Semimaraton Tarcău – festivitate de premiere la castelul lui Ștefan Vuza din Cazaci

0

Asociația Victoria Tarcău, cu sprijinul și bunăvoința Ocolului Silvic Brateș, organizează a doua ediție a competiției Semimaraton Tarcău, care va avea loc în ziua de 11 mai. Evenimentul, care s-a bucurat de mare succes de la prima ediție (au fost peste 300 de participanți din toată țara), se adresează iubitorilor de natură, de munte și de mișcare.

Buna organizare este asigurată de implicarea sponsorilor tradiționali ai Asociației Victoria Tarcău – Dinamic 92, Volta, Axxa – cărora li s-au alăturat anul acesta Maria’s Ladybugs, Carmangeria Larger, dar și alți antreprenori.

Marea surpriză a acestei ediții este omul de afaceri Ștefan Vuza, care s-a alăturat competiției atât în calitate de sponsor principal, prin compania Chimcomplex, cât și de participant, dar și de gazdă –  punctele de start și finish sunt stabilite la castelul lui de la Cazaci, unde va avea loc și festivitatea de premiere. Organizatorii le sunt recunoscători tuturor sponsorilor și partenerilor care fac posibil acest eveniment deosebit de frumos, precum și voluntarilor de la Victoria Tarcău, Tânăr și Liber, Mușatinii Roman și Extreme Mountain Sports.

Evenimentul va avea 3 competiții: Semimaraton (19 km), Cros (8 km) si o cursa Family (2 km). Toate traseele sunt pregătite de celebrul Nicu Macarie, din Tarcău, campion național la maraton.

Pentru anul viitor, organizatorii și-au propus ca Semimaratonul să devină Maraton, cu puțin noroc poate chiar Ultramaraton, dovedind astfel că, alături de oameni sufletiști și implicați, pot promova comuna, pot atrage turiști și pot deveni cunoscuți nu doar în România, ci și peste granițele țării.

Detalii despre desfășurarea evenimentului, inclusiv despre trasee aici.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.