Andrei Smeu – singurul care a fotografiat statueta Venus de Piatra-Neamț în momentul descoperirii

Este fiu de medici, născut pe 29 noiembrie 2000, aproape de miezul nopții, motiv pentru care a fost botezat Andrei. De mic a fost pasionat de cunoașterea naturii și de explorare. Nici nu și-a dat seama când l-a ”furat” geologia. A început prin a căuta informații în cărți, iar prin clasa a IV-a a început să-și întemeieze prima colecție de roci. Cu această ocazie a descoperit pe Valea Bistriței numeroase eșantioane interesante, printre care și peștișori fosili pe care i-a donat Muzeului de Științe ale Naturii din Piatra-Neamț. Mai târziu drumul său s-a încrucișat cu drumul altui pasionat de explorare, inginerul silvic Daniel Popa, pe care-l definește ca fiind ”o persoana foarte atașată de natură”, și au început să cutreiere dealurile și văile împreună.

”Am fost și singur pe teren, pe Valea Almașului, în zona Negulești sau pe Pietricica și Cozla, unde nu existau prea multe pericole. Pe domnul Daniel Popa l-am cunoscut la Poiana Cireșului, aveam aceeași pasiune și am devenit în scurt timp prieteni și parteneri de teren. În acest mod am identificat mai multe așezări și situri arheologice. Domnul Daniel Popa mi-e foarte drag, am învățat multe de la dumnealui, m-a susținut de fiecare dată, în special când vedea inițiativele mele de a explora locuri dificile. Încă din clasa a X-a am participat la șantiere arheologice, în unii ani am fost pe 3 șantiere diferite. Prin prisma pasiunii pentru geologie și arheologie, pe care o aveam din școala primară, am ajuns în contact cu echipa profesorului Marin Cârciumaru, în clasa a X-a, când eram pe urmele unor exploatări de chihlimbar din județul Neamț. Am citit un articol publicat de echipa dumnealui, i-am scris un email în care îi adresam niște întrebări, iar el a fost încântat că un tânăr e interesat de știință (după cum mi-a mărturisit mai târziu), astfel încât m-a invitat la Poiana Cireșului să ne cunoaștem. Am acceptat și așa am ajuns să fac parte dintr-o echipă de arheologi. Pentru mine domnul profesor Cârciumaru a fost un mentor și îi datorez multe din cunoștințele mele. M-am întristat când am văzut schimbarea din atitudinea dumnealui în momentul în care a apărut statueta. Dumnealui i-a plăcut să-si asume integral această descoperire. Colaborarea noastră a avut de suferit în acele momente”.

* ”Indiferent de cum ne-ar cataloga ca săpători/semnalizatori, bucuria de a fi participat la un astfel de eveniment nu ne-o vor putea lua”

Acum, Andrei Smeu este student la Facultatea de Geologie și Geofizică din București, iar în paralel, urmează și cursurile Facultății de Istorie. Dincolo de întreaga polemică legată de statueta Venus de Piatra-Neamț, descoperirea în sine a fost pentru el un vis împlinit. Subiectul a fost readus în actualitatea de confirmarea autenticității statuetei, ocazie cu care am publicat un interviu cu profesorul Marin Cârciumaru, care poate fi (re)citit aici. Povestea descoperirii diferă, însă, în funcție de … povestitor.

Versiunea lui Andrei Smeu trebuie cunoscută: ”Așezarea paleolitica Piatra Neamț 1 este descoperită de Daniel Dumitru Popa și Alexandru Niță. Echipa de arheologi a fost dusă de mână acolo de echipa entuziastă de pasionați care a descoperit așezarea și a insistat ca acesta să fie cercetată. Evident, ei au obținut documentele necesare săpăturii de diagnostic arheologic. Noi am fost în relații foarte bune cu arheologii, ei ne-au acordat încrederea lor, fiind siguri că dobândisem cunoștințele și tehnica de săpătură, adeseori ei ne-au rugat să săpam asigurându-ne că puteam gestiona situația la fel de bine precum ei. Într-adevăr, trebuie să le mulțumim ca ne-au inițiat în tehnica săpăturii arheologice și ne-au învățat tot ce știu. Am fost supravegheați cumva de la distanță. Noi am excavat sistematic stratul de cultură până în zona în care a fost găsită statueta. În momentul în care am ajuns să sap în zona statuetei, domnul Daniel Popa a fost sunat de doamna Elena Cristina Niță – șefa de șantier, chiar în timpul conversației lor telefonice am găsit artefactul. Șefa de șantier s-a entuziasmat, mi-a cerut detalii si fotografii în mod imperios, nu-i venea să creadă! Am primit indicații, am asigurat locul și am așteptat venirea arheologilor. La fel ca arheologii și noi am fost foarte entuziasmați și am conștientizat importanța descoperirii, astfel încât am dorit ca meritele să ne fie recunoscute. Descoperirea a avut loc pe 21 iunie, ora 12, iar ei au ajuns la Piatra-Neamț după ora 20. Când au ajuns ne-au asigurat că dacă ar fi fost în locul nostru săpătura ar fi decurs la fel. Ne-au promis că vom rămâne o echipă cu merite recunoscute, dar prima persoană înlăturată din echipă a fost chiar Daniel Popa, încă din august 2019. Cred că la început, membrii echipei au fost sinceri, dar pe măsură ce a trecut timpul au fost tentați în a-și atribui toate meritele descoperirii. Există o lege nescrisă a arheologiei care spune că toate descoperirile și meritele sunt ale șefului de șantier, nu ale echipei, să fie așa?! N-ar fi drept! În alte țări descoperirea aparține descoperitorului, iar cercetarea oamenilor de știință. Mai mult decât atât descoperitorii, chiar dacă sunt doar niște simpli pasionați, sunt implicați în toate etapele cercetării, inclusiv publicarea în jurnale științifice. Eu am rămas în echipă și după excluderea domnului Popa, probabil eram mai puțin vocal, participam în fiecare vară la săpătura lor sistematică de suflet de la Poiana Cireșului, aduceam colegi ca forță de muncă, ajutam și cu transportul muncitorilor. În concluzie, eram o persoană utilă. Cu mine au rupt legătura în decembrie, când a fost prezentarea statuetei în fața opiniei publice și efectiv echipa de la Târgoviște și-a atribuit toate meritele. Îmi permit să consider că am avut o contribuție esențială, am excavat și documentat stratul de cultura, inclusiv singurele poze făcute cu statueta în context sunt făcute de mine. Am fost menționați la sfârșitul articolului din L’Anthropologie, dar cât de frumos ar fi fost sa fim menționați ceea ce suntem în fapt, coautori. Pentru mine valoarea menționării printre autori ar fi fost la fel de importantă precum este și pentru ei publicarea articolului din L’Anthropologie. Nu valorează prea mult că suntem trecuți la mulțumiri, sunt persoane în lista de autori care au avut o contribuție mult mai mică decât a noastră la această descoperire. E o situație injustă care încalcă deontologia academică! Au promis entuziasmați că vom prezenta descoperirea împreună, dar ei au uitat curând această promisiune. Noi ne-am dedicat total arheologiei, din acest motiv soarta ne-a surâs mie și domnului Popa, pentru că atunci când investești timp și pasiune, arheologia te răsplătește, pe noi arheologia ne-a răsplătit cu această descoperire. Domnul profesor Cârciumaru și echipa dumnealui nu ne vor umbri niciodată meritele noastre în această descoperire. Indiferent de cum ne-ar cataloga ca săpători/semnalizatori, bucuria de a fi participat la un astfel de eveniment nu ne-o vor putea lua. Întotdeauna există oameni pasionați care pot ști mai multe decât specialiștii. Aici voi menționa un profesor de al meu din anul întâi de facultate, care și-a început cursul universitar spunându-ne că dacă vom coborî la metroul din fața Universității vom găsi o persoană pasionată care știe mai multe decât știm noi toți la un loc. Iată o diferență de gândire și implicit de caracter. Pentru mine descoperirea statuetei a fost un vis împlinit și chiar îmi doream să trăiesc în această viață momentul revelator al unei descoperiri de acest fel. Am trăit un eveniment puțin amuzant, dar mai mult premonitor. Cu două săptămâni înainte, am participat cu liceul meu – Colegiul Petru Rareș – la un proiect educațional în Paris și mi-am dorit foarte mult să ajung la Muzeul Național de Arheologie al Franței Saint-Germain-en-Laye, unde există o colecție impresionantă de artefacte paleolitice. Patrimoniul Franței este absolut extraordinar și în acea colecție era o vitrină cu două dintre statuetele paleolitice descoperite în Europa, Venus de Brassempouy, descoperită în Franța, și Venus de Grimaldi, descoperita în Italia. Când le-am văzut, am avut un sentiment special și mi-am dorit enorm să fac și eu parte la o asemenea descoperire. Proiectul din Paris a fost în perioada 1-9 iunie, iar statueta Venus de Piatra-Neamț a fost descoperită pe 21 iunie, din acest motiv am menționat ca experiența de la începutul lunii iunie a avut un caracter premonitor”.

Despre ce s-a întâmplat în ziua de 21 iunie și în următoarele zile, cum a fost gestionată de arheologi descoperirea fabuloasă de la Piatra Neamț, vom relata într-un articol viitor, al cărui personaj principal va fi Daniel Popa.

Cristina Mircea

N.B. Pozele publicate în Revista L’Anthropologie sunt cele făcute de Andrei Smeu. Singurele cu statueta la locul descoperirii. Apropo de bucuria care nu poate fi luată… Dar, întotdeauna, în articolele științifice se precizează cine este autorul fotografiilor. Așa e deontologic…