Administrația Parcului Cheile Bicazului cere mutarea comercianților și controlarea traficului greu

0

După accidentul din Cheile Bicazului, angajații Parcului Național patrulează zilnic prin zona periculoasă și-i atenționează pe turiști să nu staționeze unde există posibilitatea să cadă pietre. Mai au în plan să monteze niște panouri de avertizare pe care să scrie clar că în inima Cheilor este pericol de moarte, dar probabil panourile vor fi distruse ca să nu afecteze comerțul. Cât despre patrulare este clar că nu aceasta este soluția eficientă, care să funcționeze pe termen lung.

Considerăm că efectul acestor acțiuni nu va fi semnificativ, având în vedere că în zonele cele mai periculoase din punct de vedere al căderilor de pietre se află amplasate tarabe unde se desfășoară comerț, tarabele fiind amplasate ilegal, fără a avea vreodată avizul administratorului ariei naturale protejate în vederea desfășurării activității în zonele cu pericol.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbet

Ca și până în momentul de față, și în continuare vom face demersuri la autoritățile care au dat/dau în chirie suprafețe de teren proprietarilor de tarabe în imediata apropiere a DN 12C, ca aceste tarabe să fie relocate în zonele unde activitatea se va putea face în siguranță, și fără a avea un impact estetic negativ asupra valorii naturale unice din țară. Am făcut și vom mai face demersuri la autoritățile competente din județele Neamț și Harghita în vederea controlului traficului de tonaj mare pe DN 12C în Cheile Bicazului, vibrațiile generate mai ales de camioane contribuind semnificativ la dislocarea de pietre de pe versanți. În pofida faptului că traficul de tonaj mare este interzis pe porțiunea respectivă a DN 12C, zilnic trec cel puțin câteva zeci de astfel de autovehicule prin Chei”, a declarat Hegyi Barna, directorul Administrației Parcului Național Cheile Bicazului Hășmaș.

Situația actuală a tarabelor din Cheile Bicazului, care funcționează ca un magnet pentru turiști este următoarea: Primăria Bicaz Chei nu a mai prelungit contractele de închiriere, care au fost valabile până la jumătatea anului 2022 pentru toate cele 62 de chioșcuri, la prețul de 8,14 euro/mp. Toate construcțiile au fost ridicate fără autorizații de construire, dar au obținut aviz de la DRDP Brașov.

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov explică: ”Tot ce se întâmplă pe marginea drumurilor naționale este cu dublă autorizare. Noi autorizăm accesul la drumul național și-l taxăm, dar autorizațiile de construire sunt emise de către autoritățile locale, în speță Primăria Bicaz Chei. Din actele noastre, care sunt cam vechi, dar nu foarte vechi, ultimele sunt de acum 3 ani, rezultă că toți comercianții din Cheile Bicazului sunt acolo de mai bine de 20 de ani și unii dintre ei funcționează pe terenuri închiriate de la Primăria Bicaz Chei. În 2015-2016 a mai fost o încercare de a-i muta de acolo, s-au făcut mai multe ședințe și la Consiliul Județean Harghita, și la Prefectura Harghita, și la Prefectura Neamț și nu s-a reușit mutarea lor, pentru că e o problemă socială, familiile care vând acolo, din asta trăiesc. Ba, mai mult, au existat și cereri din partea Parcului Național, dar proprietarilor chioșcurilor nu le-a plăcut amplasamentul care li s-a propus, a fost complicat și nu s-a reușit mutarea lor. Primăria trebuie să ia măsuri să-i mute de acolo, pentru că dacă nu mai au contracte de închiriere, ei ocupă terenul abuziv, nu? Și dacă vor fi mutate chioșcurile, credeți că oamenii nu se vor opri, în continuare, să facă poze?

Noi, pe  defileul respectiv, facem la 2-3 ani așa-zisele rănguiri și am făcut și în această primăvară dar nu chiar acolo unde s-a întâmplat accidentul, ci un pic mai sus. Angajăm niște alpiniști utilitari care  dau jos stâncile periculoase de pe versanți. Plasă de protecție nu știu dacă ne dă voie cineva să punem, pentru că este arie protejată”.

Mai protejați decât rezervația în sine par să fie comercianții care nu vor sub nicio formă se se mute din inima Cheilor, pentru că acolo consideră ei că au vad, deși ar putea foarte bine să-și câștige pâinea și în afara zonei periculoase. Rămâne de văzut ce instituții vor reuși să facă ordine în Cheile Bicazului, în sensul de a muta comercianții și a monta o plasă, tip copertină, care să împiedice pietrele să mai ajungă în capul oamenilor.

Cristina Mircea

N.B. Tânărul din județul Iași care a fost rănit grav de o bucată de stâncă, în ziua de 10 august, (detalii aici și aici) a fost supus unei intervenții chirurgicale și este, în continuare, internat la ATI. Trebuie reținut faptul că soția lui a declarat că au oprit în zona tarabelor, ca să cumpere un binoclu pentru băiețelul lor.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.