Campania „19 Zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilorׅ“, realizată de DGASPC Neamț în parteneriat cu FICE România, a ajuns la final. Aflată la a IX-a ediție, campania s-a desfășurat în perioada 1-19 noiembrie în peste 60 de școli din județ, în centre de plasament, cluburi/palate ale copiilor, biblioteci, etc. Fiecare zi a fost dedicată unei alte tematici, printre subiectele abordate numărându-se prevenirea abuzurilor sexuale, a pornografiei infantile, a exploatării de orice fel a copiilor, etc. Pe întreg parcursul activităților, unitățile de învățământ înscrise în proiect au organizat ateliere de lucru, întâlniri cu copiii și specialiștii, au realizat fotografii și clipuri educaționale pe care apoi le-au diseminat, astfel încât informațiile să ajungă la cât mai multe persoane.
Campania de prevenire a fost inițiată de Fundația Summitul Femeilor Lumii (World’s Women Summit Foundation) în anul 2010, în România fiind preluată de către FICE România (Federația Internațională a Comunităților Educative), coordonator național fiind Eugen Simion, șeful Serviciului pentru Copilul Maltratat din cadrul DGASPC Neamț. Scopul acțiunilor este de a realiza activități menite să schimbe comportamentul social, să educe și să mobilizeze organizațiile și partenerii societății civile pentru a se implica în prevenirea comportamentelor dăunătoare asupra copiilor.
Activitățile se sunt organizate în luna noiembrie întrucât pe 19 noiembrie este marcată în toată lumea Ziua mondială de prevenire a abuzurilor asupra copiilor iar pe 20 noiembrie se sărbătorește Ziua internațională a drepturilor copilului.
„Orice abuz, fie el fizic, emoțional ori sexual, afectează dezvoltarea și maturizarea sănătoasă a unui copil. Tocmai de aceea, considerăm că prioritatea noastră trebuie să fie prevenirea oricăror forme de violență asupra copiilor. Prin acțiunile noastre și prin însăși esența instituției, facem tot posibilul pentru a informa copiii asupra drepturilor pe care le au, susținem familiile în însușirea unor comportamente sănătoase față de copii, oferim servicii specializate de suport familiilor în dificultate și avem o colaborare strânsă intersectorială. Astfel, ne dorim să realizăm o schimbare a perspectivei care să ne facă să înțelegem că abuzul nu trebuie tratat la nivel individual, ci la nivelul comunității în ansamblul ei, întrucât consecințele acestui fenomen afectează întreaga societate. Ne dorim, ca împreună cu toți factorii sociali și educaționali implicați în viața copiilor, să ne concertăm eforturile pentru a preveni orice formă de maltratare“, a spus Marlena Panduru, director general adjunct al DGASPC Neamț.
Din păcate, numărul cazurilor de abuz asupra copiilor rămâne în continuare foarte ridicat. Potrivit statisticilor, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, specialiștii DGASPC Neamț au instrumentat 529 de cazuri de abuz asupra copiilor, cu 25 mai multe decât în 2021. Au predominat cazurile de neglijare – 244, dar s-au înregistrat și 36 de cazuri de abuz fizic, 53 de abuz sexual, 119 cazuri de abuz emoțional, etc. Ca urmare a tuturor acestor situații, s-au instituit 83 de măsuri de protecție – 64 de copii ajungând în grija asistenților maternali, 18 în centre de primire în regim de urgență și a fost instituționalizată într-un centru de specialitate o mamă cu 3 copii minori, toți victime ale violenței.