Așezare cu 19 locuințe de acum 6.000 de ani, cercetată într-un lan de porumb la Mărgineni

14 oameni care locuiesc la cort, se spală cu apă încălzită la soare, gătesc în două ceaune suspendate peste foc și coc pâine într-un cuptor de lut, cercetează o așezare de acum  6.000 de ani: 19 locuințe, o piațetă, un șanț de apărare și o cale de acces. Locul este pe platoul unui deal din satul Hoisești, denumit de localnici ”La curmătură”. Și cine vrea să-l vadă, mai are timp până duminică.

* ”Mâine mai pleacă un student, rămânem 10 și trebuie să mutăm o grămadă de pământ cu mâna pentru a proteja situl”

Profesorul dr. Neculai Bolohan, de la UAIC Iași, care conduce și șantierul arheologic de la Siliștea, Români, a intuit că pe dealul de la marginea satului Hoisești poate fi o așezare după o plimbare cu bicicleta, în anul 2016: ”Când am ajuns sus, pe platou, prima decepție a fost că am găsit numai resturi ceramice cucuteniene. Am venit în mai multe sezoane pe acest loc pentru a verifica distribuția artefactelor – câteva fragmente de statuete, olărie și fragmente de silex răspândite pe o suprafață de 0,5 hectare. Pe an ce trecea, am constatat că fragmentele care ajungeau la suprafață erau din ce în ce mai mici, unele de dimensiunea caramelelor, lucrările agricole le-au sfărâmat și atunci am luat hotărârea că trebuie să fac ceva pentru acest sit”.

În primă etapă, un prieten de la Zalău de-al profesorului Bolohan a făcut fotografii aeriene, cu drona, până ce a pierdut-o prin porumb. Abia după strângerea recoltei, a putut fi recuperat cardul de memorie. A doua etapă a fost scanarea geomagnetică a întregii suprafețe, care a arătat 3 rânduri de structuri de locuire, cu un total de 19 locuințe, un șanț de apărare, o cale de acces și un spațiu comun (piațeta). Pe baza hărții geomagnetice a fost proiectată și a început săpătura. Pentru al doilea an, profesorului i s-au alăturat studenți, masteranzi, doctoranzi, doi voluntari din Ucraina, de la Odesa, o studentă din Republica Moldova și una dintr-o localitate de lângă Roman, care a făcut voluntariat și la Siliștea.

”Ne-am gospodărit singuri. Am două ceaune care mă însoțesc de 35 de ani oriunde mă duc, ne-am făcut un cuptor, în care am copt  turte, am copt pâine, chiar am făcut și o zburătoare la cuptor, a ieșit foarte bine. Ne-am făcut duș, avem și un lavoar din Republica Moldova. Duminică a venit cineva din Iași și ne-a adus mâncare. Aici nu e ușor să muncești, iar acest fel de a cerceta nu prea atrage, drept să vă spun parcă e mai ușor să stai la aer condiționat să cercetezi istoria, decât în soare întrebându-te cum aduci apă de undeva din sat. În fiecare zi, câte unul dintre noi face de serviciu la ceaun și au fost unii care pentru prima dată au pus mâna pe lingură să facă mâncare pentru 14 oameni. Primăria Mărgineni ne-a ajutat cu apă, ne-a dat și ceva lemne pentru a ne prepara hrana și încercăm să comunicăm pentru a invita oamenii să-și vadă istoria și-i așteptăm să vină. Mai stăm până duminică (n.r. 31 iulie) și suntem într-o situație aș spune tragică. Voluntarii din Ucraina și încă un student au plecat, mâine mai pleacă un student, rămânem 10 și trebuie să mutăm o grămadă de pământ cu mâna, protejăm situl cu geotextil – un material special, și trebuie să dăm înapoi pământul. Vom avea două zile de foc. Adică va fi foarte greu”.

* ”6.000 de ani înseamnă destul de mult pe scara cronologică, dar poate fi văzut și explicat la fața locului”

Profesolul Bolohan și tinerii pasionați de istorie care-l însoțesc au scos la lumină una din cele 19 locuințe. Au descoperit 3 încăperi principale, despărțite de ziduri de interior, o vatră – care are 5 niveluri de refacere și inițial a fost mai mare, apoi a fost restrânsă. Au reușit să identifice două etape de locuire și resturi de artefacte din perioada epocii bronzului – fragmente de olărie cu decor specific, cutii din lut în care erau păstrate grâne, două vase sparte in situ.

”Încercăm să extragem cât mai multe informații extrem de tehnice pentru ca, în final, să oferim publicului (fie celui specializat, fie celui care n-are habar) o narațiune. Sunt foarte mulți entuziaști care află acum ce înseamnă o perioadă veche și încep să înțeleagă că 6.000 de ani înseamnă destul de mult pe scara cronologică, dar poate fi văzut și explicat la fața locului. Am organizat Ziua porților deschise și au venit 13 persoane din Piatra-Neamț și o familie din Iași. Ideea mea este de a face un parc arheologic aici. Avem casa asta studiată, încă o casă pe rândul al doilea, avem șanțul de apărare pe care să-l secționăm și să fie cu expunere, șoseaua este asfaltată, mai trebuie o gospodărie din sat care să ofere cină sau mic dejun pentru cine vrea să viziteze. Am construit o rețea de comunicare și de cunoaștere pentru cei care nu au nicio legătură cu arheologia, dar sunt mult mai interesați de ceea ce facem noi decât cei care se ocupă instituțional, profesional de arheologie, de administrație, de orice. Ne ajută Direcția pentru Cultură, ne ajută domnul Pop-Silaghi pe care îl cunosc deja de 38 de ani și întotdeauna când am avut nevoie de ceva m-am dus la domnia sa și-i mulțumesc pentru tot ce face pentru noi, ne ajută Robert Țuțuianu care anul acesta ne-a împrumutat o mașină pe care s-o folosim. Entuziasmul lor este ceva care ne mângîie zilele”.Entuziasmul n-a cuprins încă și administrația din Mărgineni, care ar putea găsi o soluție pentru ca suprafața de jumătate de hectar, pe care se află situl să nu mai fie arată și discuită în fiecare an. Și  tot administrația  din comună ar putea să informeze oamenii că ”țiglele sfărâmate” pe care le găsesc pe la marginea satului sunt, de fapt, fragmente ceramice care poartă istoria comunităților cucuteniene. Acum, nu trebuie decât să urce dealul ca să afle narațiunea, la fața locului.

”Aurul alb, sarea, i-a făcut pe toți să se așeze aici. Este slatina mică, folosită doar de către ciobani, pentru că acolo a rămas un fel de noroi sărat și se folosește pentru oi, și mai este slatina mare de la Negritești, în funcțiune și acum. Dealul e înalt, dar comunitățile cucutiene nu au cunoscut perioade de conflict. A fost o perioadă de optimum climatic pentru 2000 de ani, fără probleme, de asta s-au și dezvoltat atât aceste așezări. Și vedem că straturile de locuire ajung la câte un metru pe același loc. S-au așezat aici pentru că au vrut doar să vadă, să fie văzuți și să poată comunica. Pentru fiecare obiect pe care-l descoperim, avem un inventar special, un fel de bonier, care este trecut într-un registru cu explicații. Am găsit lângă vatră un os rupt din vechime, l-am adunat, se vede că a fost secționat și are urme de utilizare – a fost folosit ca lustruitor. Avem și o dăltiță lucrată fin, ace din os, împungătoare din os, care sunt martori în privința animalelor care trăiau în perioada respectivă și se aflau în preajma locuinței. Oamenii ar putea să vină din pură plăcere, să vrea să vadă ce este aici, să le povestesc despre chirpicul căzut de pe pereți și de pe plafon, despre fragmentul de os de bovideu, care urmează să fie datat cu radiocarbon și despre vulpea arheolog, cum am numit-o noi, care a intrat sub o casă cucuteniană de pe rândul celălalt și a scos tot ce nu-i convenea ei: o bucată de podină și fragmente ceramice”.

Cristina Mircea