Lapsus By Arrena, cafeneaua-restaurant de vizavi de teatru – își menține statutul de prieten al iubitorilor de artă și le oferă o nouă expoziție, al cărei vernisaj va avea loc duminică (11 februarie), la ora 17.
Va vorbi Valentin Andrei, vor cânta Inge Olaru, Ruxandra Dascălu, și George Liliac, iar invitații vor povesti și vor admira ”Culorile Femeii” – un ”buchet” de tablouri pictate de femei (Elisaveta Pobereznic, Sulfinița Ailenei, Maria Tărniceru, Vianora Climescu, Paula Buruiană, Loredana Toma, Dana Ungureanu, Mihaela Cosma, Monica Iosub, Angelica Șerban, Ruxandra Dascălu, Inge Olaru) și adunate împreună de Cristian Petrescu – omul care reușește să facă artă dintr-o bucată de sac și două coji de nucă, fără să susțină vreodată că este artist.
De altfel, nici doamnele și domnișoarele ale căror creații vor fi expuse la Lapsus By Arrena nu se consideră artiste, deși multe dintre ele au făcut cursuri la Școala Populară de Artă, ci pictează în timpul liber, din pură pasiune. Iubesc culorile și le așază, cu bucurie, în peisaje, portrete, povești de viață.
Cristian Petrescu – omul care s-a ocupat o viață cu decorurile Teatrului Tineretului – expune și el 13 creații personale, inspirate din reprezentarea femeii în arta cucuteniană, toate lucrate în relief: ”Expoziția este organizată de Lapsus By Arrena, eu doar ajut și-mi doresc să fie genul acela de atmosferă care-mi place. Suntem în luna în care se sărbătorește dragostea – Valentine’s Day și Dragobetele, avem toate argumentele, ingredientele, cuvintele, sunetele și culorile să sărbătorim și noi femeia în felul nostru simplu, prietenos și frumos”.
Cristina Mircea