Comunicat Apa Serv despre branșamentul de la casa primarului Carabelea

1

Ținând cont de informațiile apărute în mass-media cu privire la situația furnizării serviciului de alimentare cu apă la domnul Carabelea Andrei, vă prezentăm următoarele:

Luând în considerare faptul că, de-a lungul timpului, Compania Județeană Apa Serv SA  a fost un subiect intens politizat, mai ales de partidul din care face parte domnul Carabelea, la momentul constatării situației prezentate nu am considerat oportun să o facem publică, întrucât am fi avut același comportament ca și aceștia.

Situația, la momentul 03.11.2023 s-a prezentat astfel:

Salariații companiei, cu ocazia înlocuirii contorului de branșament, au depistat un eventual by-pass în căminul ce deservea un utilizator al companiei, rudă cu domnul Carabelea Andrei. Precizăm  că la momentul deplasării în teren a salariaților companiei nu cunoșteam faptul că acolo locuiește  familia Carabelea.

Cu această ocazie s-a întocmit procesul verbal, iar semnatarul acestuia este doamna Carabelea Florina.

După întocmirea acestui proces verbal, compania a procedat la transmiterea la locația respectivă a unei notificări cu scopul de a remedia situația descoperită, conform procedurilor companiei.

Compania nu a putut avea vreo suspiciune de fraudă la adresa respectivă întrucât se înregistra lunar un consum de apă.

Precizăm că nu am dorit promovarea în spațiul public a acestei situații, doar am aplicat procedurile de lucru, ca pentru orice alt utilizator.

1 COMENTARIU

  1. Ce a facut insul care cica e viceprimar este de o imensa josnicie. Aceste mijloace de compromitere sunt de pe vremea bunicului sau. Or fi avand ochii albastri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.