Apariția pestei porcine africane în zona tampon a județului Neamț

1

Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 20.02.2025 a avut loc o ședință de urgență a Centrului Local de Combatere a Bolilor (C.L.C.B.) Neamț, condusă de prefectul județului, domnul Adrian Bourceanu. Ședința a fost convocată ca urmare a solicitării Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț, în contextul confirmării unui caz de pestă porcină africană la un mistreț vânat în Fondul de vânătoare nr. 2 Moțca, județul Iași.

Având în vedere această situație, membrii C.L.C.B. Neamț au analizat riscurile și au aprobat măsurile sanitar-veterinare necesare pentru prevenirea extinderii focarului, în conformitate cu reglementările naționale și europene în vigoare.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet

La ședință au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în gestionarea acestei situații de risc major, respectiv: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, Direcția pentru Agricultură a Județului Neamț, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț și UAT Răucești.

În cadrul ședinței, doamna dr. Lenuța Doniceanu, reprezentantul DSVSA Neamț, a prezentat Planul de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreți, elaborat în conformitate cu protocolul sanitar-veterinar și adaptat specificului cazului confirmat în județul Iași.

Zona tampon afectată de boală și măsuri specifice

Conform reglementărilor, zona tampon aferentă focarului de pestă porcină africană se extinde pe o rază de 5 km și include următoarele localități și teritorii din județul Neamț: UAT Timișești (Timișești, Zvorănești, Preutești, Plăieșu), UAT Păstrăveni (Lunca Moldovei), UAT Urecheni (Plugari), UAT Răucești (Ungheni) și AVPS Zimbru.

Printre măsurile aprobate de membrii C.L.C.B. Neamț, menționăm:

Monitorizarea strictă a populației de mistreți – se impune organizarea de activități de vânătoare intensivă a mistreților, cu un obiectiv de reducere a populației acestora la 0,5 mistreți/km².

Patrulare și identificare a cadavrelor – echipele desemnate vor efectua inspecții regulate în fondurile de vânătoare pentru depistarea și raportarea mistreților morți către DSVSA Neamț.

Informarea și colaborarea cu unitățile administrativ-teritoriale – UAT-urile din zona tampon sunt obligate să desfășoare campanii de informare și conștientizare a populației cu privire la obligațiile legale privind raportarea cazurilor suspecte de pestă porcină africană la porcii domestici.

Respectarea măsurilor de biosecuritate în exploatațiile de suine – fermierii și crescătorii de porci trebuie să implementeze măsuri stricte de protecție, inclusiv interzicerea circulației animalelor fără aviz sanitar-veterinar și restricționarea accesului în exploatații.

Intervenția rapidă în cazul semnalării unui nou caz – orice suspiciune de boală trebuie notificată imediat DSVSA Neamț pentru a se putea acționa în consecință.

Instituția Prefectului – Județul Neamț reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor impuse și solicită sprijinul comunității în gestionarea eficientă a acestei situații critice. Toate cazurile suspecte de pestă porcină africană la porcii domestici trebuie raportate de urgență la DSVSA Neamț.

Planul de măsuri aprobat a fost transmis tuturor factorilor implicați pentru implementare imediată.

Prefect Adrian BOURCEANU, Instituția Prefectului – Județul Neamț

1 COMENTARIU

  1. Suna frumos dar total ineficient . Reducerera efectivelor de mistreti , biosecuritate , patrulari si controale , avioane de hartie . Pentru cei care nu cunosc ,pesta porcina este de fapt o febra hemoragica cu evolutie scurta si agresiva cu indice contagios extrem de mare. Este foarte asemanatoare cu o alta febra hemoragica numita EBOLA. De ani de zile focarele apar si dispar si iar apar unde nu te astepti cu toate strategiile sforaitoare ale statului, strategii care pentru mine sfideaza logica si bunul simt.
    Daca intrebi orice virusolog cum se eradicheaza un focar o sa-ti spuna simplu …prin izolarea subiectilor , masuri de strilizare si daca este posibil vaccinarea . Daca nu prin simpla izolare stricta a zonei focarul se stinge mortalitatea prin febra hemoragica fiind undeva pe la 90% . Populatia de 10 % capata imunitate pecare dupa unii cercetatori o poate transmite la noua generatie . Care este strategia actuala . Reducerea efectivelor prin impuscare utilizand vanatori colective adica exact diseminarea adica raspindirea accelerata a virusului prin subiecti pasivi in cazul de fata vanatori , gonaci ,caini . Pe intelesul tuturor grupa de vanatoare intra in zona de carantina se aseaza in standuri si de la cativa km,… vin gonasii cu ciini etc. Ciurdele de mistreti, unii deja bolnavi trec prin standuri, cativa sunt bineinteles impuscati cativa cu siguranta raniti. Cai care scapa de focul armelor alearga zeci de km improscand saliva , sange si materii fecale contaminind totul in cale . Ajung cu siguranta in fondul cinegetic fecin unde vor avea parte de acelasi tratament . Si tot asa pana cand pesta este pretutindeni in zonele impadurite . De acolo si pana in comunitati , in marile exploatatii agricole este doar o notiune de vector uman sau anumal. Culegatorii iliciti de ciuperci , turisti , caini hoinari , muncitori forestieri dar in mod special vajnicii vantori si gonasii lor vor transporta pe haine si in special incaltaminte acest virus letal dinspre paduri spre zonele urbane.Restul masurilor de dezinfectie si biosecuritate si pe care nu prea le-a vazut nimeni faptic in toti acesti ani au oricum datorita rezistentei acestui virus un efect aproape inexistent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.