervă” cu tot cu ”embleme”

1

Un centru de dezmembrări auto din Săcălușești, Agapia, găzduiește în curte, 16 autospeciale de poliție, trecute în rezervă, după 14 ani de serviciu. Lumea care le vede (și le vede multă lume, pentru că respectivul centru este la drumul național) le face poze și se amuză că Poliția română a ajuns la ”rabla”, cum anunță un banner mare legat de gard. De fapt nu este vorba despre programul ”rabla”, ci despre o procedură clasică, conform căreia autovehiculele sunt casate și, ulterior, valorificate prin licitație. Doar că, tocmai pentru a nu duce în derizoriu emblema Poliției Naționale, colantele de pe autoturisme ar fi trebuit scoase sau acoperite cu vopsea, ceea ce proprietarul centrului de dezmembrări n-a făcut. Sau cel puțin, nu încă.

Cristina Mircea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.