Profesor de matematică, iubitor de folk, rock și poezie, Cristian Pustai – adeptul pașilor mici, siguri, calculați, și-a stabilit obiective clare pentru următoarea perioadă: o echipă închegată și un impact bun al CSM Ceahlăul în Liga 2. L-am ”prins” înainte de a pleca cu echipa în cantonament la Brașov și am vorbit, preț de un trabuc, printre altele, despre haosul creat în creat în fotbalul din România de un sistem belgian, la care toată lumea a renunțat.
– Cât de matematic este fotbalul?
– Fotbalul are partea lui de statistică, dar și de hazard, deci nu-l putem chiar matematiza, cu toate că în timp au apărut foarte multe sisteme de monitorizare, chiar și noile cuceriri ale științei aplicate în arbitraj. Toate duc spre un lucru mai sintetic, dar fotbalul rămâne totuși un joc. Matematica și fotbalul au fost cele două mari pasiuni ale mele. Mi-a plăcut matematica, eram chiar destul de bun până când totuși fotbalul m-a acaparat, zic asta pentru că începând din clasa a X-a am jucat la Liga a doua echipa de seniori și mergeam foarte rar la școală, dar am făcut Liceul de matematică fizică Gheorghe Lazăr Sibiu și asta m-a ajutat. De când eram mic mi-am dorit să fiu profesor de matematică, până la urmă cred că le-am făcut pe amândouă.
– Câți ani ați petrecut la catedră?
– Din 2000, când m-am lăsat de fotbal, până în 2007 când am ajuns antrenor la Gaz Metan Mediaș, la Liga 2. Am fost supărat pe o problemă ce mi s-a întâmplat la Târnăveni – eram și antrenor și jucător în Liga 2 și am retrogradat cu acea echipă, povestea e de prin anul 2000, vreo 3 ani n-am mai vrut să aud de fotbal, am mers la școală, cam 7 ani am profesat. În 2003 m-am întors la club, dar pe o funcție de conducere și asta mi-a permis să-mi țin și orele.
– Ce fel de profesor erați? Matematica nu e chiar materia pe care toți copiii s-o iubească, deci profesorul contează mult în ecuație.
– Cu siguranță. Cred că am fost tot timpul un om corect. Sportul te învață să fii punctual, să știi să pierzi, să câștigi – lucruri care, probabil- s-au văzut și la catedră. Eram primul care pleca din cancelarie cu catalogul în mână, ca să nu pierd timp. Acuma sper că n-am fost foarte dur, nu știu.
– În fotbal e la fel?
– Eu zic că da. Am avut disciplină în toate grupele pe care le-am condus, n-am avut probleme de acest gen. Nici la școală n-am avut, la matematică nu prea se face gălăgie în timpul orelor. La fotbal, cred că jucătorii simt că există din partea mea un respect, dar acest respect trebuie să fie și din partea lor.
– Tot orașul a fost fericit la promovare și s-a adunat în jurul echipei după mulți ani în care fotbalul nu mai era atractiv. Ce a însemnat pentru dumneavoastră atitudinea microbiștilor, a comunității?
– Această emulație am simțit-o deja din momentul în care echipa a început să aibă rezultate, dar era foarte greu să ne gândim la a prinde play-off-ul, nici măcar nu se punea problema de promovare. După ce-am venit, la primul meci cred că erau vreo 200 de oameni, din care pe 50 îi cunoșteam. Și încet, încet, când au simțit că este potențial, spectatorii au venit în număr mai mare. Eu am crezut tot timpul în potențialul echipei și, practic, condițiile sportive m-au atras. Nu sunt nici mofturos, nu știu cât sunt de pretențios, am zis că nu lucrez în Liga 3 niciodată și până la urmă s-a întâmplat acest ”niciodată”, de aia nu e bine să spui.
– Pentru mine a fost surprinzător să aflu că a trebuit să promoveze Ceahlăul ca să repare primăria vestiarele, spațiile de cazare, toaletele…
– Și pentru mine. Când am venit am zis că într-o lună, două se vor face reparații, însă acum avem promisiuni pentru momentul în care ne întoarcem din cantonament.
- ”Capul sus! Dacă reușim să prindem play-off-ul vom promova, pentru că pe noi nu ne mai bate nicio echipă!”
– Ați fost vreodată tentat să renunțați și să plecați acasă?
– A fost un moment de cotitură, când ni s-a facilitat cantonamentul la Hotelul Ceahlău două săptămâni. Atunci m-am hotărât să rămân. Pentru o echipă de Liga 3 sunt condiții bune să stai la un hotel de 3 stele, într-o perioadă cu două antrenamente zilnice foarte solicitante. De plecat, n-am vrut să plec de multe ori. Au fost momente grele, dar nu atât de tensionate, nu sunt omul care să mă cert, dar sunt încăpățânat, dacă-mi propuneam să plec, cred că plecam. Sunt adeptul lucrurilor care trebuie făcute după reguli și după disciplină. Tot aud ”am plecat de la echipă că m-am certat cu antrenorul”. La mine nu există ceartă, pentru că de multe ori există doar monolog.
– Monologul din vestiar, după meci?
– Nu. De obicei nu prea intru în vestiar după meci. La cald nu trebuie să zici nici de bine, nici de rău. Noi am făcut cele mai multe puncte anul ăsta în lupta cu Suceava, cu Rădăuți, cu CSM Bacău. În acest sistem făcut de domnii de la federație, primele două echipe merg într-un baraj, deci nu contează că ești pe locul I, intri într-un baraj pe care-l poți câștiga sau nu. Pentru noi conta să prindem locul 2. Am intrat în baraj și cei de la Rădăuți aveau în fața noastră 4 puncte, iar noi am reușit să ne clasăm pe locul 2, cu o etapă înainte să se termine acest play-off, cu 8 puncte în fața lor. Vă dați seama ce parcurs am avut! Am pierdut un singur joc, primul, și atunci am intrat în vestiar și le-am spus: ”Capul sus! Dacă reușim să prindem play-off-ul vom promova, pentru că pe noi nu ne mai bate nicio echipă!”.
– Și ați reușit, iar acum multă lume așteaptă să anunțați că țintiți spre Liga 1.
– Da, deja pe oriunde mă duc aud ”promovăm”. Mă oameni buni, e altă ligă, e altceva. Eu cred că ar fi mulțumitor dacă am reuși să închegăm o echipă bună, să ne prezentăm onorabil în campionatul ăsta, să avem o stabilitate financiară, să avem un impact bun în Liga 2. Ne dorim un lot un pic mai numeros decât cel pe care l-am avut în Liga 3, vom avea 26 de jucători, plus 3 portari, și aștept cu nerăbdare programarea etapelor. Nu-i pot înțelege pe oamenii ăștia de la federație. Suntem 20 de echipe, se vor juca 19 jocuri, dar nu sunt tur-retur, adică intrăm pe o tabelă Berger depinde ce număr extragem, jucăm 10 acasă și 9 în deplasare sau invers. Nu e echitabil deloc. Fiind 20 de echipe ar trebui să jucăm 19 meciuri în tur și 19 în retur, iar 38 de meciuri sunt suficiente pentru un campionat. Ne-am complicat, am găsit un sistem play-off play-aut că e mai atractiv. În play-off intră primele 6, se joacă tur-retur, iar play-aut se împart în două serii și se joacă așa cum se nimerește. Probabil haosul ăsta e mai atractiv. Mie nu mi se pare. Am copiat un sistem belgian la care belgienii înșiși au renunțat, dar noi de 6 ani nu renunțăm. L-au luat și bulgarii, au renunțat, deci sunt oameni care știu să spună ”Am încercat, am greșit”. Noi nu greșim niciodată, ceva poate mai corectăm, dar nu spunem că am greșit.
– Talent sau muncă, ce contează pentru un fotbalist de succes?
– E important talentul, dar e clar că un fotbalist bun trebuie să muncească, să aibă o disciplină de viață. Sunt unii foarte talentați care se pierd că nu pot ține un nivel ridicat de antrenament, ceea ce se întâmplă cu cei care pleacă în străinătate, foarte puțini joacă și ne mirăm de ce. E simplu, pentru că la noi în țară nu avem decât o singură academie. Cine vorbește de academia clubului, se referă de fapt la centre de copii și juniori. Academie înseamnă altceva, academie înseamnă inclusiv școală, inclusiv control noaptea, la internet, la toată viața lui. În orice țară civilizată te întreabă întâi din ce academie provine jucătorul. La noi, Hagi – singurul care a înființat o academie, chiar avea contre din partea federației, în loc să fie sprijinit și să devină un model național. Noi avem doar aceste LPS-uri, dar tot nu sunt academii. În momentul în care o să avem cel puțin 20 de academii în țara asta, mai putem vorbi de fotbal.
A consemnat Cristina Mircea
