Coordonator al celui mai longeviv și atractiv simpozion național de științele solului din România, prof. univ. dr. Constantin Rusu, nemțean născut în comuna Gârcina, s-a aflat pentru 3 zile în județul Neamț, alături de discipolii săi. După sesiunea de comunicări – cuprinse în volumul actualei ediții a simpozionului ”Factori și procese pedogenetice din zona temperată” – au urmat activitățile de teren în zona piemontană Corni-Ghigoiești și în zona de depresiune Cracău-Bistrița. Două zone lipite una de alta, dar cu problematici privind geneza, evoluția și particularitățile solului oarecum diferite.
L-am abordat pe domnul profesor Rusu, în ziua de concluzii cu toată lumea care a participat la lucrări, la o cafea, la Popasul Geta din Girov, preocupat de faptul că de la 1 ianuarie 2025 oficiile de pedologie și agrochimie vor trece sub ”aripa” direcțiilor agricole și îngrijorat de declinul accentuat al Societății Române de Știința Solului.
– Vă rog să detaliați această problemă a declinului. De ce a intervenit și cum se poate stopa, dacă se poate?
– Noi am organizat în 2009 conferință națională în zona Iași, simpozionul național e în fiecare an, iar conferința națională e din 3 în 3 ani. Toată lumea a spus că acea conferință din 2009 a fost cea mai bună, am avut un cuvânt important de spus, dar după aceea nu ne-a mai băgat nimeni în seamă. Institutul Național pentru Cercetări Pedologice și Agrochimice este și el într-un declin fantastic, întrucât în ultimii ani nici nu mai participa la conferințe, de abia anul acesta avem 6 reprezentanți. Acest simpozion – că de asta vin oamenii la noi – este sigurul cu caracter pedologic organizat continuu de 34 de ani, am ajuns la ediția 33, pentru că în 2020 nu ni s-a permis să-l organizăm. Oamenii sunt dornici să vină, să vadă, avem și faza asta de teren, care este atractivă pentru cei de la oficiile de pedologie. Problematica asta a solului a fost de mare actualitate de mare interes științific și cu impact internațional începând de la mijlocul secolului trecut. Atunci a fost organizată și o conferință internațională de știința solului de către marii pedologi pe care îi avea România în acel moment. Au fost în trecut și unii corifei ai pedologiei românești, care au trăit până la 100 de ani, au condus și au ținut în frâu acest domeniu. La un moment dat s-a întâmplat un declic, cei care au urmat fiind – părerea mea – oamenii regimului, regimul nu a avut niciun interes și nici acum nu are.
– Vorbiți despre regimul comunist, iar regimul – după cum știți – se mândrea cu performanțe și recolte record la hectar.
– Recoltele la hectar erau făcute de niște profesioniști, dar printre ele erau și marile minciuni. În comuna Bodești, unde am fost acum cu toată lumea, era un tip președinte la CAP, Tomescu – care era și membru în Marea Adunare Națională. Solurile care sunt acolo și producțiile pe care le obțineau nu se comparau cu ce era dincoace de Stânca Șerbești, dar se vorbea peste tot de Tomescu și nu despre realizările deosebite ale adevăraților profesioniști. Am avut norocul că la Stațiunea Stejaru, la un moment dat, a venit un coleg pe care l-am pomenit Gheorghe Lupașcu, pasionat de pedologie încă din facultate. Nu putea lucra singur și așa am ajuns eu la Pângărați, fără să am o pregătire deosebită în pedologie. În primii ani am participat la o anumita bonitare a terenurilor agricole, unde Neamțul era județ pilot și așa am ajuns, pentru prima dată, la ferma Văleni, cum era atunci, din cadrul IAS Girov, unde am făcut evaluări de producții, pe parcele experimentale pentru a vedea dacă bonitarea aceea e validă sau nu. Și din 1973 până acum m-am ocupat cu problemele legate de pedologie. Am ajuns la un moment dat în conducerea Societății Române de Știința Solului, vicepreședinte. Drept dovadă că am participat la ultima ediție a Sistemului Român de Taxonomie a Solului în calitate de autor, pe lângă cei 2 corifei Florea și Munteanu, care între timp s-au prăpădit. După aceea, nimeni n-a mai dorit să continuăm sau să valorificăm rezultatele pe care le obținusem anterior. Drept dovadă, am ajuns din rău în mai rău, în momentul ăsta suntem într-o disoluție aproape totală. Există o politică de a distruge, nu de a construi ceva, asta e părerea mea. Deci cei de la serviciile pedologice, de la 1 ianuarie, vor fi înglobați în direcțiile agricole, împreună cu cei de la protecția plantelor, nu se știe ce va fi, cum va fi. Nu avem de ce să fim optimiști atâta timp cât cercetarea, în loc să fie ajutată, este sugrumată.
– Care vor fi consecințele?
– Probabil că, la un moment dat, va trebui s-o reluăm de la zero. Probabil că firmele private vor prelua activitatea, dar o vor prelua cum spunea domnul Silaghi, vor veni în locul pedologului și vor spune că fac ei treaba într-o oră, nu în două săptămâni.
– După o viață de cercetare, presupun că nu aveți un sentiment foarte viu colorat gândindu-vă la viitor.
– Nimeni nu ne induce ideea aceasta să avem răbdare, că e un moment greu pentru țară, pentru economie, care va trece și vom vedea. Nu! Ne așteptăm să fie din rău, în mai rău. Noi avem un colectiv foarte mic suntem 9 oameni, 3 sunt cu normă întreagă și 6 sunt cu jumătate de normă. Suntem de la Centrul de Cercetări Geografice Iași și este pentru prima dată în România când domeniul cercetării pedologice are reflexie în cadrul școlilor naționale de geografie. Despre pedologie n-o să prea auziți nici la universitatea din București, nici la cea din Cluj, doar la Iași și cu componenta care ține mai mult de valorificarea solului în agricultură. Lumea pedologică românească este în declin și în căutare de identitate. Ce va fi Dumnezeu știe, pentru că încă o dată spun, cu privații e altceva, sunt tot felul de șmecherii și de contracte anuale pe care mulți din această încăpere nici nu înțeleg sau nu știu de ce le fac și atunci ei vor rămâne fără obiectul muncii, părerea mea. E o lege clară, trebuie să ai niște parcele, sunt norme clare care prevăd să iei probe din nu știu câte puncte, de la anumite adâncimi, astea se fac cu muncă sisifică. După aia din 12 probe trebuie să faci o probă medie. Și vine privatul, lucrează superficial, dar el este autorizat, aia e povestea. Toate firmele multinaționale în România au nuclee de cercetare pe varii domenii, dar toate rezultatele acestor cercetări sunt în favoarea acelei companii. Va face studiul în așa fel încât beneficiarul să ajungă la concluzia că are nevoie de acele produse. Acum eu îi condamn și pe cei care au condus destinele ministerului și agențiilor pentru că nu s-au luptat cu competență și cu curaj împotriva acestor imixtiuni, pentru că statul ar fi trebuit să rămână arbitru. Eu acuz și instituțiile acreditate în materie de soluri. La București funcționează Academia de Științe Agricole și Silvice, cu sediul pe bulevardul Mărăști 61. În aceeași mare clădire a academiei este Institutul de Cercetări Pedologice și Agrochimice. Ce caută firme private în clădirea Academiei? Să nu-mi spuneți mie că cei care conduceau academia n-au fost în cunoștință de cauză, cu avizul lor au intrat ăia în spațiu.
– Din ce spuneți, rezultă că privatizarea aceasta a cercetării nu are ca scop îmbunătățirea stării solului, ci interesul economic al unor companii.
– Sunt cârtițe introduse în fiecare colectiv care studiază mediul și solul. La noi se minte îngrozitor. Uitați-vă la păduri: una e fondul forestier, alta este suprafața împădurită. Având acum informații satelitare, GPS-uri, drone și așa mai departe, tot ce este vegetație este, chipurile, suprafață împădurită. Pădurile acelea sunt, de fapt, tufărișuri care n-au nicio valoare economică, dar ele sunt trecute la suprafețele împădurite, ceea ce este o prostie. Eu sunt din Gârcina, de la Cuejdi. Pe vremuri, când eram copilaș, vara mergeam la activitatea de descopleșire, trebuia să prășim în jurul puieților ca să nu fie omorâți de buruieni. Toate suprafețele care au fost tăiate ras în anii aceia au fost reîmpădurite în totalitate, ceea ce nu se întâmplă acuma. De asta cresc numai bălării și acolo unde sunt păduri naturale sau mixte de molid- fag, acum apar numai specii din astea invazive plop, salcie, scoruș care n-au niciun fel de valoare, dar ele sunt trecute la păduri.
– Dar scriptic stăm bine.
– Cred că nu mai avem nici 26,7% cât era suprafața de păduri în România până în 1990, dar scriptic 36% din suprafața țării e pădure. Ca să nu mai vorbesc de solurile degradate din zona ”terenuri agricole”, că agricolul presupune și pășuni și fânețe.
– Ce fel de soluri avem noi în Neamț? Ați spus că avem un județ extraordinar.
– Din punct de vedere al condițiilor naturale da, e extraordinar. Dar degradări de terenuri sunt peste tot și vor fi cât va exista suprafața terestră a globului. Dacă omul ar gândi că, lăsând pământul de izbeliște peste 5 ani ar avea jumate din ce are acum, iar peste 20 de ani s-ar putea să aibă 10 %, ar avea cât de cât grijă. Nu ar pășuna terenul decât în perioadele în care vegetația are o anumită înălțime, nu l-ar pășuna în zilele ploioase, că dacă intră cu oile, îl termină. Bine, eroziunea n-o poate stăpâni nimeni, eroziunea va lucra în continuare, cu om sau fără om, dar omul o poate limita sigur că da. La ferma domnului Silaghi pe un versant s-au creat niște rigole, niște șanțuri după ploi. El semănase rapiță, a venit o ploaie, de 40 și ceva de litri pe metrul pătrat. Dacă ploua 40 de litri în 24 de ore era ok, dar a plouat într-un interval foarte scurt. Solul nu are capacitatea să absoarbă atâta apă și atunci 90-95 % din apa de acolo nu se infiltrează, ci se scurge. Versantul are o anumită pantă și se realizează concentrarea în șuvoaie, iar de sus în jos s-au creat niște rigole pe care omul a trebuit să le niveleze după aceea, să le omogenizeze și să le reînsămânțeze. Rigolele au cam 20 de centimetri adâncime, dar dacă le lași așa, după 2-3 ploi, or să aibă 50 de centimetri. Deci trebuie să ai grijă.
– Cum arată, în viziunea dumneavoastră de cercetător, agricultorul responsabil? Vă întreb asta pentru că am văzut multe câmpuri albe, imediat după 1990, când oamenii foloseau – așa cum credeau ei – miile de tone de îngrășăminte găsite în depozitele CAP-urilor.
– De asta se fac studii agrochimice, specialistul spune că trebuie să dai azot, fosfor, potasiu în funcție de cât are solul și în funcție de cât vrea planta. Israelienii de exemplu, în afară de faptul că dau îngrășământul la picătura de apă, știu exact când să-l dea, cât să dea și cum să dea. Agricultorul responsabil, în primul rând își face studiul agrochimic, și în al doilea rând îl respectă. În felul ăsta obține o cultură optimă, fără să otrăvească pământul. Mulți fac treaba asta. Dar au și primarii o vină! În mod normal, un primar responsabil trebuie să aibă o viziune asupra terenurilor pe care le gestionează în comună. Câți proprietari sunt, care sunt cei mai importanți și atunci văd și cum au grijă. Are primăria propriile terenuri, cum sunt în județul Iași, în zona de nord, unde în vara asta, după iunie, a fost dezastru. Toți versanții degradați erau roșii, nu aveau nimic. Acum zeci de ani, versanții aveau păduri, au dispărut de tot. Bunicii și părinții noștri aveau între haturi niște pruni, niște nuci, unde mai stăteau la umbră, iar copacii rețineau pământul dacă erau pe versant. Au dispărut. Împădurește domnule, că ai ajutor de la stat, chipurile! Faci un studiu că vrei să împădurești 20 de hectare și ceri material săditor. Trebuie luate câteva măsuri! Altfel, în loc să scadă suprafețele cu teren neproductiv, vor crește exponențial! Și vin și schimbările climatice. Cum spuneam, dacă nu se acționează vom merge din rău, în mai rău!
A consemnat Cristina Mircea
