Numai mâine nu-i poimâine. La mulți ani, România! Te vom sărbători din nou așa cum nu știm să o facem: mesaje politice mai bune sau mai puțin bune, cocarde, fasole cu cârnați, cântece patriotice și, obligatoriu, parade militare. Învățături fără dezvăț, se pare. Deși ai depășit deja centenarul, noi, vremelnicii pământeni carpato-danubiano-pontici, încă învățăm cum să te sărbătorim.
Pun dezorientarea în cârca multitudinilor și diverselor regimuri care au pompat propagandă în conștiința comună în ultimul secol. De la domnia lui Carol I și până la republica post comunistă de astăzi, România a trecut prin mai toate formele de organizare politică: monarhie, dictatură (și de extremă dreaptă și de extremă stângă) și democrație. Și deși toate au avut/au stropul lor de originalitate specifică, atunci când vine vorba să sărbătorim tocmai țara, nu mai suntem deloc originali.
Încă de la carele triumfale romane, paradele militare au fost un element important al prezentării puterii în fața atât a populației de acasă, cât și a inamicilor. Ideea că paradele militare ar fi, așadar, un reziduu al monarhiei este total greșită. Dintre partenerii noștri occidentali, doar parada din Franța cea de ziua Bastiliei, pe 14 iulie, a devenit un element al identității naționale. Dar francezii au o revanșă istorică militară de transmis. Dintre foștii noștri parteneri din est, toate republicile foste comuniste au avut defilări militare. Rusia este cea care menține și amplifică parada din Piața Roșie. Dar și Rusia, după cum bine știm, vedem și simțim, are o revanșă istorică militară de transmis. România, dragi prieteni, nu știu să aibă. E adevărat că am luptat pentru independență, pentru salvare, pentru unire, pentru cam orice. Dar contextul istoric face să fim, în prezent, de partea bună a evoluției.
Și acum să revenim la Piatra Neamț. În anii buni, la Piatra, se întâmplă minim patru-cinci parade militare. Așadar, într-un mic oraș de munte, care nu a fost vreodată în istorie determinant din punct de vedere militar, cineva insistă să demonstreze puterea în fața populației, cât și a ”inamicilor”. Probabil a celor din Gheorgheni și din Roman, pentru că nu știm altfel cetatea pietreană să aibă dușmani. Dar cum trăim permanent anul noului prefect, bănuiala mea este că la instalare se primesc, printre altele, și pantofi de defilare. Și e păcat ca ei să nu fie tociți.
La mulți ani, România! Îți doresc să-ți păstrezi spiritul pacifist!
Cătălin Chiței
