Percheziții într-un dosar de contrabandă: anchetatorii au ridicat peste 4200 de litri de alcool

0

La data de 29 iulie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Neamț, Serviciului Ordine Publică Neamț, Poliția orașului Târgu-Neamț, Secțiilor de Poliție Rurale Târgu-Neamț, Crăcăoani, Urecheni, Inspectoratelor de Poliție Județene Suceava și Iași, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au pus în executare 25 mandate de percheziție domiciliară, în județele Neamț, Suceava și Iași și 23 de mandate de aducere, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna martie, un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din Tupilați, ar fi achiziționat zilnic țigarete și alcool, susceptibile a fi provenite din contrabandă, nemarcate sau marcate necorespunzător și le-ar fi distribuit în județele Neamț și Iași.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet az

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 55.382 de țigarete și 4.234 de litri de alcool etilic.

De asemenea, a fost descoperită și o armă neletală de tir sportiv, din categoria celor supuse autorizării, deținută fără drept, 17,5 kilograme de carne de vânat, două trofee de cerb și 17 tone de substanță pentru protecția plantelor.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audiere, iar în urma materialului probatoriu administrat un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din Tupilați, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și comercializare de țigarete peste pragul de 10.000 și alcool etilic peste 40 de litri.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.