Proiectul ”Telegondola” retras din nou și plângere penală pe subiectul Perla Invest

0

Ședința de consiliu local de astăzi, 23 noiembrie, care avea un singur punct pe ordinea de zi – cumpărarea stației de plecare a telegondolei, a durat doar 5 minute, pentru că nu exista cvorum pentru votarea proiectului, consilierii PSD și PMP absentând din nou. Președintele de ședință a adus în discuție dispozițiile art.137 din Codul administrativ referitoare la obligația consilierilor de a fi prezenți la ședințe, și i-a nominalizat pe cei care au absentat la mai mult de două ședințe consecutive: Marius Novac 7 absențe, Florentina Luca Moise, Bogdan Gavrilescu și Liviu Florescu – 6 absențe, George Apetrei, Adrian Grigoraș și Valentin Șerban – 5 absențe. Tuturor li se va atrage atenția asupra abaterilor și li se va pune în vedere ”respectarea dispozițiilor legale cu privire la caracterul obligatoriu al prezenței în cadrul ședințelor”.

Imediat, primarul a anunțat convocarea unei noi ședințe extraordinare de îndată pentru mâine, 24 noiembrie, la ora 16, iar la câteva minute după încheierea ședinței, Serviciul comunicare al Primăriei Piatra-Neamț a anunțat:

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, a depus astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, o plângere penală pentru cercetarea faptelor de abuz în serviciu prin care au fost aduse prejudicii municipiului Piatra-Neamț, mai exact prin care patrimoniul orașului a fost diminuat în favoarea societății Perla Invest.

O primă suspiciune menționată în plângerea penală este legată de Acordul de garantare, anexă la contractul de credit încheiat în 2007 între Perla Invest și bancă, prin care Primăria municipiului Piatra-Neamț garantează sumele de bani pe care Perla Invest le datorează băncii. Avem serioase suspiciuni să considerăm că acest acord este consecința unui abuz în serviciu și că a fost încheiat cu încălcarea prevederilor legale. Practic, sub pretextul garantării unui credit contractat pentru o investiție publică, s-a garantat pentru o investiție privată, în niște obiective de investiții care au rămas în patrimoniul unei societăți comerciale. De asemenea, acordul de garantare a fost încheiat fără o sumă limită, necondiționat, ajungându-se în final să plătim pentru o sumă de bani mai mare față de cea pentru care s-a garantat, 40 de milioane de lei. Consecința a fost producerea unei pagube însemnate la bugetul local al orașului.

În plângere este inclusă și Convenția de plată încheiată în 2016, prin care Primăria s-a obligat să achite integral debitul datorat de Perla Invest către bancă. Această convenție de plată este încheiată cu nerespectarea prevederilor legale, fiind realizată doar între Municipiul Piatra-Neamț și bancă, fără a o include și pe debitoarea principală, Perla Invest.

Un alt fapt care a adus prejudicii municipiului Piatra-Neamț este majorarea capitalului social al Perla Invest, în anul 2010, cu suma de 3.500.000 lei și cu terenul de la Baza Hipică. Prin această hotărâre a fost scos din domeniul public și a fost și înstrăinat respectivul teren, consecința firească fiind diminuarea patrimoniului municipiului Piatra-Neamț.

Primarul Andrei Carabelea: „Suntem într-o situație critică privind viitorul telegondolei și Bazei Hipice. Deși par cuvinte mari, este acum ori niciodată pentru aceste obiective de interes ale orașului. Suntem într-un pericol iminent de a pierde aceste bunuri, pentru care pietrenii au plătit cu vârf și îndesat, din cauza unor decizii din trecut. Pentru a rezolva această situație și a îndrepta moral greșelile trecutului, facem toate demersurile, pe toate căile legale, cu scopul de a salva mai multe simboluri cu importanță turistică și economică pentru Piatra-Neamț. Astăzi am depus o plângere penală prin care să se cerceteze faptele care au condus la situația actuală în care se află Perla Invest și la devalizarea bugetului orașului. Justiția este singura îndreptățită să găsească responsabilii pentru situația în care a ajuns Perla Invest și am încredere că va face acest lucru”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here