Premiera ”Orașul nostru”, a adus iubitorii de teatru în ”biserica” de acasă, după ce-au rătăcit vreo 7 ani prin țară, în căutarea stării de care le era dor… Unii s-au întors încă de la festivalul de anul trecut – primul semn al învierii, în care puțini mai credeau – iar acum TT a confirmat: nu există teatru clasic și modern, există teatru bun și prost!
Piesa ”Orașul nostru” nu e o sumă de trăiri și de întâmplări într-un oarecare oraș. E însăși viața – (de)scrisă de Thornton Wilder. Cu evenimentele clasice: nașterea, căsătoria, creșterea de copii și .. sfârșitul. Care, vine, uneori – nemilos și nefiresc – pentru copii, înaintea părinților.
Ca spectator nu percepi neapărat lumina de pe scenă, care-ți bate direct în ochi – ca având rolul de a te ”trezi”. E mai curând deranjantă.
Dar te bucură starea de teatru adevărat! Actorul care frământă un aluat lipicios vorbește despre relația în doi – fără ”desprinderi”, iar o sinucidere – discretă, de altfel – are loc în timpul unei nunți. Viața și moartea se succed, dincolo de definiții.
”Orașul nostru” a umplut sala teatrului la premieră și a recreat atmosfera din vremurile bune. Mulțumiri TT!
Cristina Mircea
Admirabil gestul conducerii Consiliului Județean Neamț de a trimite flori echipei și fiecărui actor în parte!
Un spectacol vibrant. Mă bucur c-am reușit să ajung la premieră. În orice caz, pe mine, ca spectactor al altor vremuri și al altei generații de actori (cu Ana Ciontea în ”Pescărușul” sau în ”Piticul din grădina de vară”, cu Oana Pellea, Simona Măicănescu, Maia Morgenstern, Paul Chiribuță, Mihai Cafrița, Constantin Ghenescu, Traian Pîrlog, Maria Filimon…. în spectacole montate de N. Scarlat sau S.Purcărete sau A. Dabija) acest specatacol m-a făcut să observ că acest teatru are, la această oră, actori la fel de buni, care merită să fie puși în valoare. Recunosc, am luat o pauză de teatru după pandemie și am revenit în sala TT abia anul trecut să văd ”Pescărușul” (o montare aparte, dar interesantă, care mi-a arătat că se poate face și teatru ”transfrontalier”) și ”O scrisoare pierdută”, unde am regăsit ”bagheta” lui A. Mîzgăreanu . Revenind la spectacolul din acest weekend, îmi doresc să-l revăd.
Ca un muritor de rînd, ”ce are în față mai puțin decît a lăsat în urmă”, îmi permit să spun că ORAȘUL NOSTRU merită! Aici, îi las pe exegeți să dezvolte ideea, jucîndu-se cu titlul spectacolului.
mulțumesc TT!
Și dacă mi se permite: aș sugera ca pentru spectatorii ce nu sunt familiarizați cu internetul să se pună în foaier sau la agenția de bilete o carte de impresii pentru public. Alte teatre au.