Un focar de Pestă Porcină Africană (PPA) a fost confirmat în Fondul cinegetic nr. 16 Neagra, administrat de Direcția Silvică Neamț – în zona montană dintre Bicaz, Tașca, Bicazu Ardelean și lacul Izvorul Muntelui. Autoritățile vor decide măsurile necesare într-o ședință convocată pentru mâine, 25 iunie.
- Comunicatul Prefecturii Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că a fost confirmat un focar de Pestă Porcină Africană (PPA) în Fondul cinegetic nr.16 Neagra, fond cinegetic gestionat de Direcția Silvica Neamț.
În vederea adoptării și implementării măsurilor necesare pentru combaterea și limitarea răspândirii bolii, prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), care va avea loc mâine, 25.06.2026, la ora 12:00, Sala „Mihail Sadoveanu” a Palatului Administrativ.
În conformitate cu legislația sanitar-veterinară în vigoare, vor fi analizate și aprobate măsurile specifice pentru zonele aflate în aria de protecție și supraveghere, care includ următoarele unități administrativ-teritoriale:
* Bicaz;
* Comuna Bicazu Ardelean;
* Comuna Tarcău;
* Comuna Tașca;
* Comuna Pângărați;
* Comuna Hangu;
* Comuna Alexandru cel Bun.
După finalizarea ședinței CLCB, Instituția Prefectului – Județul Neamț va informa public cu privire la măsurile aprobate și obligațiile care revin autorităților locale, crescătorilor de porcine și operatorilor economici din zonele vizate.
Facem apel la cetățeni să respecte cu strictețe măsurile sanitar-veterinare dispuse de autoritățile competente și să anunțe de îndată medicul veterinar în cazul apariției unor îmbolnăviri sau mortalități la porcine.
Maria Apostol
Prefectul Județului Neamț
Sursa foto: Revista Fermierului







