Ursul este un animal prețios pentru biodiversitate, dar nicidecum un prieten al omului! Ursul nu trebuie exterminat, dar înmulțirea lui trebuie controlată! Așa au funcționat lucrurile dintotdeauna până s-a dat stupidul ordin de interzicere a vânătorii, care l-a plasat pe urs într-un glob de sticlă, pe care omul n-a mai avut voie să-l atingă! Ce-a făcut ursul? Nepișcat de glonțul care-i trezea frica față de om, a atacat și a ucis. După 8 ani, legiuitorii s-au gândit să revină la metoda clasică: vânătoarea, fără a alerga după trofee. Ce crede despre ”nivelul de prevenție”, limitat față de un necesar care ar restabili echilibrul ideal, ne spune Doru Băluț, un specialist real, angajat al Direcției Silvice Neamț, care cunoaște fauna din pădure, nu de pe ecranul laptop-ului.
– Cum vi se pare cota de 13 exemplare urs, stabilită pentru județul Neamț, considerată suficientă de către factorii decidenți pentru a îndepărta pericolul atacurilor?
– E greu de comentat, sunt 2-3 zone unde ar fi trebuit să fie măcar câte un exemplar. Și mă refer, în primul rând, la fondurile care sunt în jurul orașului Piatra-Neamț: Fondul 6 Doamna, Oanțu care este în administrarea Direcției Silvice și Fondul 7 Bisericani, care este la AJVPS Neamț. Tocmai aici e mai mare pericolul să se întâmple o poveste. Munții din jurul orașului sunt umblați de burețari, de oameni care merg să se relaxeze, la o plimbare. Un alt comentariu ar fi vizavi de pleonasmul ”vânătoare de trofee” folosit excesiv și greșit. Vai de mine, va începe vânătoarea de trofee! Vânătoarea în sine, dacă nu-i la iepuri sau la păsări, implică la sfârșit un trofeu. Că are valoare cinegetică mai mică sau mai mare, că e medaliabil sau nu, asta nu înseamnă că nu e trofeu. Nebunia asta ca nu cumva să facem vânătoare de trofee este o mare tâmpenie, ăsta e cuvântul pe care-l folosesc și mi-l asum.
– În cei 8 ani, care s-au scurs de când a fost interzisă vânătoarea la urs, s-au format două tabere care se uită cu priviri diferite și cu sentimente diferite către stăpânul pădurii. De ce credeți că a devenit ursul atât de ”iubit” online?
– Emoționalul este aproape de 100% în toată chestia asta, raționalul dispare aproape complet, mai ales în ceea ce-i privește pe orășenii care visează să locuim toți la bloc și plâng pentru că le-am invadat habitatul bieților ursuleți și ar trebuit să ne retragem. Nu avem cum, nu se poate! Trebuie să conviețuim cu urșii și cu alte specii și să facem în așa fel încât să fie bine și pentru ei, și pentru noi. Trebuie să găsim calea de echilibru, nu putem altfel, degeaba tot încercăm să reinventăm roata.
– Care este soluția, în momentul în care ne aflăm, cu o populație excesivă de urs, care se luptă cu omul pentru aceleași teritorii și aceleași resurse – pădure, fructe, ciuperci?
– Există o expresie pe care au descoperit-o alții mai demult, dar nu foarte demult, se cheamă ”management durabil și sustenabil al resursei”. Este vorba despre resurse naturale regenerabile – pădure și fauna sălbatică. Sustenabil înseamnă să ne folosim de ceea ce recoltăm, adică să producem bani care să se întoarcă tot în folosul speciei respective, nu s-o omorâm degeaba. Sunt unii care spun că, dacă luăm niște bani, înseamnă că suntem ticăloși. Nu! Ne trebuie bani, că nu putem susține fauna din pomeni, când vrea unul sau altul să doneze.
– Deocamdată resursa numită urs, cel puțin din 2016 încoace, a provocat doar pagube.
– În afară de daunele produse oamenilor – morți, răniți, desfigurați, invalizi pe viață – sunt o grămadă de pagube pe care trebuie să le plătim noi toți.
– Mulți oameni nu știu nimic despre urși și au impresia că într-o pădure pe care am îngrădit așa, din bunăvoință, și am arunca sacii cu mere peste gard, ”ursuleții” ar deveni simpatici, nu s-ar mai lupta între ei și ar trăi într-o armonie desăvârșită.
– Imaginea e complexă și nimeni n-are răbdare să încerce s-o vadă, toți își creează impresiile din frânturi și din emoții de moment. Și dacă am ajunge la utopia de a îngrădi pădurile, nu i-ar mai interesa pe niciunii ce se întâmplă acolo. Oricum, la un moment dat, animalele astea vor muri, iar dacă eu încerc să fac un control numeric prin vânătoare nu înseamnă că sunt un ticălos, înseamnă că vreau să țin un echilibru. În condițiile în care sunt oameni dispuși să plătească pentru vânătoare și vor fi întotdeauna, e păcat ca un urs să moară degeaba. Unii oameni nu acceptă că vânătorii există printre noi și din criminali nu-i scot, dar fac asta în timp ce ei se duc și cumpără halca de carne de la măcelărie. Și nu se gândesc că animalele pe care le mănâncă, au trăit și au murit în niște condiții complet aiurea, în timp ce ursul, porcul mistreț sau cerbul și-au trăit viața cum au vrut, iar când eu i-am împușcat am încercat să fac în așa fel încât să nu-și dea seama ce-au pățit. Soluția este să revenim la situația din 2016, la controlul prin vânătoare.
– Sunt pline rețelele de socializare cu filmulețe cu urșii din Transfăgărășan, care ies la drum și așteaptă să fie hrăniți. Au devenit un fel de animale cu dizabilități, incapabile să-și procure hrana?
– Greu de spus, părerea mea este că nu neapărat, dar ursul ca orice alt animal este o specie comodă și dacă găsește mâncare ușor, preferă varianta asta. Oamenii sunt vinovați că i-au adus în situația asta, dar dacă ar dispărea ”condițiile create de om” mă gândesc că, în mare parte încet, încet ar putea să fie recuperați. Iar dacă s-ar mai și înțepa cu glonțul câte unul pe ici pe colo, cumva nu știu cum comunică ei, dar și-ar transmite chestia asta și ar reapărea frica de om, pe care și-au cam pierdut-o.
– Se împlinesc 3 luni de la moartea tragică a tinerei atacată de urs în Bucegi. Care este riscul ca populația de urși să ducă la compromiterea turismului?
– Dacă luăm în calcul toate tipurile de pagube produse de urs, se poate vorbi despre ceva similar subminării economiei naționale. Asociațiile cheltuie minim 20.000 de euro pe an pentru un fond de vânătoare de munte – plătesc salarii, cumpără mâncare pentru animale, sare, motorină, telefoane, internet. Banii pe care-i obțineau pe trofee erau folosiți exact pentru a acoperi aceste cheltuieli. Nu ajută niciunul dintre cei care stau după tastatură și-și exprimă online iubirea pentru ursuleți, dar mă scuipă pe mine când mă vede îmbrăcat în verde. Aplică niște șabloane fără să gândească și fără să asculte o altă părere. Urșii au ajuns la un număr periculos în județul Neamț. Noi avem puncte de monitorizare, unde punem porumb, bineînțeles că urșii fiind mulți, vin ei și mănâncă tot porumbul pentru mistreți. Acum, mistreții – care constituie cam 65% din hrana ursului – au fost afectați de pesta africană, în unele zone au dispărut, și atunci ursul mănâncă mai multe cervide. Toată lumea sare în apărarea ursului, dar nu se gândește nimeni că vor fi din ce mai puțini cerbi, ciute, căpriori. Se pot produce dereglări semnificative.
– Mai există un mit despre ”vremea lui Ceaușescu” , epoca în care urșii ar fi fost ocrotiți, erau mai mulți ca acum și li se ducea mâncare în pădure, tocmai ca să nu coboare în localități. În realitate, hrănirea urșilor se făcea controlat, în zonele unde urma să vină la vânătoare iubitul conducător și să doboare cel mai valoros exemplar.
– Noi ducem mâncare în pădure, an de an, chiar dacă nu avem nicio obligație contractuală referitoare la urs. În fiecare an am dus minim 150 de tone de porumb pentru hrănirea mistreților, din care cel puțin jumătate a fost mâncat de urși. Asta i-a ținut cumva departe de localități. Oricum, chiar dacă au sau nu mâncare destulă în pădure, nu mai încap, sunt prea mulți. Ursul rămâne un animal teritorial, indiferent de cantitatea de hrană pe care o găsește sau i se oferă.
A consemnat Cristina Mircea
Din păcate și în județul Neamț a ajuns sa ne dea lecții de vânătoare braconieri, șefi asociațiilor de vânătoare sunt foști braconieri din totdeauna care au distrus fauna Tari, as au schimbat legea vânători și au propus legi care sau și aprobat ca să se vâneze mistrețul pe tot parcursul anului ,drept care mistrețul care popula toate habitatelor a ajuns aproape la dispariție,și iepurele la fel