Primăria se pregătește pentru a sărbători ”Unirea Mică” pe 24 ianuarie, când se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În ședința din 20 ianuarie, consilierii locali vor trebui să decidă asupra proiectului de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 79.200 lei din bugetul local pentru acest eveniment.
”Municipiul Piatra-Neamț își propune să continue tradiția organizării de evenimente cultural artistice cu valoare simbolică și educativă, oferind comunității locale un program artistic dedicat celebrării ”Zilei Unirii Principatelor Române”, care va avea loc în data de 24 ianuarie 2026, la Curtea Domnească. Prin această inițiativă, administrația publică locală susține promovarea valorilor naționale, consolidarea identității culturale și istorice a comunității și încurajează participarea cetățenilor la manifestări care celebrează momente importante din istoria României. (…) Oportunitatea susținerii proiectului de hotărâre este reprezentată de importanța desfășurării acestor acțiuni cu caracter tradițional, care contribuie la consolidarea comunității locale, asigurând continuitatea tradițiilor locale și marcarea corespunzătoare a unei sărbători naționale de importanță majoră”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.
Conform anexei, închirierea și montarea scenei vor costa 30.855 de lei, onorariile artiștilor 35.000 de lei, tunurile de confetti 11.850 de lei, iar cele 600 de stegulețe tricolore care vor fi oferite publicului 1.495 de lei.
Cristina Mircea







