Organizația PSD Piatra-Neamț și-a inaugurat astăzi (3 februarie) sediul, situat – simbolic – mai aproape atât de Consiliul Județean Neamț, cât și de Primăria Piatra-Neamț, instituțiile pe care partidul și-a propus să le câștige în alegerile din 2024. În spațiul ”bine organizat și plăcut ochiului” – după cum l-a descris Daniel Harpa (vizavi de Parcul Tineretului, la etaj) a avut loc o conferință de presă – în prezența europarlamentarului Dragoș Benea, în cadrul căreia s-a discutat, în principal, despre comasarea alegerilor locale și europarlamentare și despre obiectivele PSD în anul electoral 2024.
”Domnul prefect, împreună cu domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Dragoș Chitic, împreună cu toți cei care sunteți aici prezenți trebuie să facem astfel încât organizația să crească, să avem o echipă serioasă, competentă și să facem tot posibilul să câștigăm alegerile la Primăria Piatra-Neamț. Astăzi dumneavoastră sunteți într-o casă nouă, într-un spațiu bine organizat, plăcut ochiului, plăcut oamenilor adevărați care ne vor păși pragul, dar eu vă spun așa cum am văzut că s-a organizat în ultima perioadă echipa dumneavostră din cadrul organizației municipale sunt sigur că, după alegerile locale, vă veți muta și în Primăria Piatra-Neamț. Sunt sigur de acest lucru pentru că știu și am văzut modul cum se organizează domnul Chitic, știu experiența dumnealui atât în cadrul administrației locale cât și județene, știu modul în care tratează cu seriozitate orice punct politic în primul rând, și organizatoric. Îl știu pe Adrian Niță, prefectul județului pentru ambiția pe care o are să ajungă primarul municipiului Piatra-Neamț și pentru seriozitatea cu care până acum a condus Prefectura Neamț. Sigur aici aș putea să discut și despre fosta conducere a organizației municipale și despre ceilalți membri care sunt în jurul echipei, în jurul domnului Chitic și al domnului Niță, dar una peste alta eu vă garantez și vă asigur, atât eu, cât și echipa care este alături de mine, că Primăria Piatra-Neamț și, sigur, Consiliul Județean Neamț vor fi câștigate de PSD în aceste alegeri din 2024. În rest, eu vă asigur de tot sprijinul meu, de tot respectul meu, vă asigur că în cadrul organizației municipale, județene sau în cadrul oricăror organizații PSD din județul Neamț nu sunt niciun fel de discuții, suntem o echipă puternică așa cum se vede și astăzi și nu facem altceva decât să venim în sprijinul cetățenilor și să facem politica omului”, a declarat Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț.
.* ”Nu urmărim să creștem politicieni în această organizație”
La rândul său, Adrian Niță – a cărui candidatură la funcția de primar este, în continuare, nesigură – a punctat un lucru interesant vizavi de ceea ce-și propune organizația pe care o conduce, dincolo de rezultatele în alegeri: ”Aș vrea să aduc câteva clarificări – în primul rând am considerat că e necesar ca organizația celui mai puternic partid să aibă și un sediu în municipiu – cel mai important oraș al județului nostru. Apoi, legat de echipa care se va construi și care ca scop câștigarea alegerilor atât la Consiliul Județean cât și la primărie vreau să vă spun că au fost nenumărate discuții și ipoteze sau de ce nu speculații, dar ceea ce este important este că echipa PSD Piatra-Neamț va fi formată din oameni în primul rând. Nu urmărim să creștem politicieni în această organizație pentru că, din păcate, în ultimii ani cea mai mare parte poate dintre politicieni s-au dovedit a fi lipsiți de sentimente sociale. Ori, echipa pe care o veți regăsi la PSD Piatra-Neamț și PSD Neamț va fi una formată din oameni înnobilați cu iubire de Dumnezeu, din oameni care sunt buni profesioniști în domeniile în care își desfășoară activitatea, din oameni care iubesc orașul Piatra-Neamț pentru că mulți se feresc să spună acest lucru. Dar ca să poți să faci bine pentru acest oraș, trebuie în primul rând să-ți dorești să-l iubești”.
Cristina Mircea
Sorry compresorry, nu veti castiga NIMIC ! Cu piatra de gat arsene PUSCARIASUL, care era prieten cu BENEA, smecherul de la Bacau!