Temuta Direcție Generală Anticorupție, instituția care a trimis la pușcărie polițiști pentru o mită de 100 de lei (pe considerentul că nu suma contează, ci fapta) dovedește că are suflet matern în privința propriilor angajați. Cazul Oanei Golodin este un exemplu elocvent de machiaj, stângaci și neconvingător, strict în numele ”imaginii”.
Date concrete: De-a lungul ”carierei” sale la DGA Neamț, doamna ofițer a scăpat de nenumărate cercetări disciplinare, a fost acuzată de divulgare de informații, i s-a întocmit dosar penal și nu i s-a întâmplat nimic timp de 3 ani și jumătate, iar acum are un nou dosar penal și a fost plasată sub control judiciar. Evident, nu era de așteptat să fie arestată (nici măcar la domiciliu) pentru că a condus și după ce i-a fost suspendat acest drept, dar și după ce i s-a întocmit dosar penal. Mai mult, nu s-a prezentat nici când a fost chemată la audieri, fiind obișnuită probabil cu modelul de anchetă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care n-a deranjat-o absolut deloc în ultimii 3 ani.
- Cum se poate ”întinde” o anchetă până se prescrie fapta?
În iulie 2020, Oana Golodin a fost ”subiectul” unei acțiuni DGA București, soldată cu percheziții acasă, la birou și în mașina personală, pentru acuzația – nedemnă de un ofițer anticorupție – de divulgare de informaţii nedestinate publicităţii. Pe 24 august 2020 doamna a fost ”pusă la dispoziție”. Unde? La DGA Neamț, taman la structura la care lucra când a fost acuzată! Se impune precizarea că un polițist ”pus la dispoziție” nu are acces la niciun fel de informații, nu instrumentează dosare penale și se poate ocupa doar cu mărunte chestiuni administrative. Dar este plătit din banii Statului Român. În cazul Oanei Golodin, dosarul penal a avut și un efect colateral, de-a dreptul ”maladiv”, concretizat în îndelungi concedii medicale. Dar mai importantă decât încercările de pensionare pe caz de boală este soarta dosarului, preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către Parchetul Curții de Apel Bacău. Doar preluat și lăsat la păstrare, timp de ”doar” 3 ani și jumătate, perioadă în care doamna Oana Golodin a fost retribuită ca și cum ar fi muncit!
- Cu trusa de machiaj în mână, DGA spune că ”va dispune măsuri”
După ce ieri, 5 februarie, Oana Golodin a fost reținută, a apărut și un punct de vedere al DGA – angajatorul – care confirmă că un ofițer primește salariu degeaba din august 2020: ”Ofițerul în cauză se află la dispoziția Serviciului Județean Anticorupție Neamț începând cu data de 24.08.2020, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale într-o cauză penală instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.
La data de 05.02.2024, fiind citată de organele de cercetare penală din cadrul IPJ Neamț într-o cauză penală care vizează comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (în modalitatea de săvârșire a faptei, având dreptul de a conduce suspendat), persoana în cauză nu s-a prezentat, fiind emis pe numele său un mandat de aducere şi ulterior dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de aceasta.
În funcție de evoluția anchetei penale, conducerea DGA va dispune și celelalte măsuri prevăzute de Statutul polițistului.
Direcția Generală Anticorupție se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea și susține aplicarea acesteia fără echivoc, indiferent de funcția sau de calitatea persoanei, sens în care a acordat și continuă să acorde sprijin în orice anchetă penală”.
- Greșeală frecventă de machiaj: exagerarea sprâncenelor!
Din toată povestea asta de comunicat frapează ultima parte, în care se vorbește despre ”delimitarea fermă” și ”sprijin în orice anchetă penală”. DGA, care a clasat toate cercetările disciplinare deschise pe numele Oanei Golodin și care astăzi, 6 februarie, ne-a comunicat să trimitem solicitare pe e-mail dacă vrem să aflăm exact despre câte cercetări disciplinare este vorba, a fardat constant ”cazul Golodin”. A exagerat cu sprâncenele, pe care le ridică acum a mirare, după ce n-a mișcat un deget ca să urgenteze ancheta penală de la Bacău. Măcar pe considerentul financiar – un salariu în plus, fix degeaba, timp de 3 ani jumătate!
Așteptăm următorul comunicat ”matern” în situația – pe deplin probabilă – în care Oana Golodin, cu două dosare penale în cârcă, va urca din nou la volan, deși este sub control judiciar. Ea mereu a demonstrat că știe că ”urce”.
Cristina Mircea