Proiectul parcului de pe Cozla în imaginația viceprimarului Marius Ioan Irimia

2

Plase, locuri de cățărat, balansoare și leagăne uriașe, cuiburi cu ouă de păsări gigant, o zonă de paleontologie, căsuțe în copaci, toate personajele din Povestea lui Harap Alb, copaci cu chipuri, bănci și mese rustice, făcute din lemnul castanilor tăiați din oraș, labirinturi și o piramidă impresionantă sunt doar câteva din elementele parcului pe care viceprimarul Marius Ioan Irimia și-l dorește pe Cozla. Și cea mai mare bucurie a lui din anul 2022 a fost că aceste lucruri se concretizează. Deocamdată la nivel de schițe și descrieri.

”Am mai spus și repet: mi-aș dori să vedeți Cozla prin ochii mei! Chiar vreau să fac ceva acolo, mai ales pentru copii. Eu zic că investiția va pune din nou Piatra-Neamț pe harta turistică. Am gândit o poartă, în stil cucutenian, undeva la 250 de metri de stația telegondolei. Dar e păcat că e totul dărăpănat și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate nu ne lasă nici măcar să facem o amenajare peisagistică, să plantăm câțiva arbori, arbuști, plante acoperitoare de sol. Am primit aviz negativ și pentru intenția de a consolida pantele de lângă iglu, unde voiam să punem plasă, să acoperim cu iederă. Nici nu motivează refuzul, nici n-am reușit să vorbesc cu nimeni de acolo. Dar deja sunt și oameni din primărie care spun că nu se poate face nimic acolo, pentru că e arie protejată, deși nimeni nu știe mai bine decât mine care sunt limitele acestei arii. Acolo va fi un traseu tematic, locuri de joacă, elemente de cățărare pentru copii în funcție de vârstă, locuri în care pot descoperi fosile. Iar parcul nu va fi niciodată gata, tot timpul se vor face lucruri noi. Eu pentru asta am intrat în politică, pentru a face ceva pe Cozla. La câte probleme multe și mărunte sunt, unele cu multă energie negativă, parcul de pe Cozla mă liniștește, eu sper să iasă ceva frumos. Și zic că ce era mai greu s-a rezolvat, pentru că grafica uriașilor era dificil de realizat, pentru că e vorba de artă acolo. Copiii se vor urca pe mâinile lor, totul e pentru copii și intenția este de a-l readuce pe Ion Creangă în lumea copiilor de azi. Nu e ușor! În povestea lui Harap Alb sunt cuvinte pe care ei nu le înțeleg, le-ar trebui dicționare de arhaisme și regionalisme. Vor fi panouri explicative pentru fiecare personaj. Și vor mai fi bibliotecă în aer liber, amfiteatru în aer liber, amplificatoare de sunet, un fel de parc de aventură bazat pe plase și pe funii și căsuțe în copaci, ceva diferit. Și pădurea senzorială pentru turism de noapte, cu proiectoare, cu plante din butaforie, cu miros, zgomot, imagini. Ideea este că s-a retras marea și au apărut primele plante, dar nu neapărat aveau nevoie de oxigen, nu făceau fotosinteză, de asta vor avea culorii foarte vii și vor fi foarte mari, vor arăta ca niște plante extraterestre. Pe Cozla va fi o întreagă poveste, în capul meu sunt toate elementele așezate, mi-e foarte simplu să-mi imaginez lucruri. Este și un avantaj să ai imaginație, dar uneori și o povară”, a declarat viceprimarul Marius Ioan Irimia.

Cristina Mircea

2 COMENTARII

  1. Dl. Viceprimar vrea să distrugă unul dintre cele mai importante situri paleontologice din țară si Europa. Nu e de ajuns că „investițiile” au afectat o mare parte din rezervație acum vrea să distrugă si restul. Frumos, elegant și din dragoste pentru copii, de parcă ar fi pe gratis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.