O decizie cel puțin interesantă a pronunțat astăzi, 17 august, Tribunalul Neamț, într-un dosar înregistrat acum o săptămână, la cererea Băncii Transilvania și a unei firme din Botoșani – Consteel Company SRL.
”În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii debitoare DARCONS S.R.L. În temeiul art. 73 coroborat cu art. 45 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă EUROSMART – FILIALA BRAŞOV S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 5.000 lei, fără TVA. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014 dispune notificarea deschiderii procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii debitoare DARCONS S.R.L., creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi publicarea, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare. Fixează următoarele termene: – 07.09.2022 – termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014; – 27.09.2022 – termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014; – 03.10.2022 – termen limită pentru depunerea cererilor de înscriere a creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014; – 24.10.2022 – termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. c teza I din Legea nr. 85/2014; – 31.10.2022 – data şedinţei adunării creditorilor, ce se va desfăşura la sediul administratorului judiciar, sens în care convoacă creditorii societăţii debitoare, conform art. 100 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2014; – 21.11.2022 – termen de definitivare a tabelului creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Conform art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, califică cererile creditoarelor BANCA TRANSILVANIA S.A. şi CONSTEEL COMPANY S.R.L., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare Darcons S.R.L., ca fiind declaraţii de creanţă. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe Judecătoriei Roman, Tribunalului Neamţ şi tuturor băncilor unde societatea debitoare are deschise conturile. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 07.12.2022, ora 11,00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţată astăzi, 17.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, a decis Tribunalul Neamț.
Darcons SRL este firma intrată în atenția publică după ce a ”modernizat” podul de la Luțca, prăbușit pe 9 iunie, după 7 luni de folosință. Conform datelor financiare, anul trecut Darcons a avut o cifră de afaceri de peste 33 de milioane de lei și un profit de 843.743 lei.
Cristina Mircea